rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 15 septembrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

SUA: Tinerii "Dreamers", în situaţie tot mai precară, pe fondul disputelor politice

Sute de mii de aşa-zişi "visători" ("Dreamers") din SUA se află de luni într-o situaţie şi mai precară, după ce parlamentarii americani au lăsat să expire termenul stabilit pentru a decide statutul acestor imigranţi ilegali sosiţi în Statele Unite în copilărie, relatează AFP, citată de agerpres.ro.

Circa 200 dintre ei se adunaseră luni în faţa clădirii Congresului de la Washington pentru a cere adoptarea unei legi care să-i pună definitiv la adăpost de expulzare şi să le deschidă calea spre obţinerea cetăţeniei, aşa cum a propus preşedintele Donald Trump după ce a abrogat decretul din timpul predecesorului său Barack Obama care le oferea dreptul de a studia şi munci în SUA.

Abrogând anul trecut programul în acest sens, cunoscut sub acronimul DACA (Deferred Action for Childhood Arrival), preşedintele Trump a dat Congresului termen până la 5 martie pentru a rezolva definitiv problema. Decizia sa din septembrie a fost contestată în justiţie, iar două tribunale au suspendat provizoriu hotărârea administraţiei. Lunea trecută, într-o decizie foarte aşteptată cu privire la un subiect cu potenţial exploziv, Curtea Supremă a refuzat să se sesizeze în acest stadiu, aşa cum cerea preşedintele, motivând că revine mai întâi unei curţi de apel să se pronunţe.

Alte manifestaţii au avut loc luni la New York şi în alte oraşe din SUA. La Washington, poliţia a anunţat în seara zilei că a operat 87 de arestări.

"Congresul nu a făcut nimic până acum şi suntem aici pentru a ne asigura că nu ne uită", a explicat Bruna Bouhid, studentă din Tampa (Florida), în vârstă de 26 de ani. "Vrem să facem presiuni asupra membrilor republicani ai Camerei Reprezentanţilor şi a preşedintelui acesteia, Paul Ryan, care nu a supus până acum la vot niciun proiect de lege" privind DACA, a menţionat Bruna, imigrantă din Brazilia.

În ce-l priveşte, Trump a dat vina luni pe democraţi, acuzându-i că sunt de "negăsit" când vine vorba de un compromis cu republicanii, care controlează Congresul. "Daţi-le şase luni şi dispar. Unde sunt? Sunt oare pregătiţi să adopte un acord?" - a întrebat retoric preşedintele pe Twitter.

Alexandra Gonzalez, studentă mexicană de 21 de ani, a protestat ţinând în mână o fotografie a vărului său Edder Sanchez, căruia i-a fost revocat permisul de şedere temporară după ce a fost arestat de poliţia din Atlanta (Georgia, sud-estul SUA). "A fost dus la un centru de reţinere, unde condiţiile sunt atât de inumane încât a acceptat să fie expulzat" către Mexic, de unde plecase cu părinţii săi în urmă cu trei ani.

"Decizia Curţii Supreme arată că mergem în direcţia cea bună, dar trebuie să mai creştem presiunea pentru a obţine o lege clară", a continuat Alexandra. "Vrem o rezolvare definitivă şi o cale spre naturalizare", a adăugat ea.

Aproape 700.000 de tineri adulţi beneficiază de programul DACA, tineri care rămân deocamdată într-o "ceaţă" juridică, în timp ce parlamentarii americani sunt foarte divizaţi în legătură cu acest subiect. Justiţia federală ar urma să examineze suspendarea decretului lui Trump de abrogare a DACA tocmai în vară, iar Curtea Supremă va lua abia după aceea o decizie, în timp ce Congresul va discuta un proiect de lege în acest sens doar după alegerile din noiembrie "de la jumătatea mandatului".

