REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° ConstanÈ›a Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.4° ConstanÈ›a Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Tânără cercetată de Poliţie după ce şi-a trântit pe jos bebeluşul de două luni, într-un hotel

Tânără cercetată de Poliţie după ce şi-a trântit pe jos bebeluşul de două luni, într-un hotel

Replica API 25 mai 2020 | 22:32 1889

Tânăra din Italia, care şi-a aruncat pe jos bebeluşul de două luni, sâmbătă, în urma unei dispute verbale pe care a avut-o cu tatăl copilului, într-o cameră de hotel în care locuiau, este cercetată de poliţiştii timişoreni pentru tentativă de omor.

"În acest caz se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor de către poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, sub coordonarea directă a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş, Aurora Voicilă.

Poliţiştii timişoreni au fost sesizaţi, sâmbătă, cu privire la faptul că o tânără şi-a bruscat copilul în vârstă de două luni (l-a trântit pe jos n.r.). Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constatat că se confirmă cele sesizate de tatăl copilului. Copilul a fost transportat la spital, iar femeia a fost preluată de poliţişti pentru audieri.

Mama copilului este o italiancă de 24 de ani, iar tatăl este un bărbat român în vârstă de 32 de ani, scrie stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218