REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.1° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.1° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Sylvester Stallone: „Rambo 5“ nu este o declaraţie despre relaţiile dintre SUA şi Mexic

Sylvester Stallone: „Rambo 5“ nu este o declaraţie despre relaţiile dintre SUA şi Mexic

Replica API 16 septembrie 2019 | 00:00 428

Sylvester Stallone

Celebrul actor american Sylvester Stallone a prezentat joi în Mexic noul său film 'Rambo 5: Last Blood', despre care a spus că "nu este o declaraţie despre ceea ce se întâmplă între Mexic şi SUA, este doar un scenariu", relatează EFE.

Filmul prezintă reîntoarcerea la violenţă a lui John Rambo, a cărui nepoată dispare trecând graniţa în Mexic pentru a merge la o petrecere, plecând dintr-o localitate din Arizona, unde eroul principal trăieşte retras la o fermă.

După zece ani, acest personaj emblematic al filmului lansat în 1982, în regia lui Adrian Grunberg, revine pentru a prezenta o poveste actuală în care va înfrunta crima organizată.

Actriţa mexicană Adriana Barraza, care joacă rolul soţiei lui Rambo, a asigurat că, deşi multe dintre personajele negative sunt mexicane, este de părere că, la fel ca şi rolul ei, "mexicanii sunt reprezentaţi în mod demn".

"Este o poveste universală pentru că toată lumea înţelege cât de importantă este familia", a precizat Stallone, născut în 1946, la New York.

Regizorul Adrian Grunberg, prezent şi el la conferinţa de presă, a fost de părere că Rambo "nu este doar un veteran al războiului din Vietnam", deoarece el a fost prezent "timp de 40 de ani în multe locuri şi situaţii".

După atâţia ani alături de acest personaj, însuşi Sylvester Stallone a recunoscut că nu a fost deloc uşor să trăiască în pielea lui, dar că se simte mândru de ceea ce a putut exprima prin acest erou legendar.

Teoretic, acesta ar fi ultimul episod dintr-un film care a însoţit atâtea generaţii, dar Stallone s-a arătat sceptic.

"Am crezut că al doilea va fi ultimul, apoi că al treilea va termina seria....Nu ştiu, deja lumea mă consideră un mincinos", a încheiat el. AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218