Trump a propus o soluţie pentru tinerii 'Dreamers' în schimbul acordării de către Congres a fondurilor necesare pentru construirea unui zid la frontiera cu Mexic, una dintre promisiunile sale din campanie, idee respinsă însă de legislatorii democraţi.

În februarie, soarta "visătorilor" a dus la blocarea parţială a activităţii guvernului, determinându-i pe senatori să pregătească de urgenţă mai multe proiecte de lege în această problemă. Unul din aceste proiecte, elaborat de aleşi din ambele partide, a beneficiat de un larg consens, dar nu a reuşit să obţină şi majoritatea necesară pentru a fi examinat de Camera Reprezentanţilor, în timp ce preşedintele a dat asigurări, înainte de vot, că-şi va folosi dreptul de veto.

Aceşti tineri "fac parte din prezentul Americii şi din viitorul nostru. Congresul nu trebuie să-i abandoneze, altfel ar însemna că ne abandonăm ţara. Republicanii din Cameră trebuie să prezinte un proiect de lege care să-i protejeze pe 'visători' şi să le ofere acces la naturalizare", a subliniat parlamentarul democrat Steny Hoyer.

La rândul ei, purtătoarea de cuvânt a preşedinţiei, Sarah Sanders, a afirmat luni că lipsa de acţiune a Congresului în acest subiect este "absolut îngrozitoare", dar Casa Albă încă speră că va putea fi adoptată o lege pentru tinerii "Dreamers".

miercuri, 7 martie 2018409
Comentarii
mai mult...Mapamond
14 sep 00:00MapamondConcedieri în rândul oficialilor ruşi vinovaţi de scăparea spionului CIA Oleg Smolenkov

În Rusia au fost concediaţi mai mulţi oficiali care i-au permis lui Oleg Smolenkov, fost angajat al Kremlinului şi...330

14 sep 00:00MapamondAnchetă asupra rolului saudit în atacurile de la 11 septembrie: SUA vor dezvălui numele unui suspect312
14 sep 00:00MapamondSUA: Mike Pompeo nu va deveni noul consilier pe probleme de securitate naţională, anunţă Trump289
14 sep 00:00MapamondBoris Johnson se întâlneşte luni la Luxemburg cu Jean-Claude Juncker pentru a discuta despre Brexit

Premierul britanic Boris Johnson se va întâlni luni, 16 septembrie, la Luxemburg cu preşedintele Comisiei Europene,...387

14 sep 00:00MapamondUcraina se pregăteşte pentru un nou schimb de prizonieri cu Rusia291
14 sep 00:00MapamondMarea Britanie: Numărul victimelor violenţei domestice, cel mai ridicat din ultimii 5 ani285
14 sep 00:00MapamondUltima discuție între jurnalistul tranșat și asasinii saudiți în interiorul Ambasadei din Turcia: „Dacă nu ne ajuţi, ştii prea bine ce se va întâmpla“

Publicația turcă Sabah a publicat noi detalii despre probabul ultima conversație a jurnalistului Jamal Khashoggi cu...322

14 sep 00:00MapamondBrazilia: Cel puţin 11 persoane au murit într-un incendiu la un spital din Rio de Janeiro375
14 sep 00:00MapamondExploatarea lucrătorilor şi mafia, plăgile agriculturii italiene294
14 sep 17:49MapamondTurcia: Un tribunal a ordonat eliberarea a cinci foşti jurnalişti ai cotidianului Cumhuriyet

O curte de apel din Turcia a ordonat joi eliberarea a cinci foşti jurnalişti ai principalului cotidian de opoziţie...390

14 sep 17:46MapamondJaponia: Numărul persoanelor de cel puţin 100 de ani a depăşit pentru prima dată pragul de 70.000268
14 sep 00:00MapamondSUA: Cadavru învelit într-un covor, găsit lângă o cafenea din New York354
Vremea
24.7°24.6° - 24.7° duminică, 15 septembrie 2019
ConstantaUmiditate: 22%
Vânt: 3.81 m/s
Presiune: 1024.9 milibari

