rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 24 septembrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Tabloul crizei pe piața muncii. Mișcarea care ar putea duce la scăderea salariilor în mediul privat

Piața muncii este un adevărat furnicar după pandemie, iar schimbarea pare să fie cuvântul de ordine. Multe firme s-au închis, altele s-au reorientat, numărul persoanelor fără serviciu a crescut alarmant și a început o adevărată vânătoare pentru anumite poziții sau sectoare, scrie digi24.ro

Cum numărul românilor care au rămas fără serviciu a crescut constant în ultimele luni, piața forței de muncă a început să se schimbe. Companiile se adaptează, iar angajații se reorientează către joburi din IT. Pentru alții, munca de acasă pare o opțiune bună în criză.

Românii aplică tot mai mult pentru joburi noi. În total, numărul CV-urilor depuse în luna iulie a crescut cu 38% față de aceeași perioadă a anului trecut și cu peste 20% față de luna iunie a acestui an.

Printre cei care își caută un nou job sunt și mulți specialiști, care în alți ani erau ei vânați de către agențiile de recrutare.

Astfel, în luna iulie, angajații din domeniul IT au fost printre cei mai activi în căutarea unui nou job, fiind înregistrate peste 20.000 de căutări, dublu față de media lunilor anterioare. Contabilii și inginerii au fost și ei foarte interesați în găsirea unui nou loc de muncă în luna iulie, cu un volum total de peste 50.000 de căutări, conform datelor BestJobs.

Ofertele pentru joburi la distanță au continuat să fie la mare căutare și după ieșirea din starea de urgență, pe fondul interesului mare al angajaților de a lucra în continuare de acasă. Peste 20.000 de căutări pe lună au fost înregistrate pentru acest tip de joburi.

În același timp, unul dintre cele mai solicitate domenii în perioada crizei sanitare actuale, medical și farmaceutic, a înregistrat o scădere de până la 25% a interesului candidaților pentru joburile din acest domeniu în luna iulie, comparativ cu luna anterioară.

Aproape 900.000 de români și-au pierdut locul de muncă din martie până la jumătatea lunii iulie, aproape dublu față de începutul lunii iunie.

Raportul de pe piața muncii pare să se fi inversat în ultimele luni. Sunt tot mai mulți angajați care caută de muncă, dar mai puține firme care vor să angajeze. În aceste condiții, am putea asista la o scădere a salariilor în mediul privat pe termen scurt.

luni, 10 august 20201259
Comentarii

01Artagel(10 aug 08:05)
La aeroport am facut un paznic pe Fotu cu 10.000 lei salariu. Restul ciocul mic si sa platiti cotizatia la zi ca sa fie bani de pacanele
03werrner(9 aug 17:26)
pai eu ce am vrut, sclavi pentru sparanghel ca doar nimeni ni-i prost sa munceasca pe salariile astea de rahat!!
12Wrangler(9 aug 15:24)
Va mai aduceti aminte de toti imbuibatii care propovaduiau ca niste descreierati mesajul STAM ACASA si melodiile cretine pe aceasta tema. Iata consecinta acestei decizii criminale! Sunt curios cine isi va asuma aceasta decizie!
Vremea
17.7°17.7° - 19.4° joi, 24 septembrie 2020
ConstanțaUmiditate: 81%
Vânt: 4.73 m/s
Presiune: 1013 milibari

Loto
6/494925283848
5/405613153827
joker122227424313
Horoscop
mai mult...SPSportRT
24 sep 00:00SportCupa Ligii | Arsenal se impune la Leicester și merge mai departe. Toate rezultatele serii

Arsenal s-a calificat mai departe în Cupa Ligii Angliei după o victorie la limită la Leicester. Echipa lui Arteta a...161

24 sep 00:00SportDinamo Kiev, cu un pas în grupele Ligii Campionilor

Dinamo Kiev, formaţie antrenată de Mircea Lucescu, a făcut un pas important spre grupele Ligii Campionilor la fotbal,...147

24 sep 00:00SportGrecul Stefanos Tsitsipas s-a calificat în optimile de finală ale turneului ATP, după o victorie cu Daniel Evans, scor 6-3, 6-1

Jucătorul grec de tenis Stefanos Tsitsipas (6 ATP, favorit nr. 2) s-a calificat în optimile de finală ale turneului...127

24 sep 00:19SportTenis: echipa formată din Florin Mergea și Andre Begemann s-a calificat în sferturile de finală ale turneului challenger Sibiu Open 2020

Perechea formată din tenismanul român Florin Mergea şi cel german Andre Begemann s-a calificat, miercuri, în...135

Local
24 sep 19:21LocalALARMANT! RECORD de infectări la CONSTANȚA! 1767 de noi cazuri în toată țara

Până astăzi, 23 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 116.415 cazuri de persoane infectate cu noul...775

24 sep 19:20LocalPERICOL PUBLIC! Depistat la volan, sub influența CANNABISULUI

Depistat sub influența substanțelor psiho-active la volan. La data de 22 septembrie a.c., în jurul orei 17.30,...495

24 sep 19:20LocalAccident rutier cu victimă, în Mangalia

427

24 sep 19:24LocalDacă l-ați VĂZUT, sunați URGENT la POLIȚIE!

