REPLICA ONLINE CONSTANTA

6.4° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
6.4° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Subprefectul Volcinschi, vizitat de ambasadorul Republicii Irlanda în România

Subprefectul Volcinschi, vizitat de ambasadorul Republicii Irlanda în România

Replica API 8 martie 2014 | 00:00 175

Subprefectul judeţului Constanţa, Radu Volcinschi, a primit vizita ambasadorului Republicii Irlanda în România şi Republica Moldova, Excelenţa Sa Gerard Corr. Vizita Excelenţei sale are loc la 6 luni de la numirea în funcţie, şi este realizată în contextul exprimat de "cunoaştere a României la faţa locului, şi nu din birou de la Bucureşti". În cadrul întrevederii de vineri, 7 martie a.c., subprefectul a descris potenţialul economic şi cultural al judeţului, cu accent pe investiţiile străine în derulare, cât şi posibilele partneriate ce pot fi încheiate atât la nivel instituţional cât şi comercial, între reprezentanţi ai celor două comunităţi. Excelenţa Sa Gerard Corr a subliniat interesul pentru dezvoltarea relaţiilor dintre cele două state, urmând a organiza până la finele acestui an, vizita unei delegaţii de oameni de afaceri din Irlanda, în România. De asemenea a menţionat importanţa deschiderii unei Camere de Comerţ Irlandeze la Bucureşti, dar cu ramificaţii în toate marile oraşe ale României, încurajarea turismului între cele doua state, cât şi creşterea numărului de studenţi irlandezi înscrişi la Universităţi din România.

A.V.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614