Loto
6/496810263042
5/4052431343813
joker11735434420
Horoscop
mai mult...SPSportRT
14 sep 00:00SportFiorentina a obţinut primul punct în acest sezon, după 0-0 cu Juventus

Fiorentina a obţinut primul punct în acest sezon, ţinând-o în şah acasă pe deţinătoarea titlului, Juventus,...197

14 sep 23:59SportMihaela Buzărnescu s-a oprit în semifinalele turneului WTA de la Hiroshima

Jucătoarea română de tenis Mihaela Buzărnescu a fost învinsă de japoneza Nao Hibino cu 4-6, 6-0, 0-3, sâmbătă,...417

13 sep 00:00SportBianca Andreescu și-a anunțat următoarele obiective: „Simt că pot mai mult”

Bianca Andreescu (19 ani, 5 WTA) a obținut primul trofeu de Mare Șlem din carieră la US Open, după o finală cu...765

13 sep 00:00SportContra, singurul ZERO BARAT! N-a mai existat un asemenea selecționer în ultimii 20 de ani, în campaniile pentru Euro

În ultimii 20 de ani, în campaniile pentru calificarea la Euro, n-a existat un alt selecționer în afara celui actual...1575

Local
14 sep 00:27LocalFeerie de parfum și culoare în Parcul Teatrului „Oleg Danovski”, la Târgul Constanța cu Flori

Simfonia florilor îi va încânta pe constănțeni, la sfârșitul lui septembrie, la cel mai colorat târg din...702

14 sep 00:17LocalServiciu de car sharing electric la Constanța

Primăria Municipiului Constanța și Banca Comercială Română lansează luni, 16 septembrie, ora 12:00, primul...1566

14 sep 00:14LocalȘofer constănțean, acroșat de un alt autovehicul care se afla în depășire!

Un bărbat în vârstă de 57 de ani, din Constanța, vineri, 13 septembrie, în timp ce conducea un autoturism pe DN...2220

14 sep 00:40LocalPolițiștii tulceni, activități în cadrul campaniei '10 pentru siguranță'

Polițiștii tulceni, împreună cu reprezentanți ai structurilor teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne au...432

14 sep 00:37LocalUn șofer BEAT a intrat cu mașina într-un șanț de colectare a apelor pluviale

Un bărbat în vârstă de 59 de ani, din Tulcea, la data de 12 septembrie a.c., în timp ce conducea un autovehicul, pe...608

14 sep 00:24LocalCerere în căsătorie pe Faleza Cazinoului, de Ziua Pompierului

În fiecare an, pe data de 13 septembrie aniversăm Ziua Pompierului din România. Evenimentul anual ne oferă ocazia de...1053

14 sep 00:56LocalJandarmii constănţeni au în atenţie siguranţa participanţilor la evenimentele publice organizate în weekend

În acest sfârşit de săptămână, efective de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa,...528

14 sep 00:47LocalFemei, între care și minore, CONSTRÂNSE să se PROSTITUEZE!

Procurorii DIICOT Iași, la data de 12.09.2019, au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaților...934

14 sep 00:23LocalȘofer aproape în COMĂ ALCOOLICĂ depistat în trafic de polițiștii constănțeni!

Polițiștii constănțeni au depistat, joi seară, în trafic, un conducător auto care s-a urcat la volan deși se...1316

14 sep 00:22LocalNăvodărenii, invitați la Festivalul Peștelui

Distracție garantată! Cea de-a treia ediție a Festivalului Peștelui va avea loc în perioada 14 – 15 septembrie,...808

Politică
14 sep 01:01PoliticăLider ALDE: 'Voi face și o plângere împotriva lui Tăriceanu, care s-a gândit că acest partid e înregistrat pe persoană fizică'

Alexandru Băișanu, membrul ALDE pe care premierul Viorica Dăncilă l-a propus ca ministru pentru relația cu...523

14 sep 01:00PoliticăALDE a decis excluderea lui Teodor Meleșcanu și a celor 3 deputați care au acceptat să fie nominalizați ca miniștri de Viorica Dăncilă

ALDE anunță oficial că, în ședința de vineri a Biroului Politic Executiv, s-a luat decizia de a-i exclude pe...481

14 sep 00:12PoliticăINCREDIBIL! REZULTATUL LICITAŢIEI PENTRU RESTAURAREA CAZINOULUI A FOST CONTESTAT!

