REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.6° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.6° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Tânăra căzută de la etaj, în zona Abator, a ieşit din comă şi a fost externată

Tânăra căzută de la etaj, în zona Abator, a ieşit din comă şi a fost externată

Replica API 26 septembrie 2012 | 00:00 354

Continuă cercetările: a fost sau nu sechestrată?

Continuă cercetările: a fost sau nu sechestrată?

Tânăra căzută de la etaj, în încercarea de a coborî pe o funie improvizată din cearşafuri, a fost externată, fiind preluată în cursul zilei de joi de către familie, aflându-se în momentul de faţă în Medgidia. Chiar dacă fata şi-a revenit, starea de sănătate fiind una bună, poliţiştii Secţiei 5 Constanţa spun că nu o pot interoga întrucât este incoerentă. La domiciliul din Medgidia s-a prezentat şi un asistent social, însă fata a spus că nu doreşte să dea declaraţii momentan, întrucât nu poate. Până la proba contrarie, singura declaraţie ce rămâne în picioare este cea a prietenului fetei, care a spus că nu era pentru prima dată când o ţinea încuiată în casă, existând o singură cheie de la apartamentul în care stăteau cu chirie. În încercarea de a pleca din locuinţă, M.I.G., de 21 de ani a vrut să coboare de la fereastră prin intermediul unei funii improvizate din cearşafuri, moment în care a căzut în gol, direct pe asfalt. Menţionăm că tânăra de 21 de ani este din Medgidia şi locuia cu prietenul într-un apartament din blocul MG8, de pe strada Mangaliei nr.69, din Constanţa, însă nu avea mutaţia făcută. Potrivit prietenului acesteia, exista o singură cheie la apartament şi nu este pentru prima oară când victima era încuiată în casă. În ziua teribilului eveniment, cei doi au avut o discuţie mai aprinsă, cu privire la lipsa unui loc de muncă în cazul fetei, moment în care tânărul a plecat de acasă. Fata s-a hotărât să coboare pe o funie improvizată din cearşafuri, acestea desfăcându-se, victima ajungând la spital în stare comatoasă. Chiar dacă spusele prietenului ar indica faptul că fata stătea încuiată în casă de bună voie, vecinii susţin că era sechestrată.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108