rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 8 iulie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Taner Reșit: Locuitorii din Tuzla sunt rugați să păstreze curățenia

În conformitate cu prevederile Ordonanței nr. 21/2002 privind gospodărirea localităților urbane și rurale actualizată, cetățenilor, instituțiilor publice, agenților economici și celorlalte persoane juridice, le revine în sarcină respectarea unor anumite obligații legate de păstrarea curățeniei în localitate.

În aplicarea prevederilor art.10 din O.G nr.21/2002, printre altele, cetățenilor le revin următoarele obligații: să mențină curățenia pe trotuare, pe partea carosabilă a străzii sau a drumului, pe porțiunea din dreptul gospodăriei și a locurilor de parcare pe care le folosesc.

Conform unui anunț publicat de reprezentanții primăriei, începând cu data de 11.05.2020, o echipă din cadrul primăriei comunei, se va deplasa pe teren în vederea verificării respectării/nerespectării acestor obligații. Nerespectarea acestora constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 300 la 700 lei.

D.B.

joi, 28 mai 20201127
mai mult...Local
8 iul 21:01LocalCoronavirus la Constanța: Aproape 500 de persoane, infectate cu SARS-CoV-2

De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 492 de persoane...760

8 iul 21:01LocalALERTĂ! Autoritățile, sesizate cu privire la o persoană ce s-ar afla în largul Mării Negre. VIDEO1188
8 iul 21:00LocalAccident rutier în parcarea subterană din Vivo Mall1698
8 iul 20:59LocalCirculație restricționată între Strada Poporului și Nicolae Iorga, timp de trei zile

Primăria Municipiului Constanța informează că miercuri, 08 iulie, joi, 09 iulie și vineri, 10 iulie, circulația...823

8 iul 20:58LocalAccident cu victimă la intrare în orașul Hârșova533
8 iul 20:58LocalFraudă cu fonduri europene, la Constanța. Procurorii DNA au intrat pe fir2410
8 iul 20:57LocalRAZII în TRAFIC! AMENZI pe BANDĂ RULANTĂ!

Polițiștii rutieri și cei de ordine publică, în perioada 29 iunie – 5 iulie a.c., au acționat pe raza...698

8 iul 20:56LocalDeblocare de ușă în municipiul Constanța536
8 iul 20:56LocalVerificări de amploare pe litoralul românesc. Ce deficiențe au fost constatate767
8 iul 20:55LocalAccident rutier în Tuzla

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați marți, 7 iulie, să intervină la un accident rutier produs în...620

8 iul 20:55LocalAsociația Managerilor de Muzee, acuzații la adresa CJ în ceea ce-l privește pe Colesniuc663
8 iul 20:54LocalSe redeschid sau nu școlile în septembrie? Când va fi luată decizia952
Vremea
19.8°19.8° - 21.8° miercuri, 8 iulie 2020
ConstanțaUmiditate: 59%
Vânt: 8.27 m/s
Presiune: 1015 milibari

Loto
6/494925283848
5/405613153827
joker122227424313
Horoscop
mai mult...SPSportRT
8 iul 00:00SportFormaţia Chelsea Londra a învins, în deplasare, cu scorul de 3-2, echipa Crystal Palace

Formaţia Chelsea Londra a învins, marţi, în deplasare, cu scorul de 3-2, echipa Crystal Palace, în etapa a XXXIV- a...216

8 iul 00:00SportBogdan Stancu, atacantul echipei Genclerbirligi, a marcat contra lui Fenerbahce, în Turcia

Atacantul român Bogdan Stancu a marcat golul echipei Genclerbirligi Ankara, care a terminat la egalitate cu Fenerbahce...267

8 iul 00:00SportCS Mioveni a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul cu Rapid, în play-off-ul Ligii a II-a

CS Mioveni a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul susţinut, marţi, pe teren propriu, în compania formaţiei...257

8 iul 00:00SportTenismenul Rafael Nadal va participa la turneul de la Madrid

Feliciano Lopez, director al turneului de la Madrid, a anunţat că Rafael Nadal a confirmat participarea la Mastersul...236

Local
8 iul 20:57LocalRAZII în TRAFIC! AMENZI pe BANDĂ RULANTĂ!

Polițiștii rutieri și cei de ordine publică, în perioada 29 iunie – 5 iulie a.c., au acționat pe raza...698

8 iul 20:56LocalDeblocare de ușă în municipiul Constanța

Pompierii ISU "Dobrogea" au fost solicitați să intervină pentru deblocarea unei uși, pe strada Albatrosului, din...536

8 iul 20:56LocalVerificări de amploare pe litoralul românesc. Ce deficiențe au fost constatate

767

8 iul 20:55LocalAccident rutier în Tuzla

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați marți, 7 iulie, să intervină la un accident rutier produs în...620

8 iul 20:55LocalAsociația Managerilor de Muzee, acuzații la adresa CJ în ceea ce-l privește pe Colesniuc

Asociația Managerilor de Muzee din România trage un semnal de alarmă după situația creată de Consiliul Județean...663

8 iul 20:54LocalSe redeschid sau nu școlile în septembrie? Când va fi luată decizia

952

Politică
8 iul 00:00PoliticăGuvernul pregătește o schemă de ajutor de 1 miliard de lei

