REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
17.4° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

SUA: Ministrul american al energiei, Rick Perry, ar urma să-şi anunţe demisia în noiembrie

SUA: Ministrul american al energiei, Rick Perry, ar urma să-şi anunţe demisia în noiembrie

Replica API 5 octombrie 2019 | 00:00 311

Rick Perry

Ministrul american al energiei, Rick Perry, ar urma să-şi anunţe demisia în noiembrie, a indicat vineri publicaţia Politico, citând trei persoane informate în legătură cu planurile ministrului, relatează Reuters.

Deşi contactele sale cu Ucraina l-au atras în investigaţia lansată de Congresul SUA cu privire la presiunile pe care le-ar fi exercitat preşedintele american Donald Trump asupra omologului său ucrainean Volodimir Zelenski, cele trei surse au afirmat că viitoarea plecare a lui Perry de la energie nu are legătură cu această controversă.

În sesizarea depusă de un "avertizor de integritate" privind convorbirea telefonică în care Trump îi cere lui Zelenski să ancheteze în legătură cu rivalul său politic Joe Biden şi fiul acestuia Hunter este menţionat la un moment dat şi numele lui Perry, care în mai a condus o mică delegaţie americană la inaugurarea lui Zelenski.

O purtătoare de cuvânt a Departamentului Energiei a precizat pentru Reuters că Rick Perry continuă să facă parte "cu mândrie" din cabinetul lui Trump, fără a confirma, dar nici infirma o apropiată plecare.

"Presa centrală scrie de luni de zile despre zvonurile privind plecarea sa, dar Perry continuă să fie ministrul energiei", a menţionat purtătoarea de cuvânt Shaylyn Haynes, într-un comunicat care adaugă că "într-o zi media va avea dreptate. Nu astăzi".

Perry a fost scutit de anchetele legate de chestiuni "etice" care au vizat alţi oficiali ai administraţiei Trump, dintre care unii au fost nevoiţi să renunţe la funcţie, cum a fost cazul şefului Agenţiei pentru protecţia mediului, Scott Pruitt.

Fost guvernator al Texasului cu un mandat record, Perry s-a implicat în promovarea agendei lui Trump de maximizare a producţiei de combustibili fosili şi a vizitat frecvent Europa pentru a susţine livrarea de gaz natural lichefiat american în ţări ca Polonia sau Lituania, ca alternativă la gazul rus. El a avut întâlniri frecvente şi cu prietenul şi fostul său coleg de la universitatea A&M din Texas Khalid al-Falih, fost ministru al energiei în Arabia Saudită, până în septembrie a.c.

Rick Perry ar urma să fie înlocuit de adjunctul său Dan Brouillette, care a luat parte în ultimele luni la mai multe reuniuni internaţionale pe teme de energie. AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218