REPLICA ONLINE CONSTANTA

17° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Tănăsescu: Restaurarea acoperișului la Palatul Arhiepiscopal, afectat de incendiu, e un proces amplu. Video

Tănăsescu: Restaurarea acoperișului la Palatul Arhiepiscopal, afectat de incendiu, e un proces amplu. Video

Victor ROTARU 29 martie 2023 | 00:00 1342

Pe 15 octombrie 2022, un incendiu a mistuit mansarda Palatului Arhiepiscopal, distrugând aproape în totalitate podul clădirii, acesta fiind construit din lemn. Pompierii constănțeni, ajutați de cei din Tulcea și Ialomița, s-au luptat timp de patru ore pentru a lichida incendiul. În momentul de față se efectuează lucrări de punere în siguranță a clădirii, pentru a se evita degradarea accentuată a acesteia.

Tanasescu: Restaurarea acoperisului la Palatul Arhiepiscopal, afectat de incendiu, e un proces amplu. VideoPalatul Arhiepiscopal

Sâmbătă seară, pe 15 octombrie 2022, mansarda Palatului Arhiepiscopal a fost mistuită de flăcări, iar timp de 4 ore, pompierii din Constanța, Tulcea dar și Ialomița s-au luptat pentru a lichida incendiul. Incendiul ar fi pornit de la o lumânare uitată aprinsă, la mansarda arhiepiscopiei, care era locuită de către călugări, și care, în momentul izbucnirii incendiului, au reușit să se auto-evacueze.

Tănăsescu: A trebuit să o acoperim că ne plouă în cap

Acum, la aproape 6 luni de la nefericitul eveniment, la mansarda Palatului Arhiepiscopal se efectuează lucrări de punere în siguranță. „Se efectuează lucrări de punere în siguranță. Nu putem să lăsăm clădirea fără acoperiș până o restaurăm. Restaurarea este un proces mai amplu, presupune niște documentații, niște avize, clădirea este monument istoric și atunci de urgență a trebuit să o acoperim că ne plouă în cap. I-am pus un acoperiș care are rolul să o protejeze și să putem să demarăm în liniște restul de proceduri ce mai trebuie avize, acte, hârtii, finanțări.”, a declarat pentru Replica de Constanța, Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei.

Tanasescu: Restaurarea acoperisului la Palatul Arhiepiscopal, afectat de incendiu, e un proces amplu. VideoPalatul Arhiepiscopal

Întrebat când va începe reabilitarea propriu-zisă a mansardei, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei a transmis faptul că încă mai sunt autorizații de luat, iar pe partea de finanțare lucrurile nu stau chiar rău: „Nu am idee care sunt autoritățile la care trebuie să mergem, autorizații de la primărie, Ministerul Culturii, este un proces mai amplu. Trebuie făcut un proiect de restaurare. Există ca și în cazul altor clădiri de cult, precum Sinagoga, tot felul de surse la care poți apela, surse bugetare, locale, donații private, o grămadă de surse. La ora aceasta nu avem un deviz total, pentru că toată documentația este în elaborare încă, de aceea era nevoie să ne asigurăm că o acoperim repede ca să nu se degradeze și mai mult până când se rezolvă toată documentația.”

Tanasescu: Restaurarea acoperisului la Palatul Arhiepiscopal, afectat de incendiu, e un proces amplu. VideoPalatul Arhiepiscopal

Palatul Arhiepiscopal nu are autorizație de securitate la incendiu

Palatul Arhiepiscopal este o construcție ce datează încă din anul 1932. Începând cu anul 1998 aceasta are destinația de reședință a Arhiepiscopiei Tomisului. Ulterior anului 2000, a fost amenajat un spațiu funcțional în podul construcției cu funcțiunea de chilii (spatii de reședință pentru călugări).

Tanasescu: Restaurarea acoperisului la Palatul Arhiepiscopal, afectat de incendiu, e un proces amplu. VideoPalatul Arhiepiscopal

În acest moment, având în vedere faptul că destinația este aceeași, precum și funcțiunile Palatului Arhiepiscopal Tomis, cât și a legislației în vigoare, acesta nu necesită autorizație de securitate la incendiu, fiind stipulat acest aspect la art I, lit f din Anexa nr 1 a HG 571 din 10 august 2016, cu modificările și completările ulterioare.

Video:

 


Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
prostimea, mana la pazunar, pentru palatul lui m**e Spagoveanu!
0
0
Da bravo, când încercam să opresc lumea care dă foc an de an la gunoaie prin zona aia, mi-am pierdut locul de muncă - că eram prostul satului. Când le-am spus la colegii că este ilegal, au crezut că sunt idiot și malagambist, că mă bag în probleme care nu mă privește. Este ilegală incendierea gunoaielor iar în zona aia sunt firme care " aruncă foi/contracte tăiate " la gunoi/container și după vorbește cu " r***i noștri mândrii " să le dea foc, când lumea a început să își dea seama au încercat să facă asta " în podul casei " ... ca să vezi, a luat foc casa. Dacă cauți în gunoaie dai de schele ...
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218