Veşti extrem de proaste pentru municipiul Constanţa! Vineri, 13 septembrie, în ultima zi în care puteau fi depuse...2208

14 sep 00:27PoliticăProiect Senat: Autoritatea Vamală Română trece din cadrul ANAF în subordinea MFP

Autoritatea Vamală Română (AVR) se înfiinţează ca instituţie publică cu personalitate juridică în subordinea...548

14 sep 00:26PoliticăConstanța, pe harta comunităților Smart City

Primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, a participat vineri la dezbaterea prilejuită de Caravana Smart...504

14 sep 00:30PoliticăEugen Tomac, despre numirea Rovanei Plumb în funcția de comisar european: 'Propunerea pentru acest portofoliu este o rușine pentru noi'

Aflat la Constanța, președintele PMP, Eugen Tomac, a făcut declarații în cadrul unei conferințe de presă, printre...515

13 sep 00:58PoliticăCentrul comunitar, un nou obiectiv important finalizat de Primăria Hârșova

Joi, 12 septembrie, a fost recepționat un alt obiectiv realizat în cadrul proiectului ADMIS, respectiv Centrul...432

14 sep 00:39PoliticăUn lider ALDE, scrisoare explozivă către colegi: 'Cum am ajuns să-i scriem lui Iohannis, cerându-i 'ajutor' împotriva propriilor colegi de partid'

Nervi întinși la maxim în ALDE în urma ultimelor evenimente politice! Dorin Corcheș, liderul ALDE Oradea, transmite...830

14 sep 00:38PoliticăAEP pasează mingea la ambasadori: 'Misiunile diplomatice pot propune MAE înfiinţarea de secţii de votare'

Misiunile diplomatice pot propune Ministerului Afacerilor Externe (MAE), începând de joi, înfiinţarea de secţii de...381

14 sep 00:58PoliticăGîrbovan dă cărțile pe față: De când e SUPĂRAT Klaus Iohannis pe ea

Judecătoarea Dana Gîrbovan a declarat, joi, la „Marius Tucă Show”, că de-a lungul timpului a avut poziții care...1368

Monden
14 sep 00:00MondenMădălina Pamfile, însărcinată pentru a doua oară. Bruneta a dezvăluit sexul bebeluşului

Mădălina Pamfile, fosta asistentă TV a lui Dan Capatos la "Un show păcătos”, este în culmea fericirii. Bruneta,...377

14 sep 00:00MondenCătălin Măruță a licitat două tricouri de campion cu 5.500 de euro. Racheta Simonei Halep a fost adjudecată cu 5.000 euro

Cătălin Măruță a fost desemnat cel mai generos licitator, miercuri, la evenimentul caritabil organizat în...338

14 sep 00:00MondenWhat’s Up s-a dat de gol. De ce a divorţat de Simina: „Sunt ani de relaţie în care aştepţi să ţi se facă un copil şi nu ţi se face!”