Poliţişti din cadrul Postului de Poliție Tuzla au fost sesizaţi cu privire la dispariţia lui PETRUȚ-CIPRIAN...687

24 sep 19:23LocalTransportul public de persoane, în atenția polițiștilor din Medgidia

În perioada 21-22 septembrie a.c., în intervalul orar 12.00-20.00, polițiști din cadrul Poliției municipiului...408

23 sep 01:19LocalTERIBILIST! Un șofer din Constanța a GONIT cu 222 km/h

În perioada 21-22 septembrie a.c., în intervalul orar 14.00-22.00, polițiști din cadrul Serviciului Rutier...810

24 sep 19:19LocalServiciul de Autoritate Tutelară din Constanța își mută sediul

De pe 28 septembrie 2020, Serviciul Autoritate Tutelară din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială...396

24 sep 19:19LocalDe ce se feresc profesorii de lecțiile online

Școala online a venit la pachet cu mai multe probleme. În afară de orele „sparte” de hackeri care au compromis...549

24 sep 19:18LocalÎncă o tranșă de pubele pentru locuitorii Constanței

447

Politică
24 sep 00:00PoliticăAurescu - convorbire telefonică cu ministrul pentru afaceri externe din Regatul Arabiei Saudite

Dorinţa de extindere a dialogului politico-diplomatic bilateral şi a relaţiilor sectoriale, dar şi evoluţiile...155

24 sep 21:54PoliticăCîţu: Vreau să mă asigur că toate administraţiile vor ajunge cum sunt cele din vestul ţării

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a declarat miercuri, la Târgu Jiu, că, din funcţia pe care o deţine, vrea să...187

24 sep 00:00PoliticăCiolacu susţine că majorarea pensiilor „a stricat puşculiţa PNL“ pentru alegerile locale şi generale

148

24 sep 00:00PoliticăLege promulgată: Solicitările de eliberare a cazierelor judiciare şi actelor de stare civilă se pot face şi prin avocaţi

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, Legea privind modificarea şi completarea unor acte normative care...157

24 sep 00:00PoliticăOrban: Cadrele didactice trebuie să înveţe să predea online

Premierul Ludovic Orban a declarat, miercuri, la Galaţi, în contextul situaţiei speciale create în unităţile de...160

24 sep 00:00PoliticăCiolacu: Oamenii sunt determinaţi să meargă la vot; este ''safe'' dacă respecţi regulile

147

Interviuri
12 sep 15:07InterviuriINTERVIU! Mircea DOBRE: În 30 de ani, în acest municipiu NU s-a MUNCIT

Mircea Titus Dobre, candidatul partidului PRO România la funcția de primar al municipiului Constanța, a acordat un...1607

11 sep 15:07InterviuriCristian Cârjaliu, PRIMARUL care a schimbat FAȚA comunei AGIGEA! Video

Cristian Cârjaliu, primarul comunei Agigea, dorește să câștige un nou mandat la conducerea localității pe care o...2466

11 sep 15:07InterviuriCostin Avătavului: Și colegii de partid ai lui FĂGĂDĂU ar vrea mai mult de la actuala administrație

1494

18 sep 01:01InterviuriFelix Stroe: 'Există viață și după 27 septembrie, și pentru Făgădău, și pentru Stroe'

Contestat de unii, apreciat de alții, Felix Stroe, președintele PSD Constanța și directorul SC RAJA SA, fără doar...3745

5 sep 00:39InterviuriRaluca TURCAN: Constanţa arată aşa (...) pentru că PRIMARUL e un administrator SLAB

Decebal Făgădău s-a lăudat, în nenumărate rânduri, cu proiectele sale aflate în derulare ori viitoare, cu bani...2478

27 aug 00:04InterviuriZanfir IORGUȘ: Orașul este administrat pe principiul GOSPODINEI care BAGĂ GUNOIUL sub PREȘ

Zanfir Iorguș a revenit pe scena politică și este candidatul Alianței PSD – PNȚCD- ALDE-PER-PRM-Neamul Românesc...3399

10 sep 12:27InterviuriFrățilă îi arată cartonașul ROȘU lui Vergil Chițac

Constantin Frățilă, candidat din partea partidului LORD la postul de primar al municipiului Constanța, a reacționat...5203

9 sep 15:08InterviuriVergil CHIŢAC: NU sunt omul lui COMĂNESCU. El este OMUL meu

Vergil Chițac, candidatul Partidului Național Liberal la funcția de primar al orașului Constanța, a vorbit în...3397

