REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.7° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
12.7° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Tăriceanu, despre cursuri: Soluţia este reducerea programei, maximum 3 ore pe zi, în clase, cu 15 copii

Tăriceanu, despre cursuri: Soluţia este reducerea programei, maximum 3 ore pe zi, în clase, cu 15 copii

Replica API 16 septembrie 2020 | 00:00 1086

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, propune ca şcolile să fie închise, reorganizat procesul de învăţământ, iar redeschiderea unităţilor şcolare să aibă loc după alegerile locale.

Călin Popescu-Tăriceanu

"Am văzut orarele de la unele clase! Copiii au minimum 5 - 6 ore pe zi, deci se presupune că în tot acest timp vor sta cu masca pe faţă, fără să iasă în pauze, fără să se ridice de pe scaune! Este vreun adult care poate rezista la acest program? S-a transformat şcoala într-o instituţie de tortură? Revin şi arăt: soluţia este reducerea programei, maximum 3 ore pe zi în clase în serii de 15 copii. Haideţi să oprim închisoarea asta pentru copii şi să ne organizăm pentru redeschiderea şcolilor după alegerile locale!", a scris Tăriceanu marţi pe Facebook, potrivit Agerpres.

Tăriceanu susţine că şcoala a început "într-un haos cum nu a mai fost vreodată" şi că în aceste condiţii instituţiile de învăţământ se vor închide după alegerile locale din cauza creşterii numărului de infectaţi cu SARS-CoV-2.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Alte tari...mult mai afectate de rahatu' asta nu stie cum sa inceapa scoala cat mai repede...la noi se reduce programul si copiii sa stea nemiscati ??!! Prostii Europei
1
1
caracter nepermis- are sau nu fotomodelul, viitorul puscarias sau nu 7 sotii?- de ce este nepermis sa se obisnuiasca cu programul din puscarie din perspectiva viitorului detinut?
3
1

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218