Guvernul Orban va introduce prin OUG o schemă de ajutor de stat pentru fermierii loviți de secetă, în valoare...243

8 iul 00:00PoliticăAEP: Perioada electorală a alegerilor locale din acest an va începe cel mai târziu în 29 iulie

Autoritatea Electorală Permanentă anunţă, marţi, că perioada electorală a alegerilor locale din acest an va...224

8 iul 00:00PoliticăGiugea (PNL): Ion Ştefan deranjează PSD pentru că nu este şantajabil

226

Interviuri
25 mai 00:17InterviuriINTERVIU! Primarul Cristian Cârjaliu dă de pământ cu Guvernul Orban: Trebuie sancționată incompetența

Cristian Cârjaliu este primarul care, dacă nu ar fi existat, probabil ar fi trebuit inventat, spun unii....4545

21 mai 00:06InterviuriVirginia Uzun: Eforie, lipsit de strălucire din cauza proastei gestionări a banilor VIDEO

Virginia Uzun a fost directorul Serviciului Public de Impozite şi Taxe (SPIT) din cadrul Primăriei Constanţa timp de...6179

6 mai 00:26InterviuriPrefectul Niculescu: Din 605 carantinați la Constanța, 21 aveau Coronavirus! VIDEO

4431

29 apr 00:26InterviuriProcurorul Teliceanu: dacă minți în adeverință, riști să te alegi cu ani grei de pușcărie! Video

Viorel Teliceanu este unul dintre cei mai tineri prim procurori din țară, el conducând, o bună perioadă de timp,...5596

14 apr 00:05InterviuriSorin Mihai, șeful Inspectoratului Școlar: NU se pune problema înghețării anului școlar! VIDEO

Elevii constănțeni sunt nerăbdători să revină la școală. Dacă la începutul Stării de Urgență aceștia au...3682

13 apr 10:16InterviuriMicrorezervaţia de la DELFINARIU, în PERICOL în cazul unei contaminări în masă

3229

Monden
8 iul 00:00MondenJohnny Depp respinge acuzaţiile de agresiune în cadrul procesului intentat tabloidului britanic The Sun

Vedeta de la Hollywood Johnny Depp şi-a acuzat marţi fosta soţie, actriţa Amber Heard, de relaţii extraconjugale...212

8 iul 00:00MondenTom Hanks, supravieţuitor al coronavirusului, nu are ''prea mult respect'' pentru cei care ignoră măsurile de precauţie

Actorul american de Oscar Tom Hanks, care s-a vindecat după a fost infectat cu noul coronavirus, la începutul acestui...252

8 iul 00:00MondenCatherine Zeta-Jones va lansa un brand de lifestyle

224

8 iul 00:00MondenRingo Starr primeşte urări de ''pace şi iubire'' din spaţiu la împlinirea vârstei de 80 de ani

Fostul baterist al grupului britanic The Beatles, Ringo Starr, a primit mesaje de ''pace şi iubire'' din spaţiu,...205

8 iul 00:00MondenTop-modelul Naomi Campbell a cerut industriei modei ''să impună principiul includerii''

Top-modelul britanic Naomi Campbell, care militează de mulţi ani împotriva discriminării, a cerut luni industriei...220

8 iul 00:00MondenBrad Pitt va juca în ''Bullet Train'', noul film al regizorului David Leitch

218

Mapamond
8 iul 00:00MapamondChina: Cel puţin 21 de morţi după ce un autobuz a plonjat într-un lac în provincia Guizhou

Cel puţin 21 de persoane şi-au pierdut viaţa şi 15 au fost rănite marţi în sud-vestul Chinei după ce un autobuz...204

8 iul 00:00MapamondCoronavirus: Situaţia din SUA ''chiar nu e bună'', avertizează dr. Fauci

Doctorul Anthony Fauci, directorul Institutului Naţional pentru Alergii şi Boli Infecţioase din SUA, a apreciat luni...216

8 iul 00:00MapamondSpecialist la Oxford: Noul coronavirus era prezent şi în alte zone ale lumii înainte de izbucnirea epidemiei în China

212

8 iul 00:00MapamondSUA: Fără vize pentru studenţii străini în cazul cursurilor online după vacanţa de vară

Statele Unite nu vor acorda viză studenţilor străini înscrişi în instituţii de învăţământ care vor continua...209

8 iul 00:00MapamondCoronavirus: Preşedintele Bolsonaro a fost supus unui test, după simptome de COVID-19

Preşedintele Braziliei, Jair Bolsonaro, a anunţat luni la postul CNN Brasil că prezintă anumite simptome de COVID-19...207

8 iul 00:00MapamondBoeing ucrainean doborât: Kievul salută trimiterea cutiilor negre în Franţa

211

Sănătate
8 iul 00:00SănătateCum se transmite toxoplasmoza și pentru cine este periculoasă această boală parazitară

Toxoplasmoza este o boală parazitară. Ea este o afecțiune des întâlnită, pe care omul o poate lua în urmă...232

8 iul 00:00SănătateCum scăpăm definitiv de onicomicoză sau ciupercă unghiei

Onicomicoză sau ciupercă unghiei reprezintă o infecție de tip fungic, cauzată de un anumit tip de ciupercă aflată...300

8 iul 00:00SănătateCe sunt infecțiile nosocomiale și cum le recunoști

221

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT