REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.1° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
18.1° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

SUA: Un copil de trei ani a murit jucându-se cu o armă la petrecerea de ziua lui

SUA: Un copil de trei ani a murit jucându-se cu o armă la petrecerea de ziua lui

Replica API 28 octombrie 2020 | 00:00 1093

Un copil de trei ani a încetat din viaţă sâmbătă după ce s-a jucat cu o armă de foc la petrecerea de ziua lui, în Porter, statul Texas, a anunţat poliţia din acest oraş situat în sudul SUA, notează AFP, citată de Agerpres.

Foto: Guliver/GettyImages

Împuşcat în piept, el a fost transportat de urgenţă într-o cazarmă de pompieri unde a decedat din cauza rănii, a precizat într-un comunicat poliţia oraşului, situat la circa 40 de kilometri nord de Houston.

Băiatul sărbătorea împlinirea vârstei de trei ani împreună cu familia şi mai mulţi prieteni când adulţii prezenţi au auzit un foc de armă în timp ce jucau cărţi.

Potrivit anchetatorilor, el ar fi găsit arma căzută din buzunarul unui membru al familiei.

Accidentele de acest tip s-au înmulţit după închiderea grădiniţelor şi şcolilor din cauza pandemiei de coronavirus, a avertizat organizaţia Moms Demand Action care luptă împotriva răspândirii armelor într-o ţară în care o treime dintre adulţi deţin cel puţin o armă de foc.

"Cu mai mulţi copii acasă în perioada pandemiei, este mai important ca niciodată să aveţi un spaţiu de depozitare securizat, pentru că miza este atât de mare", a comentat Christine Parker, reprezentanta pentru Texas a organizaţiei.

Potrivit unei anchete a organizaţiei Everytown for gun safety, cel puţin 97 de decese sunt legate de "tiruri accidentale" ale unor copii de diferite vârste de la începutul anului.

Texasul este unul din statele americane cele mai permisive în domeniul legislaţiei pentru armele de foc, a căror posesie şi port sunt garantate de Al Doilea Amendament al Constituţiei, potrivit asociaţiilor de apărare a portului de arme.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218