REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Super-eroul de la Cochirleni a fost prins la furat

Super-eroul de la Cochirleni a fost prins la furat

Replica API 21 septembrie 2010 | 00:00 106

Tanarul care a zburat agatat de trenul de aterizare al unui avion,

Tanarul care a zburat agatat de trenul de aterizare al unui avion,

Românul care a zburat de la Viena la Londra, agăţat de trenul de aterizare al unui avion, nu numai că a supraveiţuit, dar se pare că la scurt timp a fost şi arestat. Sătenii din Cochirleni (comuna Rasova), acolo unde a copilărit Andrei Culea, spun că acesta era cunoscut ca un copil liniştit, harnic şi care până în prezent nu crease probleme familiei, doar că de dată recentă acesta ar fi intrat în vizorul poliţiei. "Am fost anunţaţi că a fost prins în timp ce fura şi se pare că a fost arestat. Din luna iunie, de când familia fost anunţată de isprava tânărului de 20 de ani care a zburat la temperaturi de minus 41 de grade, mama acestuia nu a mai primit nici o veste despre el. Poate nu este aşa, sărmanul", susţin vecinii super-eroului de la Cochirleni, dar şi reprezentanţi ai Primăriei Rasova. Facem precizarea că familia tânărului este una extrem de săracă, mama acestuia, Vasilica Culea, declarând pentru cotidianul "Replica" de Constanţa că nu are bani nici să-şi cumpere pâine, dar şi faptul că nu a ştiut de isprava fiului său. Femeia spune că după decesul soţului său, Andrei a devenit omul de bază al casei. Conform spuselor Vasilicăi Culea, băiatul său plecase de acasă la Constanţa, unde muncea la negru şi că, din luna mai nu mai ştia nimic de el. De altfel, Primăria Rasovaa a demarat o anchetă socială în cazul familiei Culea pentru a o sprijini financiar, numai că mama băiatului deţine o pensie de 500 lei. "Familia băiatului este extrem de săracă şi încercăm să o ajutăm în limita posibilităţilor cu ajutoare", susţin reprezentanţii primăriei.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218