rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 19 iunie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

SUA: Funeralii naţionale pentru John McCain într-o Americă divizată

John McCain

Foştii preşedinţi George W. Bush şi Barack Obama au adus sâmbătă un vibrant omagiu "eroului american" John McCain, salutând o personalitate politică purtătoare de unitate într-o Americă a lui Donald Trump profund divizată, comentează AFP.

Actualul şef al statului şi-a afişat detaşarea, chiar dispreţul faţă de aceste funeralii, plecând în acelaşi moment spre unul din cluburile sale de golf de lângă capitală.

John McCain, cunoscut pentru nonconformismul său şi capacitatea de a păşi peste diviziunile politice, şi-a exprimat dorinţa înaintea morţii ca Donald Trump să nu asiste la slujba sa de înmormântare, cei doi bărbaţi manifestând un dispreţ reciproc.

Numeroase personalităţi politice toate culorile au asistat împreună cu familia lui John McCain - văduva sa Cindy, cei şapte copii, precum şi mama sa Roberta, 106 ani - la ceremonia organizată la Catedrala Naţională din Washington şi transmisă în direct pe marile canale de televiziune.

Cindy McCain, care a apărut în public foarte stoică de la începutul săptămânii, nu şi-a putut reţine lacrimile când a răsunat cântecul preferat al soţului său, "Danny Boy".

Barack Obama şi George W. Bush, vizibil emoţionaţi, au afirmat că fostul senator republican şi fost prizonier de război în Vietnam i-a făcut să fie să fie preşedinţi "mai buni", în discursuri pline de critici abia voalate la adresa lui Donald Trump.

"Viaţa noastră publică poate părea mică, rea şi meschină, purtătoare de insulte şi autosuficienţă", a afirmat Barack Obama, adăugând: "Este o politică ce se pretinde curajoasă şi fermă, dar este bazată pe frică".

"John a fost înainte de toate un om cu un cod", a afirmat la rândul său George W. Bush. "El respecta demnitatea fiecărei vieţi, o demnitate care nu se opreşte la graniţă şi nu poate fi ştearsă de dictatori", a adăugat fostul preşedinte.

"A luptat împotriva politicilor şi practicilor pe care le considera nedemne de ţara noastră. John McCain insista: 'suntem mai buni decât asta, America este mai bună decât asta'", a subliniat republicanul George W. Bush, după ce, în timpul mandatului său, senatorul s-a opus cu fermitate metodelor de interogatoriu ale CIA după 11 Septembrie.

Mai devreme, fiica lui John McCain, Meghan, l-a criticat deschis pe preşedintele Trump, într-un discurs întrerupt frecvent de hohote de plâns.

"America lui John McCain nu are nevoie să i se redea măreţia, pentru că a fost întotdeauna măreaţă", a afirmat ea, îndelung aplaudată după ce a luat în derâdere sloganul de campanie al lui Donald Trump, "Să redăm măreţia Americii".

De altfel, când a plecat la golf sâmbătă dimineaţă, omul de afaceri a părăsit Casa Albă purtând o şapcă inscripţionată cu acest slogan.

Singurele mesaje postate de Donald Trump pe Twitter în cursul dimineţii au fost ameninţările la adresa Canadei în renegocierea NAFTA.

El i-a trimis la Catedrală din Washington pe cel mai apropiat colaborator al său, generalul John Kelly, precum şi pe şeful Pentagonului, Jim Mattis, şi pe consilierul său pentru securitate naţională, John Bolton.

Fiica şi consiliera preşedintelui, Ivanka Trump, a fost de asemenea prezentă împreună cu soţul său, Jared Kushner, nou semn al diferenţelor pe care le afişează frecvent cu tatăl său.

luni, 3 septembrie 2018442
Comentarii
mai mult...Mapamond
19 iun 00:00MapamondDonald Trump şi-a lansat campania pentru 2020

"Patru ani în plus!": Donald Trump şi-a lansat marţi în Florida, în strigătele mulţimii entuziaste, campania...85

19 iun 00:00MapamondPrelevarea forţată de organe continuă să fie practicată 'în toată China'86
19 iun 00:00Mapamond50 de municipalităţi germane şi-au declarat dorinţa de a prelua migranţi salvaţi din bărci în Mediterana75
19 iun 00:00MapamondCAPTURĂ. 16 tone de cocaină la bordul unui vapor în portul Philadelphia

Autorităţile federale americane au anunţat marţi că au capturat circa 16 tone de cocaină la bordul unui vapor în...90

19 iun 04:15MapamondDonald Trump anunță că este gata de RĂZBOI cu Iran: 'Aş acţiona, cu siguranţă, legat de armele nucleare'204
19 iun 04:12MapamondOrientul Mijlociu fierbe - SUA suplimentază numărul de militari461
19 iun 04:11MapamondMinistrul Apărării, ridiculizat de Ambasada Rusiei la București: 'Fantoma lui James Forrestal a apărut în Constanța?'

