REPLICA ONLINE CONSTANTA

4.4° Constanța Mar., 19 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6673
4.4° Constanța Marți, 19 Martie 2024 Anul XX Nr. 6673
 

Sucul care întărește inima, subțiază talia și previne constipația

Sucul care întărește inima, subțiază talia și previne constipația

Replica API 13 august 2022 | 00:00 888

Este vedeta verii, este delicios, plin de apă și are o mulțime de beneficii pentru sănătate. Profitați de acest fruct cât mai este sezonul lui.

În afara faptului că este foarte gustos, pepenele verde se poate consuma sub mai multe forme. Spre exemplu, putem face suc din pepene, care are o mulțime de proprietăți benefice pentru sănătate.

Pepenele verde este un fruct cu puține calorii și poate reprezenta o gustare sigură și rapidă, fiind totodată bogat în vitamine. În plus, conține peste 92% apă și contribuie la hidratarea organismului pe timpul verii.

De asemenea, are o mulțime de nutrienți, cum ar fi vitamina A, vitamina C, B6, potasiu și super-antioxidanții licopen și beta-caroten, având astfel efect antioxidant şi reglator imunitar, scrie antena3.ro.

Alți specialiști spun că acel conținut mare de apă (92%) stimulează activitatea renală. De asemenea, datorită conținutului mare de apă și fibre, pepenele verde reglează digestia și previne constipația.

Astfel, consumul de pepene verde poate ajuta persoanele care rețin apa, dar ajută și la eliminarea”deșeurilor” din organism.

Pepenele verde, top 5 beneficii pentru sănătate

1. Asigură hidratarea

Menținerea hidratării este esențială pentru sănătate, în caz contrar apărând oboseală, dureri de cap, crampe musculare și posibile probleme de tensiune arterială, potrivit bbcgoodfood.com. Pepenele verde este alcătuit în mare parte din apă (92%), astfel că ne poate satisface foarte bine senzația de sete.

2. Este un aliat al siluetei

Datorită conținutului său ridicat de apă, pepenele verde este sărac în calorii, ceea ce înseamnă că o felie mare de pepene verde are un aport caloric relativ mic. Consumul de alimente, precum acesta, care sunt atât sățioase, dar sărace în calorii, pare să contribuie la instalarea mai repede a sațietății și la reducerea apetitului.

3. Ajută la o piele sănătoasă

Pulpa roz-roșie a pepenelui verde ne spune că este bogată în compuși numiți carotenoizi, inclusiv beta-caroten, pe care îl transformăm în vitamina A. Adesea numită provitamina A, beta-carotenul ne ajută să ne menținem ochii și pielea sănătoasă.

4. Susține sănătatea inimii

Un alt carotenoid găsit în pepene este licopenul. Despre el se spune că susține sănătatea inimii și a ochilor și reduce potențialul afecțiunilor cronice, cum ar fi diabetul de tip 2.

5. Scade tensiunea arterială

Descoperiri recente sugerează că fitonutrienții găsiți în pepenele verde, în special L-citrulina, pot ajuta la scăderea tensiunii arteriale și la îmbunătățirea performanței la efort, în special la adulții tineri sănătoși.

Beneficii nutriționale ale pepenelui verde

O porție de 80 g are:

- 25 Kcal / 106 KJ

- 0,4 g proteine

- 0,2 g grăsime

- 5,7 g carbohidrați

- 0,1 g de fibre

- 80 mg potasiu

- 93 mcg caroten

- 6 mg vitamina C

O porție de 80 g este considerată una dintre cele cinci pe zi.

Rețetă suc de pepene verde

În special în zilele caniculare puteți încerca o rețetă de pepene verde, delicios și răcoritor.

- 3 kg miez de pepene verde

- sucul de la 4 lămâi

- 30 g mentă proaspătă

- gheață și lime (pentru servire)

Pepenele se taie bucăți și se curăță de semințe. Cuburile se pun în robotul de bucătărie împreună cu sucul de lămâie și se amestecă timp de un minut.

Sucul trebuie apoi strecurat printr-un tifon într-un vas larg. Tot acolo se adaugă menta, după care se lasă două ore la frigider, pentru a se combina aromele.

Se servește rece, împreună cu gheață și o felie de lime.

Sucul se consumă câte 200 ml de 2-3 ori pe zi, timp de două luni. Cura de suc de pepene verde se începe dimineața pe stomacul gol, apoi se bea și în restul zilei.

Pepenele verde este o plantă legumicolă, rezistentă la secetă. Se cultivă pentru fructele sale, care se consumă în stare proaspătă.

Fructele sunt mari, cu coaja verde de diferite nuanțe și miezul roșu, roz sau portocaliu. Caracteristica sa principală, faptul că este zemos, se datorează conținutului de apă (aproximativ 92%). Miezul conține un număr variabil de semințe dar există și pepeni verzi fără semințe.

Pepenii verzi sunt originari din deșertul Kalahari, Africa de Sud, de unde s-au răspândit în toate zonele cu clima caldă.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
294439101410
5/49
31213917-03-20243 0 1 5 5 7 6
joker
371118333920