REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.9° Constanța Mar., 16 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6701
17.9° Constanța Marți, 16 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6701
 

'Sub semnul Centenarului', evenimentul plin de culoare şi încărcătură emoţională care a adunat mii de spectatori!

'Sub semnul Centenarului', evenimentul plin de culoare şi încărcătură emoţională care a adunat mii de spectatori!

Replica API 27 august 2018 | 14:34 405

Seară de poveste la malul mării! Constanţa a fost gazda unui eveniment inedit cu o încărcătură emoţională puternică. Piaţa Ovidiu a fost locul unde s-au aniversat 100 de ani de la Marea Unire, cu cântec şi dans, încheiat cu un foc de artificii spectaculos!

Mii de constănţeni şi turişti au răspuns invitaţiei Asociației Orchestra Simfonică București, sâmbătă, 25 august 2018, şi au venit în Piaţa Ovidiu pentru mai bine de două ore de emoţie, încântare, bună dispoziţie şi apluaze. Ingredientele spectacolului-eveniment „Sub semnul Centenarului” au fost muzica, poezia, tradițiile, dansul popular, dansul contemporan şi artele vizuale, într-un produs de o importanță culturală extraordinară pentru suflet şi pentru patrimoniul Cetăţii.

Evenimentul s-a constituit ca un statement pentru cultură, la nivel naţional, căci a îmbinat două zone: muzica şi interpretarea populară, tradiţională cu cea clasică. Cei mai cunoscuţi şi îndrăgiţi cântăreți de muzică populară românească, Aneta Stan, Veta Biriş, Gheorghe Rizea, Dinu Iancu Sălăjanu, Ruxandra Pitulice au urcat pentru prima dată pe scenă alături de o orchestră simfonică de mari dimensiuni. Spectatorii au aplaudat furtunos, căci prestaţiile scenice ale invitaţilor le-au întrecut toate aşteptările.

Invitatul special al acestui eveniment a fost violonistul Gabriel Croitoru, ce a adus la malul mării celebra vioară a maestrului George Enescu. De asemenea, „Morăriţa” sopranei Irina Baianț, care a cucerit Europa cu talentul și frumusețea ei, a ridicat publicul în picioare. Un moment la fel de special l-a avut în centru pe Gheorghe Rizea, care a electrizat publicul cu naiul său fermecat. Şi baletul Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski“ Constanța a încântat audienţa cu o coregrafie elegantă, realizată de celebrul Horațiu Cherecheș, pe tema „Ciuleandra”.

Aplauze la scenă deschisă au cutremurat atmosfera şi pentru cei peste 100 de dansatori din ansamblurile populare constănţene, cei mai frumoşi copii ai Constanţei. Actori ai Teatrului de Stat Constanţa au emoţionat cu un moment liric realizat de maestrul Liviu Manolache. Seara s-a încheiat cu un spectaculos foc de artificii, aplaudat de toată lumea. Evenimentul a fost organizat de Asociaţia Orchestra Simfonică Bucureşti şi finanţat de Primăria Municipiului Constanţa.

P.S.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Care centenar? Jos drepturile omului,traiasca Macovismul! Traiasca procurorii care baga la puscarie dupa ureche,asta inseamna ca sunt ca manelistii,deci buni! Traiasca sclavagismul romanesc,munca pe salarii cat mai mici in lume si preturi aliniate cu tari cu salarii normale! Traiasca abuzurile!Oamenii cu carte ori sa fie prost platiti,ori afara din tara! Pestii si curvele sa ocupe Parlamentul,interlopii sa fie in locul jandarmilor si politiei! Vrem o tara hastag ! Unire intre cine? Hai sa fim seriosi,stramosii erau dilii,noi suntem bravi!Au murit fraierii luptandr,noi vindem,nu aparam!
0
0
Tara e vanduta ,asa ca nu mai conteaza
0
0
Intreb pentru un prieten, asta a fost spectacol de Centenar? PENIBIL.
0
0
Pacat de circul facut cu marionetele acelea mari, se repeta penibilul de la Marasesti, mai lipseau aia ce canta fata verde. In rest aproape bine, orchestra si interpretii si-au facut numarul.
1
0
Au venit si carele alegorice???? Momarlanidoar asta apreciaza...
1
1

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369