9 sep 15:08InterviuriHoria Constantinescu: BABU a pus UMĂRUL la ELIBERAREA AUTORIZAŢIILOR de CONSTRUIRE cu ÎNCĂLCAREA LEGII

2647

Monden
24 sep 00:00MondenPatricia Arquette şi Ben Stiller vor colabora pentru o comedie comandată de Apple

Patricia Arquette şi Ben Stiller vor colabora din nou pentru un serial, o comedie comandată de Apple, intitulată...153

24 sep 00:00MondenSerialul thriller Lincoln: Colecţionarul de oase, inspirat de bestsellerul lui Jeffrey Deaver, începe din octombrie la AXN

Serialul thriller „Lincoln: Colecţionarul de oase/ Lincoln Rhyme - The Hunt for the Bone Collector”, inspirat de...148

24 sep 21:18MondenSophia Loren revine după 11 ani de pauză, într-un film regizat de fiul ei şi produs de Netflix

164

24 sep 00:00MondenCum a fost racolat Brad Pitt de către biserica Scientologică, participând la ritualuri violente

Fostul mentor scientolog al actorului a făcut, recent, mărturisiri neaşteptate, dezvăluind pentru publicaţia The...160

24 sep 00:00Monden„Game of Thrones“: HBO confirmă prequelul „House of a Dragon“ pentru 2022

În ciuda pandemiei de coronavirus, prequelul serialului HBO de succes "Game of Thrones" va fi gata, aşa cum era...156

24 sep 00:00MondenTom Cruise va zbura în spaţiu în octombrie 2021

Actorul Tom Cruise, care urmează să filmeze în spaţiu, va ajunge pe Staţia Spaţială Internaţională într-un an,...142

Mapamond
24 sep 00:00MapamondCoronavirus: Vaccinul dezvoltat de compania Janssen începe să fi testat pe 60.000 de voluntari în SUA

Vaccinul împotriva COVID-19 dezvoltat de compania multinaţională Janssen a început să fie testat pe scară largă...139

24 sep 20:24MapamondPublicaţia Charlie Hebdo, ameninţată din nou de Al Qaida: media franceze lansează un apel la mobilizare

O sută de mass-media publică miercuri în Franţa o scrisoare deschisă în care lansează un apel la mobilizare în...149

24 sep 00:00MapamondRaport: Romii şi nomazii din statele bogate ale UE se confruntă cu inegalităţi frapante

152

24 sep 20:42MapamondTrump îl atacă virulent pe John McCain, a cărui văduvă a anunţat că-l susţine pe Biden

Vizibil înfuriat de sprijinul anunţat de văduva lui John McCain pentru contracandidatul său democrat Joe Biden,...159

24 sep 00:00MapamondRusia extinde lista cetăţenilor UE interzişi pe teritoriul său

Rusia a anunţat miercuri extinderea listei cetăţenilor Uniunii Europene interzişi pe teritoriul rus, o decizie...159

24 sep 00:00MapamondTurnul Eiffel a fost redeschis după ce a fost evacuat în urma unei ameninţări cu bombă

Turnul Eiffel a fost evacuat miercuri pentru circa două ore, după primirea unei ameninţări cu bombă, au anunţat...140

Sănătate
24 sep 00:00SănătateSplenomegalia, complicație a hepatitei C

Hepatită de tip C este o afecțiune virală a ficatului, care se declanșează în urmă infectării cu virusul hepatic...156

24 sep 00:00SănătateInterpretarea valorilor transaminazelor: ce ne "spun" acești parametri

Majoritatea dintre noi știm că atunci când explorăm funcționalitatea ficatului, urmărim valorile transaminazelor,...134

24 sep 00:00SănătateSimptome atac de panică: cum le recunoști în stadiu incipient și cum le oprești

164

24 sep 00:00SănătateVitamina A, vitamina E și zincul combat inflamația

Inflamația din corp poate fi combătută cu ajutorul vitaminelor și mineralelor precum A, E, zinc și a unor...152

24 sep 00:00SănătateInfecția măselei de minte - cum o recunoști și cum o tratezi

Infecția măselei de minte este dureroasă și reprezintă o urgență stomatologică. Aceasta nu poate fi tratată...150

24 sep 00:00SănătateCopiii născuți prematur: cum îi ajută incubatorul și ce rol are în dezvoltarea lor

Majoritatea sarcinilor au o durata de 40 de săptămâni. Un bebeluș ce vine pe lume înainte de săptămâna 37 este...150

24 sep 19:32SănătateSuferi de depresie sau anxietate? Zahărul îți poate face rău

Se vorbește foarte mult despre impactul pe care îl are consumul de zahăr asupra sănătății fizice, acesta...152

24 sep 00:00SănătateCele mai importante complicații ale aterosclerozei

Ateroscleroza este principala cauza de deces în rândul adulților, în țările dezvoltate, iar această afecțiune...151

24 sep 00:00SănătateCe efect are tiroida asupra colesterolui tău

160

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT