REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Joi, 18 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6703
9.4° Constanța Joi, 18 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6703
 

Tânărul care a murit în clubul lui Bote: cauza infarctului, un mister

Tânărul care a murit în clubul lui Bote: cauza infarctului, un mister

Replica API 29 iulie 2014 | 00:00 170

Se aşteaptă rezultatele analizelor toxicologice

Se aşteaptă rezultatele analizelor toxicologice

Un tânăr de 23 de ani a murit în noaptea de sâmbătă spre duminică, imediat după ce i s-a făcut rău în clubul Le Gaga din staţiunea Mamaia. La ora 04.50 dimineaţa, prietenii săi au sunat la Ambulanţă, însă medicii nu au mai putut să-i facă nimic, întrucât acesta intrase în stop cardio-respirator. Prietenii acestuia spun că nu era cunoscut cu afecţiuni grave. Marian Mezdrea, de 23 de ani, sosise vineri la mare, din Bucureşti, pentru un week-end de distracţie, însă totul s-a încheiat subit, în acest context speculându-se că tânărul ar fi consumat, pe lângă alcool şi energizante, şi etnobotanice. Momentan, această variantă nu a fost confirmată, întrucât se aşteaptă rezultatele analizelor amănunţite. Medicii legişti au efectuat necropsia în cazul lui Marian Mezdrea, tânărul de 23 de ani, din Bucureşti, iar în document se menţionează: "cauză nedeterminată, fără leziuni mecanice sau traumatice". "Nu au fost constatate urme de violenţă, este vorba despre un stop cardio-respirator. Medicii legişti au prelevat probe de sânge şi ţesut pe baza cărora vor efectua analize histopatologice şi toxicologice la Institutul de Medicină Legală Mina Minovici din Bucureşti. A făcut infarct, dar trebuie stabilite cauzele acestui infarct. În circa două săptămâni vor sosi aceste rezultate", au spus poliţiştii constănţeni. Trupul neînsufleţit al tânărului care a decedat după ce a petrecut în clubul Le Gaga va fi depus la Capela Bisericii Daniil Sihastrul din Capitală. În ceea ce priveşte intervenţia Serviciului de Ambulanţă Constanţa în acest caz, angajaţii SAJ au precizat că au ajuns la solicitare cât au putut de repede şi că au încercat aproape 2 ore să îl resusciteze pe tânăr.

A.V., A.A.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369