REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.5° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
20.5° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Talibanii au eliberat doi jurnalişti străini care fuseseră arestați la Kabul

Talibanii au eliberat doi jurnalişti străini care fuseseră arestați la Kabul

Replica API 14 februarie 2022 | 21:13 644

Doi jurnalişti străini care lucrau în Afganistan pentru Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) şi care fuseseră arestaţi la Kabul au fost eliberaţi împreună cu colegii lor afgani.

UNHCR, cu sediul la Geneva, a salutat eliberarea, fără a preciza cât timp au fost reţinuţi.

„Suntem recunoscători tuturor celor care şi-au exprimat îngrijorarea şi au oferit asistenţă. Rămânem angajaţi faţă de poporul afgan”, se arată într-un comunicat al UNHCR.

Purtătorul de cuvânt al guvernului taliban, Zabihullah Mujahid, care s-a angajat anterior să analizeze chestiunea, a declarat vineri seara că situaţia a fost rezolvată.

„Străinii care s-au identificat ca parte a unei organizaţii internaţionale au fost reţinuţi pentru că nu aveau cărţi de identitate, permise sau documentele necesare”, a spus el, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

„Erau într-o formă bună, în contact cu familiile lor, iar după ce au fost identificaţi (...) au fost eliberaţi”, a adăugat Zabihullah Mujahid pe Twitter, fără să dea nume.

Jurnalist independent şi fost corespondent BBC, Andrew North, care a acoperit în mod regulat Afganistanul timp de două decenii, s-a numărat printre cei reţinuţi, potrivit soţiei sale, Natalia Antelava.

Aceste arestări au survenit într-un moment în care comunitatea internaţională a făcut din respectul pentru drepturile omului, în special ale femeilor, o condiţie prealabilă pentru o posibilă reluare a acordării ajutorului internaţional, care înainte de revenirea la putere a talibanilor reprezenta aproximativ 75% din bugetul Afganistanului. Fără aceste fonduri şi confruntat cu îngheţarea a 9,5 miliarde de active deţinute în străinătate, Afganistanul se cufundă într-o criză umanitară profundă. Mai mult de jumătate din populaţia de 38 de milioane a ţării este ameninţată de foamete, potrivit ONU.

Anunţurile de vineri privind arestarea şi apoi eliberarea jurnaliştilor au avut loc după vizita unei delegaţii britanice la Kabul, scrie digi24.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367