What’s Up a surprins pe toată lumea atunci când a anunţat divorţul de soţia lui, Simina, iar mai apoi că şi-a...339

14 sep 00:00MondenUnde va face Ilie Năstase nunta cu Ioana Simion. „O să fie ceva discret”

Ilie Năstase ( 72 de ani) și Ioana Simion (47 de ani) nu se grăbesc să facă nuntă! Cei doi s-au căsătorit civil...379

14 sep 00:00MondenDemi Moore a pierdut o sarcină în şase luni, când era cu Ashton Kutcher. Şocul a făcut-o dependentă de alcool şi droguri

Demi Moore a povestit unul dintre cele mai negre momente din viaţa sa: cum a pierdut o sarcină în 2004, care a dus la...331

14 sep 00:00MondenAdele a intentat divorţ de soţul său, Simon Konecki

...326

14 sep 00:00MondenGwyneth Paltrow, o sursă crucială pentru dezvăluirea abuzurilor sexuale ale lui Harvey Weinstein

Actriţa Gwyneth Paltrow a fost o sursă crucială pentru dezvăluirea abuzurilor sexuale comise de Harvey Weinstein şi...340

14 sep 00:00MondenCharlie Cole, autorul celebrei fotografii din Piaţa Tiananmen, a murit la 64 de ani

Fotoreporterul american Charlie Cole, autor al istoricei fotografii "Omul cu tancul" din Piaţa Tiananmen, a murit...295

14 sep 00:00MondenHBO, pe punctul de a realiza un al doilea prequel la „Urzeala tronurilor“ despre familia Targaryen

Postul HBO se află foarte aproape de a da undă verde unui nou serial derivat din serialul 'Urzeala tronurilor', este...396

14 sep 00:00MondenTrupa R.E.M. a lansat piesa inedită „Fascinating“ pentru cei afectaţi de uraganul Dorian

Trupa americană R.E.M. a lansat joi un cântec inedit intitulat 'Fascinating' şi va destina fondurile obţinute din...291

Sănătate
12 sep 01:00SănătateTulcea: Patru cazuri de West Nile, confirmate în judeţ

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Tulcea a înregistrat, de la începutul sezonului cald, patru cazuri de infecţie...656

5 sep 00:43SănătatePintea: 90% dintre rapoartele realizate în urma controalelor la unităţi medicale - depuse la Parchet sau DNA

Aproape toate rapoartele realizate în urma controalelor efectuate la unităţi medicale au fost depuse la Parchet sau...700

5 sep 00:44SănătateAutoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate și-a început activitatea la Constanța. VIDEO!

Oficiul Teritorial Sud-Est al Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate (A.N.M.C.S), cu...978

29 aug 00:53SănătateINSP: 19 cazuri de infecţie cu virusul West Nile

Nouăsprezece cazuri de infecţie cu virusul West Nile s-au înregistrat în perioada 3 iunie - 28 august, potrivit unei...805

27 aug 00:00SănătateSARCINA în perioadă NEPOTRIVITĂ: Cât de mult contează VÂRSTA la care rămâi ÎNSĂRCINATĂ?

Primul lucru la care ne gândim când vine vorba să avem un copil este perioada în care acesta va apărea. Ne gândim...1197

22 aug 00:00SănătateSorina Pintea vrea o lege care există deja: să dea posibilitatea psihiatrilor să interneze nevoluntar bolnavii periculoși

Ministrul Sănătății , Sorina Pintea, intenționează să modifice legea în domeniul psihiatriei, propunerile...924

20 aug 01:14SănătateAroape 2000 de pacienți investigați UPU Constanța în minivacanța de Sfânta Maria

Aproape 2000 de persoane au ajuns la Unitatea Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență...998

8 aug 02:33SănătateINSP: 7 cazuri de infecţie cu virusul West Nile

Numărul persoanelor care au fost infectate cu virusul West Nile de la începutul perioadei de raportări (3 iunie) a...1179

6 aug 03:50SănătateCNAS: Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate a fost repusă în funcţiune

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate anunţă că, începând de marţi, Platforma Informatică a Asigurărilor...1459

5 aug 10:31SănătateO NOUĂ METODĂ DE SLĂBIT: hipnoza! Bani grei în schimbul unor iluzii?

Tot mai mulți oameni apelează la diferite metode pentru slăbit. Suntem destul de preocupați de felul în care...1366