REPLICA ONLINE CONSTANTA

22.9° Constanța Mar., 16 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6701
22.9° Constanța Marți, 16 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6701
 

Sute de clădiri în paragină din Constanţa, în atenţia Poliţiei Locale

Sute de clădiri în paragină din Constanţa, în atenţia Poliţiei Locale

Replica API 6 februarie 2018 | 00:23 270

foto cu rol ilustrativ

Prima lună din 2018 a fost una „de foc” pentru polițiștii locali constănțeni. Potrivit bilanțului realizat la sfârșitul lunii ianuarie a.c., în perioada menționată, polițiștii locali au aplicat aproximativ 3.500 de amenzi, în valoare totală de peste 659.500 de lei. Dintre acestea, cele mai multe amenzi au fost pe linia fluidizării rutiere și a ordinii publice (peste 3.100 de amenzi), în valoare de peste 391.000 lei, iar 267 de sancțiuni în domeniul construcțiilor, controlului protecției mediului și a inspecției activităților comerciale, în valoare de 268.000 lei.

În „topul” sancțiunilor se află cele aplicate constănțenilor surprinși pe mijloacele de transport în comun, fără a avea bilete de călătorie. Astfel, aproape 3.000 de constănțeni au fost amendați de polițiștii locali în prima lună din an. De asemenea, alte 72 de sancțiuni au fost aplicate celor care nu au respectat curățenia, pe stradă și în parcuri.

De remarcat și acțiunile desfășurate de polițiștii locali pe linia respectării prevederilor legale în domeniul construcțiilor și al protecției mediului. Una dintre principalele atribuții ale Poliției Locale Constanța este, în prezent, și identificarea clădirilor și terenurilor insalubre din municipiul nostru. Astfel, potrivit datelor furnizate de reprezentanții Poliției Locale Constanța, în luna ianuarie a.c. au fost identificate 123 de imobile în stare avansată de degradare, cât și 236 de terenuri insalubre, folosite de diverși drept „gropi de gunoi”. În toate cazurile, au fost demarate procedurile pentru identificarea proprietarilor și tragerea lor la răspundere. În prima etapă, proprietarii sunt somați să ia măsuri pentru curățarea terenurilor, împrejmuirea lor, iar în cazul clădirilor pentru reabilitare. În cazul în care nu respectă somațiile, în termenul acordat, proprietarii vor fi supraimpozitați, conform HCLM 27/2016. De asemenea, pe linia de protecția mediului, polițiștii locali au verificat respectarea măsurilor de salubrizare pe 345 de străzi din municipiul Constanța.

Florentina BOZÎNTAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369