REPLICA ONLINE CONSTANTA

20° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
20° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Tăriceanu, atac la adresa şefei DNA: ‘Corupţia a devenit brand de ţară, datorită doamnei Kovesi’

Tăriceanu, atac la adresa şefei DNA: ‘Corupţia a devenit brand de ţară, datorită doamnei Kovesi’

Replica API 5 mai 2018 | 00:25 321

Aflat într-o vizită la Constanța, președintele ALDE, Călin Ppescu Tăriceanu a declarat că, grație șefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, brandul de țară al României a devenit corupția, în contextul în care alte țări europene se pot lăuda cu industria sau turismul. Tot el a precizat că regulile statului de drept nu ar trebui să fie puse sub semnul întrebării în România.

„România nu este în momentul de faţă considerată o ţară în care să fie puse sub semnul întrebării regulile statului de drept. Ceea ce facem noi înseamnă mai degrabă consolidarea Justiţiei şi a statului de drept”, a declarat Tăriceanu. Tot el a arătat că, potrivit unor rapoarte internaționale, fenomenul „corupție” este întâlnit și în alte state și nu este ceva specific României şi nu ar trebui transformată într-un „brand de ţară”, aşa cum consideră că a devenit „datorită doamnei Kovesi”.

„Am văzut zilele trecute un raport parcă făcut de GRECO cu privire la lupta împotriva corupţiei. Am văzut acolo o companie redutabilă: Belgia, Austria… Nu ştiu, nu vreau să dau nume de ţări, să nu greşesc, să pun pe unul pe listă care nu era. Am rămas surprins. În ţările astea se evaluează că a slăbit lupta împotriva corupţiei, că au şi ăia corupţie, nu e numai o specialitate a României aşa cum a vrut doamna Kovesi să o creeze. Brandul de ţară, datorită doamnei Kovesi, a devenit corupţia. Alţii se laudă cu turism, alţii se laudă cu industrii, alţii se laudă cu învăţământ, doamna Kovesi a reuşit o performanţă extraordinară”, a mai precizat președintele ALDE, la Constanța.

D.A.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Taricene, ai scris deja lucrarea de doctorat?
2
1
cine vorbeste un penal si o jartea penala te se face scarba
3
1
ia ti l drakului si pe aparatorul tau si plecati sa nu mai auda tara de doi dobitoci.
4
3
DNA este o institutie care a bagat in puscarie si o slta categorie din Ro adica baroni si politicieni pentru ca nu i asa ei au semnat ca garanti in fata Europei ca fondurile vor fi investie si vor produce bani pentru pensii nu sa i fure ei sa si faca vile si salarii nesimtite pt amante si neamul lor deci indiferent daca Codruta dispare din cauza acestor hoti nu scapa niciunul in 2019 europa infinteaza dna lor si tot ii va pedepsi .
5
4
Eu sunt nefertiti sau mai bine zis alba ca zapada iar romanii prostii mei.Le fac dosare la moment.Mare jigodie sunt eu si iohannis !.
6
5
Coruptia a devenit brand de tara datorita voua , bai hotilor , de cat s-a furat si de cat se fura, jegurilor !
4
8
Are dreptate. LCK ia dat in vileag si asa am ajuns cum zice tataia Rasgandeanu.
4
8
Cine ataca ?? Incredibil !? Da, stim si de ce ataca, are motive, il preseaza procesele, zornaie catusele.... Da, d-le Tariceanu ! Cu Dragnea de mana, sunteti cei mai mari hoti si mincinosi, viitori penali.
12
7
dar cum a obtinut penalul draknea averea exorbitanta, resedinte in Brazilia, cum a murit asociatul lui, cum isi permite sa circule cu masini de sute de mii de euro, dintr-un salariu de bugetar si fiu de militian?, basca mai intretine si a amanta mai tanara decat fiica sa
10
10
Ce face dna in tara asta?.Face o pula adica dosare la fraieri.
13
9

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367