REPLICA ONLINE CONSTANTA

3.7° Constanța Mar., 19 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6673
3.7° Constanța Marți, 19 Martie 2024 Anul XX Nr. 6673
 

Țara în care 100% din populație a fost vaccinată antiCovid cu cel puțin o doză

Țara în care 100% din populație a fost vaccinată antiCovid cu cel puțin o doză

Replica API 29 noiembrie 2021 | 15:20 905

Întreaga populaţie din Emiratele Arabe Unite care este eligibilă pentru vaccinare împotriva COVID-19 a primit "cel puţin o doză de vaccin", marcând astfel o premieră la nivel mondial, potrivit Ministerului Sănătăţii din această ţară situată în regiunea Golfului Persic, informează AFP citată de Agerpres.

Aproape 22 de milioane de doze de vaccinuri anti-COVID-19 au fost administrate în total, iar "100% din populaţia eligibilă a primit o injecţie" şi "90,1% a fost vaccinată cu schemă completă", au adăugat vineri reprezentanţii acelaşi minister.

În această ţară cu aproximativ 10 milioane de locuitori - dintre care cei mai mulţi sunt muncitori imigranţi -, populaţia poate să se vaccineze împotriva maladiei COVID-19 începând de la vârsta de trei ani.

Anunţul de vineri a fost făcut în contextul în care o nouă variantă a coronavirusului SARS-CoV-2, denumită Omicron şi considerată îngrijorătoare de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), a fost detectată pentru prima dată în Africa de Sud.

La scurt timp după aceea, numeroase ţări din lumea întreagă, inclusiv Emiratele Arabe Unite, şi-au închis graniţele pentru călătorii din ţările situate în sudul Africii.

Conform statisticilor oficiale, autorităţile din Emiratele Arabe Unite au înregistrat peste 741.000 de infectări cu noul coronavirus şi 2.145 de decese asociate COVID-19, scrie hotnews.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
294439101410
5/49
31213917-03-20243 0 1 5 5 7 6
joker
371118333920