REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.2° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
14.2° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Tânărul din Medgidia, care a fost implicat într-un accident rutier, a murit

Tânărul din Medgidia, care a fost implicat într-un accident rutier, a murit

Replica API 25 decembrie 2012 | 00:00 230

Tânărul de 26 de ani, din Medgidia, care a ajuns în comă la spital, după de a fost implicat într-un accident rutier, a încetat din viaţă. Inima a încetat să-i mai bată în seara de duminică, în ciuda eforturilor depuse de medici.

Reamintim că noaptea de sâmbătă spre duminică a fost una tragică pentru un tânăr din Medgidia. Acesta a ajuns în stare comatoasă la spital, după ce a fost implicat într-un accident rutier. Potrivit oamenilor legii, evenimentul a avut loc la orele 00.15, când Elcin R., de 26 de ani, din Medgidia, a condus un autoturism marca Rover, cu numere de Bulgaria, pe podul rutier din Medgidia, dinspre zona Berărie către Intim, şi pe fondul vitezei excesive, neadaptată la condiţiile carosabilului acoperit cu zăpadă, a pierdut controlul direcţiei şi a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune frontală cu un autoturism marca Audi A6, condus de R.E, regulamentar. În urma coliziunii, şoferul din Rover a suferit răni grave, fiind transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, în comă. Pe lângă el, alte trei persoane au fost rănite uşor. Potrivit martorilor, se pare că Roverul s-ar fi întrecut cu un alt autoturism.

L.C.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218