Fără precedent - Ambasada Rusiei la București a ridiculizat declarațiile făcute pe teme de securitate la Marea...553

19 iun 04:12MapamondUn român a luat ostatică o femeie într-o închisoare din Germania - Trupele speciale au intervenit în forță375
19 iun 04:09MapamondMohamed Morsi, fostul președinte al Egiptului, a murit în timp ce se afla în sala de judecată859
19 iun 04:18MapamondErdogan l-a umilit public pe Trump: La salonul aeronautic de la Paris, Turcia şi-a prezentat propriul avion invizibil şi anunţă că renunţă la F35

Turcia a prezentat luni, la salonul aeronautic deschis la Le Bourget, lângă Paris, proiectul unui avion propriu de...1580

18 iun 02:50MapamondTENSIUNILE dintre SUA și Rusia pe tema testelor nucleare escaladează: Reacție VIOLENTĂ venită de la Moscova560
18 iun 02:49MapamondCatastrofă în Groenlanda: 2 miliarde de tone de gheață s-au topit într-o săptămână2023
Vremea
29°20.6° - 29° marţi, 18 iunie 2019
cer seninUmiditate: 45%
Vânt: 4.4 m/s din ENE
Presiune: 1014.7 milibari

Loto
6/4982230344142
5/404112231379
joker41027363712
Horoscop
mai mult...SPSportRT
19 iun 00:00SportVictorie dramatică a Franţei în faţa Angliei

Selecţionata Franţei a învins dramatic echipa Angliei cu scorul de 2-1 (0-0), marţi seara, la Cesena, într-un meci...189

19 iun 00:00SportROMÂNIA U21 - CROAȚIA U21 4-1! Victorie entuziasmantă pentru „tricolorii” lui Mirel Rădoi în debutul la EURO 2019

România U21 s-a impus cu scorul de 4-1 în fața reprezentativei similare a Croației, chiar în debutul la Campionatul...188

19 iun 00:00SportFCSB va întâlni echipa lui Ilan Shor, magnatul proaspăt dispărut din Moldova după cutremurul politic de la Chișinău. A participat la „furtul secolului în Moldova”

Milsami Orhei, echipă moldovenească înființată în 2005, o întâlnește pe FCSB în turul I din preliminariile...229

19 iun 00:00SportPrimul gol cu ajutorul VAR din istoria fotbalului românesc

România U21 a deschis scorul în primul meci de la EURO 2019, în fața Croației U21, dintr-un penalty, după o...163

Local
19 iun 04:15LocalPeste 100 de absolvenți de clasa a VIII-a din judeţul Constanţa au lipsit de la Evaluarea națională

Emoţii mari pentru absolvenţii clasei a VIII a! Marţi, 18 iunie, a început Evaluarea Naţională. Din cei 5.527 de...298

19 iun 01:43LocalÎȘI CAUTĂ TATĂL, pe care nu l-a mai văzut din copilărie!

O femeie din Galați își caută tatăl, din județul Tulcea, despre care nu mai știe nimic de când părinții au...1048

19 iun 04:08LocalȘoferi trași pe dreapta de polițiști în Eforie și pe Aurel Vlaicu

Poliţişti din cadrul Biroului Rutier Constanța, la data de 18 iunie a.c., în jurul orei 00.15, au depistat un...702

19 iun 04:08LocalUn tânăr MORT de BEAT a făcut accident cu autoutilitara, în Medgidia

Poliţişti din cadrul Biroului Rutier Medgidia, la data de 17 iunie a.c., în jurul orei 20.20, au identificat un...1279

19 iun 04:14LocalUn bucureștean a furat haine în valoare de peste 5.000 de lei din Constanța

Polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție, la data de 17 iunie a.c., în jurul orei 17.15, au fost sesizați de...1011

