REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.3° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
10.3° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

SUA: La o lună după prăbuşirea unei clădiri în Florida, căutările ajung la final

SUA: La o lună după prăbuşirea unei clădiri în Florida, căutările ajung la final

Replica API 26 iulie 2021 | 00:00 529

Căutarea victimelor prăbuşirii, în urmă cu o lună, a unei clădiri de pe malul mării în statul american Florida, se apropie de sfârşit, după ce pompierii şi-au încetat operaţiunile la locul tragediei care s-a soldat cu cel puţin 97 de morţi, potrivit autorităţilor locale, notează AFP, citată de Agerpres.

"Este greu de crezut că a trecut o lună de la, probabil, cea mai mare tragedie din istoria comunităţii noastre", a scris pe Twitter sâmbătă Daniella Levine Cava, primarul comitatului Miami-Dade, unde se află oraşul Surfside.

"Deşi locul prăbuşirii s-a limitat la o clădire de locuinţe", "impactul său a fost resimţit dincolo de comitatul nostru, afectând vieţi din lumea întreagă", a adăugat ea într-o înregistrare video publicată pe reţeaua socială.

Echipele de salvare şi-au încheiat vineri căutarea de rămăşiţe în dărâmăturile imobilului Champlain Towers South, au anunţat autorităţile locale. Acestea lucrau la locul prăbuşirii de la 24 iunie, când clădirea cu 12 etaje situată pe faleză s-a surpat în toiul nopţii.

Cu excepţia unui adolescent scos de sub ruine în primele ore, salvatorii nu au putut veni în ajutorul niciunuia dintre locuitorii acestei clădiri şi au anunţat la 7 iulie că abandonează căutarea de supravieţuitori în încercarea de a strânge rămăşiţele.

După ce mii de tone de moloz au fost evacuate, situl este în prezent golit şi doar câteva ziduri din fundaţie marchează în continuare amplasamentul clădirii, la nord de Miami Beach.

Autorităţile, care au reuşit să identifice 97 de cadavre, consideră că o victima este încă dată dispărută, a declarat Daniella Levine Cava săptămâna aceasta.

Poliţia comitatului Miami-Dade continuă să caute urmele celei de-a 98-a victime la locul unde a fost depozitat molozul.

Dacă, la o lună după dezastru, motivele acestuia sunt încă necunoscute, primele elemente ale anchetei au dezvăluit că structura clădirii părea degradată în unele locuri.

Restul clădirii a fost evacuat şi a fost supus unei demolări controlate la 4 iulie, deoarece autorităţile au apreciat că instabilitatea sa punea în pericol echipele de salvare.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614