Sute de bătrâni, pe lista de aşteptare a căminului de pe strada Unirii

Vor să fie preluaţi în grijă

Căminul de bătrâni de pe strada Unirii din Constanţa funcţionează din anul 1977. Clădirea necesita o reparaţie capitală şi cu ajutorul unui program european a beneficiat de reabilitare împărţită în trei etape. În prima etapă s-au înlocuit instalaţiile sanitare, electrice şi termice. Cea de a doua etapă a constat în renovarea şi reabilitarea totală a spălătoriei, blocului alimentar şi liftului, urmând ca în a treia etapă să se refacă holurile, casa scărilor şi să se construiască un nou corp, format din parter şi două etaje. La ultimul etaj vor fi amenajate 15 garsoniere, care vor avea confort sporit. Noua clădire va cuprinde noul pavilion administrativ al căminului. În felul acesta, vor fi eliberate 15 birouri, care vor fi transformate în camere pentru încă 30 de persoane. Căminul este plin, la capacitate maximă. 250 de vârstnici locuiesc deja acolo, asistaţi doar de jumătate din personalul de altădată, iar pe lista de aşteptare se află 366 de dosare. Ţinând cont de faptul că multe dintre aceste dosare sunt duble (cererea este făcută de ambii soţi), totalul oamenilor care şi-ar dori să locuiască în instituţie este de fapt mult mai mare. Pe lângă locatari instituţia mai are în grijă 200 de vârstnici care locuiesc în propriile lor locuinţe. "Aceştia sunt asistaţi în baza aceleiaşi legi şi au la fel ca şi ceilalţi pensia de până în 500 de lei. În fiecare lună primesc un pachet cu alimente de bază, asistenţii sociali le fac menajul, le plătesc facturile, beneficiază de programări la fizioterapie, cardiologie, stomatologie, sunt invitaţi alături de ceilalţi la balurile sau alte evenimente de socializare organizate în cămin", a declarat, pentru "Replica", Doruţa Giuglea, directorul Căminului de Bătrâni de pe strada Unirii. Cu toate condiţiile create, atmosfera este una tristă, apăsătoare. Feţele oamenilor în vârstă care abia se deplasează pe culoarele instituţiei sunt apatice, resemnate. În spatele fiecăruia dintre ei se ascunde o poveste de viaţă deprimantă. Ileana Firak , în vârstă de 80 de ani, deşi aparent cochetă, are sufletul încărcat de amărăciune. Născută la Hunedoara, a trăit 30 de ani în Bucureşti alături de soţul ei, Gheorghe Firak, inginer mecanic. Au avut împreună un băieţel, născut în 1958, care s-a prăpădit anul următor, la frageda vârstă de 9 luni, răpus de gripa spaniolă. De atunci a avut parte numai de decese în familia ei. Parcă era urmărită de un blestem. Un frate a murit în Atena. La Hunedoara şi- a inmormântat mama, alt frate şi un cumnat. Lovitura de graţie a primit-o când i-a murit soţul. A simţit că îi fuge pământul de sub picioare. A vândut apartamentul cu patru camere din centrul Bucureştiului, fără să se tocmească. Vroia să plece de acolo cât mai repede. Aşa a ajuns la Constanţa , la sora ei, care rămăsese tot văduvă. Era mulţumită la gândul că mai are pe cineva. Doi ani a reuşit să stea împreună cu sora ei, Maria Pop, în imobilul de pe strada Ecaterina Varga, pentru că şi-a pierdut şi ultimul suflet apropiat. Casa fusese cumpărată tot de soţul ei, dar îi era frică să stea singură acolo. "Mi-a fost frică să rămân in casa soră-mii pentru că lumea mă credea cu bani, a declarat, pentru "Replica", Ileana Firak. Aşa a ajuns Ileana Firak la Căminul de Bătrâni. Pereţii camerei ei sunt încărcaţi de amintiri. Tablouri de la nuntă, cu fraţii şi surorile, cu mama, toate îi răscolesc sufletul. "Am rămas singură şi neputincioasă. Am impresia că trăiesc degeaba. Îi mai am doar pe Dumnezeu şi pe Fecioara Maria. Dar oricum e bine. Dacă ajungeam boschetară pe drum, îmi luam zilele", ne-a mărturisit Ileana Firak.

Marieta ŞTEFAN