REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.5° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
17.5° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Suspectul atacului de la Strasbourg a stat la închisoare în Germania şi a fost expulzat în 2017 în Franţa

Suspectul atacului de la Strasbourg a stat la închisoare în Germania şi a fost expulzat în 2017 în Franţa

Replica API 12 decembrie 2018 | 00:00 110

Cetăţeanul francez considerat autorul atacului de marţi seara de la Strasbourg a fost închis în Germania în 2016 şi în 2017 pentru furt şi anul trecut a fost expulzat în Franţa, a declarat miercuri o purtătoare de cuvânt a Biroului pentru anchete penale al poliţiei germane, BKA, transmite Reuters.

Suspectul în vârstă de 29 de ani este cunoscut de autorităţile franceze ca fiind islamist radicalizat, a menţionat purtătoarea de cuvânt.

Aceasta a mai precizat că autorităţile germane cooperează îndeaproape cu cele din Franţa în acest caz, în contexul operaţiunii de amploare lansate pentru capturarea suspectului, care a reuşit totuşi până acum să se sustragă arestării.

Procurorii francezi au anunţat că tratează incidentul drept un act de terorism. Suspectul, identificat de autorităţile franceze drept Cherif Chekatt, se afla pe o listă cu persoanele care prezintă risc pentru securitatea publică, dar avea de asemenea un istoric legat de infracţiuni fără caracter terorist.

AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102