REPLICA ONLINE CONSTANTA

6.4° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
6.4° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Tabloul „Ţărăncuţă cu doniţe”, la Grimberg

Tabloul „Ţărăncuţă cu doniţe”, la Grimberg

Replica API 17 aprilie 2015 | 00:00 497

Ţărăncuţă cu doniţe, Constantin Artachino

Tabloul “Ţărăncuţă cu doniţe”, realizat de Constantin Artachino, cu o valoare estimată cuprinsă între 20.000 şi 30.000 de euro, va fi scos la vânzare pe 28 aprilie, la licitaţia “Accente Plastice” a casei Grimberg, care se va desfăşura la sediul galeriei de artă din Bucureşti. Opera lui Constantin Artachino se încadrează în perioada interbelică, în care se remarcă în pictură prin definirea unui specific naţional, în care limbajele plastice preponderente sunt impresionismul şi postimpresionismul. Artachino vine cu un peisaj mai puţin generos, dealuri acoperite doar de iarbă, veşmintele ţărăncii sunt simple: cămaşă albă, fotă neagră. Roşie este doar cârpa care-i protejează gâtul de greutatea purtată, iar expresia feţei este serioasă, gânditoare, aproape melancolică. Totodată, sunt aduşi în prim-plan artişti contemporani precum Sorin Ilfoveanu, Ana Ruxandra Ilfoveanu, Mircea Roman, Florentina Voichi, Sorin Adam, Laurenţiu Midvichi, Dana Zbarcea şi Nathaly Hartwing. Licitaţia “Accente Plastice” va avea loc pe 28 aprilie, de la ora 19.30, la sediul casei de licitaţii şi galerii de artă Grimberg din Bucureşti. Lotul propus spre licitaţie se situează în jurul sumei de 200.000 de euro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614