REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.6° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.6° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Tânăr din Năvodari, decedat după ce s-a drogat cu gaz de brichetă

Tânăr din Năvodari, decedat după ce s-a drogat cu gaz de brichetă

Replica API 26 iulie 2011 | 00:00 864

Unde duce teribilismul!

Unde duce teribilismul!

Caz inedit, la Năvodari. Un tânăr de 16 ani a fost găsit în stare de inconştienţă, pe marginea drumului ce leagă oraşul Năvodari de localitatea Lumina. Poliţiştii din Năvodari au fost alertaţi, prin 112, duminică seara, în jurul orei 21.00, totodată fiind solicitată şi ambulanţa, care l-a transportat pe tânăr la spital. Cel care a solicitat intervenţia autorităţilor a fost chiar prietenul adolescentului, un alt tânăr de 17 ani. Medicii au încercat să-l resusciteze, iar la un moment dat chiar au reuşit să-l reanimeze, însă, după circa două ore, la ora 23.00, starea acestuia s-a înrăutăţit din nou. Medicii au încercat, din nou, să-l resusciteze, însă fără succes. Nu au putut decât să declare decesul. Tânărul se numea T. Alexandru Ionuţ. Potrivit poliţiştilor din Năvodari, se pare că adolescentul în cauză, împreună cu prietenul său, care a sunat la Ambulanţă, au inhalat, voluntar, gaz de brichetă. "Au fost împreună şi au inhalat gaz dintr-un spray pentru încărcat brichete. Se pare că cel de 16 ani a tras mai mult pe nară. Văzând că se simte din ce în ce mai rău, prietenul său de 17 ani a chemat salvarea care l-a dus la spital. Nu era un copil problemă pentru societate, poate pentru familia lui. Ştim asta pentru că tatăl său e decedat de mai mult timp şi posibil să fi profitat de prea multă libertate", ne-a declarat şeful Poliţiei Năvodari, comisarul-şef Mihai Tănăselea. Adolescentul decedat era cunoscut, în rândul comunităţii din care făcea parte, ca fiind consumator de substanţe etnobotanice.

Daniel ALBU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218