REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.9° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
16.9° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Tânăr dat dispărut la începutul lunii aprilie, găsit mort la Agigea

Tânăr dat dispărut la începutul lunii aprilie, găsit mort la Agigea

Replica API 23 aprilie 2013 | 00:00 363

Înecat în canalul Dunăre-Marea Neagră

Înecat în canalul Dunăre-Marea Neagră

Imagini terifiante pentru câţiva muncitori, care îşi desfăşurau activitatea în zona ecluzei din Agigea. În dimineaţa de luni, 22 aprilie, aceştia au observat un cadavru purtat de valurile apei. Au sunat de urgenţă la 112, pompierii din cadrul ISU Dobrogea deplasându-se la locul indicat, cu operativitate. După ce au scos trupul neînsufleţit din apă, oamenii legii au constatat că este vorba de un bărbat, de aproximativ 30 de ani, a cărui identitate nu au putut fi stabilită imediat. Potrivit acestora, trupul nu prezenta semne vizibile de violenţă, iar moartea ar fi survenit în urmă cu aproximativ o lună de zile. La scurt timp, însă, în urma verificărilor efectuate, au identificat cadavrul persoanei care a fost găsită înecată în apa canalului Dunăre-Marea Neagră, în dreptul ecluzei Agigea, ca fiind un tânăr de 33 de ani, din localitatea Murfatlar, judeţul Constanţa. Dispariţia acestuia a fost sesizată la Poliţia Oraşului Murfatlar la data de 1 aprilie a.c., de către familie, deoarece, din ziua de 31 martie a.c., acesta a plecat de la domiciliu şi nu s-a mai întors. La data de 02 aprilie a.c. persoana în cauză a fost dată în urmărire de I.P.J. Constanţa, pentru dispariţie în împrejurări necunoscute. Iată ce spun oamenii legii: "Poliţiştii Secţiei Regionale Transporturi Agigea au fost sesizaţi telefonic de către un agent de pază, despre faptul că în apa canalului Dunăre-Marea Neagră, în dreptul Ecluzei Agigea, pluteşte cadavrul unei persoane. Deplasaţi la faţa locului poliţiştii au constatat faptul că în amonte, lângă poarta ecluzei Agigea, pe malul stâng al canalului Dunăre-Marea Neagră, pluteşte cadavrul unui bărbat. Cu ajutorul unui echipaj de pompieri de la Detaşamentul de Pompieri Constanţa, cadavrul a fost scos din apă, iar în urma cercetărilor efectuate s-a constatat că pe corp, cap sau membre nu există urme de violenţă. Cadavrul a fost transportat la Morga Cimitirului Central Constanţa în vederea efectuării necropsiei pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor decesului. Cercetările sunt continuate de către poliţişti în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a petrecut evenimentul".

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218