19 iun 01:38LocalAdina Florea: Judecătorii erau filaţi pentru a se exercita o presiune asupra lor

Procurorii Adina Florea şi Sorin Eugen Iasinovschi au sustinut marţi interviurile pentru functia de procuror-şef al...1130

19 iun 04:09LocalFurt în valoare de 14.000 de lei dintr-un magazin din Costinești

În urma cercetărilor în cazul săvârșirii unei infracțiuni de furt calificat, polițiști din cadrul Poliției...864

19 iun 04:20LocalPrimăria Constanța continuă lucrările de asfaltare

În această săptămână, angajații administratorului tramei stradale vor acționa în zona destinată circulației...386

19 iun 04:13LocalBunuri contrafăcute în valoare de peste 80.000 lei, confiscate în Portul Constanţa Sud Agigea

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii...393

19 iun 04:18LocalOperațiune spectaculoasă a DIICOT - Interlopi arestați de trupele speciale în plină stradă

Acţiune spectaculoasă a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, pe...1331

Politică
19 iun 04:16PoliticăViorica Dăncilă îi dă INTERZIS lui Victor Ponta, după ce fostul premier ar fi vrut să meargă la Congresul PSD: 'Acolo trebuie să participe membrii PSD'

Victor Ponta a spus, marți seara, la România TV, că ar accepta să meargă la Congresul PSD de la sfârșitul lunii,...389

19 iun 04:15PoliticăCristian Ghinea, de la USR, A DEMISIONAT: NU a votat la moțiunea de cenzură

Cristian Ghinea, deputat USR, a anunțat că demisionează din Parlamentul României, în urma alegerii ca eurodeputat...558

19 iun 01:41PoliticăGuvernul Dăncilă NU va fi înlocuit! Moţiunea a fost RESPINSĂ!

Plenul Parlamentului a votat marţi moţiunea de cenzură depusă de PNL, USR, PMP, UDMR şi neaflilaţi, pentru...1394

19 iun 04:07PoliticăDarius Vâlcov a fost pus sub control judiciar de către DIICOT

Procurorii DIICOT au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și l-au pus sub control judiciar pentru 60 de zile...326

19 iun 04:07PoliticăSenatorul Brăiloiu: Am încredere că un program de guvernare concret nu poate fi înlocuit cu baloanele de săpun

Trei săptămâni s-au scurs de la alegerile europarlamentare şi, implicit, de la "euforia" rezultatului. Astăzi,...392

19 iun 03:36PoliticăCristian Deliorga şi Gheorghe Stan au depus jurământul pentru funcția de judecători CCR

Constănţeanul Cristian Deliorga și Gheorghe Stan au depus marţi jurământul de învestitură în funcţia de...716

19 iun 04:13PoliticăLiviu Dragnea rămâne la Rahova

Perioada de carantină s-a încheiat pentru Liviu Dragnea, iar, potrivit RomâniaTv, acesta va rămâne, în continuare,...347

19 iun 04:09PoliticăEvenimente sportive, programate în această vară, la Pavilionul Expoziţional, cu sprijinul CJC

Evenimente sportive la Pavilionul Expoziţional Constanţa, organizate cu sprijinul Consiliului Judeţean Constanţa....279

19 iun 01:42PoliticăA apărut un nou jucător în PSD pentru Congres. ESTE DE LA CONSTANŢA!

La Congresul PSD din 29 iunie se scot la concurs posturile de președinte al partidului, președinte executiv și...2707

19 iun 04:19PoliticăIese la iveală adevărata avere a lui Mihai Chirica

Primarul Iașului, Mihai Chirica, își ține întreaga avere pe numele copiilor săi minori. Thea şi Mălina Chirica,...700

Monden
19 iun 00:00MondenElton John va fi decorat cu Legiunea de Onoare

Preşedintele Emmanuel Macron îi va conferi vineri, cu ocazia Sărbătorii Muzicii în Franţa, Legiunea de Onoare...83

19 iun 00:00MondenFranciza "The Hunger Games" - o nouă carte în pregătire

Un nou roman plasat în universul post-apocaliptic al francizei "The Hunger Games" va fi lansat anul viitor şi va fi...75

19 iun 00:00MondenClint Eastwood începe filmările la noua sa producţie "The Ballad of Richard Jewell"

