REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
11.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Sute de sancțiuni, aplicate de polițiștii locali constănțeni, în numai o zi!

Sute de sancțiuni, aplicate de polițiștii locali constănțeni, în numai o zi!

Replica API 30 iulie 2018 | 01:13 335

Faptele împotriva legii se pedepsesc, la Constanța! Polițiștii au aplica în cursul zilei de sâmbătă, 28 iulie a.c., 165 de sancţiuni contravenționale, în valoare de 30.915 de lei!

"În data de 28.07.2018, in intervalul orar 06.00-24.00, politiștii locali au acționat pe raza municipiului Constanța în scopul verificării, respectării prevederilor legale referitoare la tulburarea ordinii și liniștii publice, circulației pe drumurile publice, identificarea problemelor reprezentate de neasigurarea unei permanente stări de curățenie in aria de desfășurare a operatorilor economici, protecția mediului in parcuri, alei ori alte zone de promenada, depistarea persoanelor care apelează la mila publicului, depistarea persoanelor care nu -și îndeplinesc obligațiile legale privind deținerea unui animal de companie,precum și pentru respectarea normelor legale în vigoare privind desfășurarea comerțului stradal și a activităților comercial. Astfel, la nivelul Directiei Generale Poliția Locală Constanta au fost înregistrate 53 abateri constatate pentru nerespectarea normelor privind conviețuirea socială, a ordinii și liniștii publice sau a celor care încalcă obligații legale cu privire la pastrarea unui mediu curat și sănătos in orașul Constanta.", au precizat reprezentanții Poliției Locale Constanța.

În ceea ce privește desfășurarea comerțului ilicit au fost sancționate contravențional 11 persoane, care comercializau ambulant pe plajă sau în alte zone neautorizate, iar mărfurile supuse comercializării au fost confiscate de către oamenii legii.

"Pe această cale, aducem în atenția opiniei publice totodată că nerespectarea normelor legale care intra in sfera de competentă a poliției locale, poate atrage răspunderea contravenționala a persoanei fizice sau juridice. Numai împreuna putem asigura un climat de siguranța, curățenie și disciplina în municipiul Constanța!", au adăugat aceștia.

P.S.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
au dat atatea amenzi ca au uitat sa prinda tziganii care au talharit batrana ! De aia nu se pot face comentarii !!!
2
1
Ce faceti cu votantii PSD din zona centrala a orasuluil?Pute totul in jur.Nu-i vede politia locala?Nu mai vorbim de votantii primarului care locuiesc pe strazile Atelierelor si Avram Iancu.
3
0

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367