REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.1° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
8.1° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

"Suntem prea mici pentru a înţelege aceste lucruri, dar sunt nedrepte"

"Suntem prea mici pentru a înţelege aceste lucruri, dar sunt nedrepte"

Replica API 28 august 2012 | 00:00 226

Daniela Vlădescu, despre moartea sopranei Mirela Zafiri:

Daniela Vlădescu, despre moartea sopranei Mirela Zafiri:

Doliu în lumea Operei! Soprana Mirela Zafiri, de la Opera din Braşov, a murit luni, la vârsta de 41 de ani, după o lungă suferinţă în privinţa căreia a fost foarte discretă, ea susţinând ultimul spectacol pe scena operei braşovene pe 31 martie. Colegii de breaslă sunt mai mult decât îndureraţi, în aceeaşi situaţie aflându-se şi Daniela Vlădescu, directorul Teatrului Naţional de Operă şi Balet Oleg Danovski, care susţine că este bulversată de aflarea veştii. "Am primit o veste foarte tristă, chiar am lucrat alături de ea, în luna decembrie a anului trecut, la Braşov. Ştiu că oamenii au tendinţa să spună lucruri frumoase despre persoanele care trec în nefiinţă, dar ea chiar merită lucrul acesta, merită cele mai sincere aprecieri. Era o fată minunată, o colegă excelentă, o artistă desăvârşită care radia talent şi frumuseţe", a declarat, pentru "Replica", Daniela Vlădescu. De asemenea, directoarea Teatrului Naţional de Operă şi Balet Oleg Danovski a menţionat că nu ştia de boala cruntă de care suferea soprana. "Nu am ştiut că era foarte bolnavă, a fost foarte discretă. Vestea m-a luat pe nepregătite. Suntem prea mici pentru a înţelege aceste evenimente, dar câteodată sunt nedrepte. Îmi pare foarte rău, Dumnezeu s-o odihnească, scena îi va simţi lipsa", a mai spus Vlădescu. Mirela Zafiri a început să se simtă rău de la sfârşitul lunii noiembrie, anul trecut, iar ultimul spectacol pe scena operei braşovene l-a susţinut pe 31 martie, în rolul titular din Lucia di Lammermoor. Născută în Lugoj, soprana a studiat pianul, viola şi chitara încă din primii ani de şcoală. A fost licenţiată a Universităţii de Muzică Bucureşti, clasa prof. univ. Georgeta Stoleriu (1997), şi absolventă a Masterului Universităţii de Muzică Bucureşti, specializarea Artă vocală, la aceeaşi clasă (1999). Menţionăm că înmormântarea va avea loc la Lugoj, oraşul ei natal, ziua nefiind încă stabilită.

Liliana CHIRU

sursa foto: http://publiromania.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614