REPLICA ONLINE CONSTANTA

7.4° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
7.4° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

SUA: Record de donaţii democrate după decesul judecătoarei Ginsburg

SUA: Record de donaţii democrate după decesul judecătoarei Ginsburg

Replica API 22 septembrie 2020 | 00:00 728

Donatorii democraţi au doborât recordul de generozitate după decesul, vineri, al judecătoarei de la Curtea Supremă a SUA Ruth Bader Ginsburg, punând la dispoziţia candidaţilor democraţi şi a grupurilor progresiste peste 90 de milioane de dolari în puţin peste 24 de ore, relatează Reuters, citată de Agerpres.

Nu mai puţin de 91,4 milioane de dolari au încasat candidaţii democraţi şi cauzele democrate în 28 de ore începând de la ora 8 p.m. vineri, când s-a aflat de decesul venerabilei judecătoare, a indicat organizaţia de colectare de fonduri ActBlue.

Este un record absolut, ca donaţii înregistrate într-o singură zi şi dolari donaţi pe oră, a precizat Erin Hill, directoarea organizaţiei non-profit.

Suma anunţată provine din 1,5 milioane de donaţii.

Decesul judecătoarei Ginsburg cu atât de puţin timp înainte de alegerile din 3 noiembrie i-a pus în priză atât pe susţinătorii democraţilor, cât şi pe cei ai preşedintelui republican Donald Trump. Dacă Trump reuşeşte să instaleze în funcţie un succesor conservator în locul liberalei Ginsburg, acest lucru ar consolida o majoritate conservatoare de 6 la 3 la Curtea Supremă, notează Reuters.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614