Regizorul american Clint Eastwood, în vârstă de 89 de ani, începe săptămâna viitoare filmările la noua sa...80

19 iun 00:00MondenActrița Catherine Zeta-Jones a fost recompensată cu cea mai înaltă distincţie onorifică a oraşului natal, Swansea

Autorităţile din Swansea, oraşul natal al lui Catherine Zeta-Jones, o vor recompensa pe actriţă cu Freedom of the...93

18 iun 02:36MondenMihai Constantinescu, în stare critică. Artistul are mare nevoie de sânge

Starea de sănătate a lui Mihai Constantinescu este tot mai gravă. Artistul are mare nevoie de sânge. Colegii săi,...614

17 iun 00:00MondenIoana Ginghină și Alexandru Papadopol divorțează săptămâna viitoare. Detalii despre partaj

Alexandru Papadopol și Ioana Ginghină urmează să divorțeze săptămâna viitoare, iar actorul ar vrea să-i facă...526

17 iun 00:00MondenAndra, ajutată de Fuego şi de Raoul să ajungă mare vedetă

Paul Surugiu – Fuego (42 de ani), Andra (32 de ani) şi Raoul (40 de ani) au în comun oraşul natal, Turda, dar şi o...456

17 iun 00:00MondenAnamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, din nou nași de botez. Ce ținută sexy a purtat impresara la eveniment

Anamaria Prodan și soțul ei, Laurențiu Reghecampf, au devenit părinții spirituali ai unui băiețel sâmbătă, 15...548

17 iun 00:00MondenLaura Cosoi a reușit să scape de kilogramele acumulate în timpul sarcinii

Laura Cosoi a publicat un mesaj pe rețelele de socializare unde a recunoscut faptul că î timpul sarcinii a pus...386

17 iun 00:00MondenAşa arată Keanu Reeves în realitate

Actorul Keanu Reeves, binecunoscut pentru rolul său din “Matrix”, este de nerecunoscut în realitate. Umblă...668

Sănătate
18 iun 01:40SănătateAproape 2000 de bolnavi la Urgența Spitalului Județean, de Rusalii

1790 de persoane au ajuns la Unitatea Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sfântul...359

18 iun 01:49SănătateSpitalul de Boli Infecţioase angajează şef laborator analize medicale. Iată ce alte modificări mai pune la cale Primăria!

Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa se află în subordinea primăriei, administraţia locală fiind cea care...624

18 iun 04:10SănătateGRAVIDA LA PLAJĂ. Sfaturi de la medicul ginecolog!

Este vară, temperaturile sunt ridicate și toată lumea ar dori să fie pe plajă, să se bucure de răcoarea apei....1049

15 iun 01:24SănătateEchipamente medicale donate Centrului de Transfuzii Constanța

Echipament nou pentru Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța, ce va contribui la creșterea capacității...460

14 iun 02:13SănătateCJAS Constanța atrage atenția medicilor să nu mai ceară ordinul de plată la eliberarea CONCEDIILOR MEDICALE!

Reprezentanții Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Constanța le atrag atenția medicilor de familie dar...3927

13 iun 02:27SănătateDr. Iuliana Botezatu este director interimar la Spitalul CF Constanţa

Spitalul CF Constanţa are un nou director interimar, în persoana dr. Iuliana Botezatu, fosta preşedinte a Comisiei de...1162

12 iun 00:52SănătateAparatură medicală vitală prematurilor, noua dotare a Spitalului Medgidia

Aparatura medicală insuficientă reprezintă una dintre cauzele majore ale mortalității infantile în România, a...956

10 iun 00:17SănătateApel către Colegiul Medicilor pentru găsirea de anesteziști pentru Spitalul Județean Tulcea

Autoritățile tulcene, printre care Consiliul Județean Tulcea și Direcția de Sănătate Publică Tulcea caută...448

9 iun 23:09SănătatePacienți cu tumori maligne, operați la Spitalul Județean Constanța de prof. dr. Irinel Popescu

Vineri, 9 iunie a.c., la Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sfântul Apostol Andrei” Constanța s-a...1949

8 iun 03:24SănătateSecţiile de Neurologie şi Chirurgie Plastică, din cadrul Spitalului Judeţean, renovate!

Managerul spitalului Judeţean, Cătălin Grasa, a anunţat, în cadrul ueni conferinţe de presă, faptul că de...767