REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.6° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.6° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Sudiu: Un nivel mare de testosteron afectează sănătatea femeilor

Sudiu: Un nivel mare de testosteron afectează sănătatea femeilor

Replica API 23 septembrie 2020 | 03:39 970

Un nivel prea mare al testosteronului la femei crește riscul de diabet zaharat de tip 2 și sindromul ovarelor polichistice (SOP), arată cercetări recente.

Un nivel ridicat de testosteron circulant influențează diferit sănătatea bărbaților și a femeilor, în conformitate cu dovezile adunate de o echipă de cercetători internaționali în urma unui studiu recent. Deși testosteronul este văzut ca un hormon specific masculin, în realitate se produce în mod natural și în corpul femeilor. Diferența constă în nivelurile prezente în organism, scrie doc.ro.

Care este impactul testosteronului asupra sănătății ambelor sexe

O echipă internațională de cercetători a evaluat într-un studiu¹ nivelul de testosteron și date genetice de la mai mult de 425.000 de persoane. Oamenii de știință au analizat mai mult de 2.500 de variabile genetice care reglementează acest hormon și au identificat efectele pe care diferitele niveluri de testosteron le-au avut asupra bărbaților și femeilor din punct de vedere al riscului de boală.

Rezultatele acestui studiu sugerează că un nivel mai ridicat de testosteron pare să crească riscul de a dezvolta boli metabolice, cum ar fi diabetul de tip 2 la femei, dar se dovedește benefic în reducerea aceluiași risc de boală la bărbați. Nivelurile de testosteron la bărbați și femei sunt ereditare (transmisibile de la părinte la copil) și influențate de efectul combinat al multor gene, spun cercetătorii.

Un testosteron mare, efecte pozitive asupra bărbaților și negative asupra femeilor

Cercetătorii au evaluat o gamă largă de variabile genetice pentru a ajuta la explicarea relațiilor cauză-efect între nivelurile de testosteron și sănătate. Nivelul ridicat de testosteron pare a fi protector împotriva bolilor metabolice, cum ar fi diabetul de tip 2, la bărbați, dar crește riscul de diabet și sindrom de ovare polichistice (SOP) la femei.

Efectul testosteronului mărit asupra femeilor nu este cu adevărat o surpriză, deoarece SOP este o afecțiune hormonală care apare frecvent în rândul femeilor aflate la vârsta fertilă. Acestea pot avea perioade menstruale prelungite sau menstruații rare, printre alte simptome, și se constată că au un nivel excesiv de hormoni reproducători masculini. Complicațiile pe termen lung ale acestei afecțiuni includ un risc crescut de a dezvolta diabet de tip 2 și boli de inimă.

Un nivel mai ridicat de testosteron la femei crește riscul de diabet zaharat tip 2 cu 37%, și riscul de SOP cu 51%. Cu toate acestea, nici veștile pentru bărbați nu sunt toate bune: un nivel prea ridicat de testosteron la bărbați crește riscul pentru anumite tipuri de cancer, cum ar fi cel de prostată.

Genetica influențează modul în care testosteronul afectează sănătatea

O descoperire surprinzătoare pentru cercetători a fost regularea genetică total diferită a testosteronului la bărbați și femei. A fost interesant de constatat că nivelurile de testosteron sunt un factor de risc pentru dezvoltarea cancerului de prostată la bărbați, deoarece până acum existau suspiciuni, dar nu și dovezi. Descoperirea cum că testosteronul le crește femeilor riscul să dezvolte sindromul ovarului polichistic a fost, de asemenea, neașteptată.

Oamenii de știință sunt de părere că aceste descoperiri nu reprezintă, totuși, un motiv pentru a lua în considerare scăderea testosteronului pentru a îmbunătăți previziunile legate de sănătate. Întrebați care sunt motivele pentru care bărbații și femeile ar putea lua în considerare anumite măsuri pentru a-și regla nivelul de testosteron, specialiștii au răspuns că nu recomandă nimănui să ia medicamente pentru a modifica nivelul testosteronului doar pe baza constatărilor din acest studiu. Cu toate acestea, există deja un mare interes în utilizarea suplimentelor care au în vizor nivelul de testosteron și a unor prescripții pe scară largă pentru acest hormon.

La femei, concluzionează autorii studiului, testosteronul pare a fi dăunător pentru creșterea riscurilor de boli metabolice și unele tipuri de cancer. La bărbați, situația este mai complexă: există în mod clar un compromis atunci când se ia în considerare tratamentul cu testosteron la bărbați cu reducerea riscului metabolic pentru sănătate, dar cu o sensibilitate crescută la cancerul de prostată. În plus, este nevoie de mai multe date pentru a înțelege rolul testosteronului în bolile de inimă.

Endocrine Society pune accentul pe rezultatele studiilor clinice recente, menționând că există o continuă incertitudine cu privire la beneficiile și riscurile terapiei cu testosteron la bărbații cu un nivel scăzut documentat al acestui hormon.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218