REPLICA ONLINE CONSTANTA

6.4° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
6.4° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Tăriceanu, despre pensiile uriaşe ale parlamentarilor: Nu au alte venituri pentru bătrâneţe, trebuie ţinut cont de constrângerile mandatului

Tăriceanu, despre pensiile uriaşe ale parlamentarilor: Nu au alte venituri pentru bătrâneţe, trebuie ţinut cont de constrângerile mandatului

Replica API 16 iunie 2015 | 00:05 170

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, luni, în legătură cu pensiile speciale parlamentare, că este vorba de faptul că parlamentarii nu au voie să desfăşoare alte activităţi şi nu au alte venituri care să le permită să acumuleze pachete de siguranţă pentru bătrâneţe, conform mediafax.ro.

"Este instituită o anumită categorie de pensie, plecând de la următoarea premisă, că cei care nu au voie să desfăşoare alte activităţi, cu exceptia celor universitare, cum este cazul şi al parlamentarilor, şi nu au alte venituri care să le permită să acumuleze pentru bătrâneţe un pachet de siguranţă, acelaşi reguli, să ştiţi, foarte stricte de incompatibilităţi şi de conflict de interese funcţionează şi în cazul parlamentarilor care sunt supuşi aceloraşi reguli", a spus Tăriceanu.

El a adăugat că această pensie ţine cont de "constrângerile mandatului".

"Prin urmare există, din această pespectivă, ideea care a fost de mai multă vreme în discuţie, de a avea în vedere o pensie care să ţină cont de aceste constrângeri din perioada mandatului", a menţionat el.

Vicepreşedintele Senatului Cristian Dumitrescu a spus că nu este vorba de o pensie specială, ci despre "o indemnizaţie".

"Cred că v-a explicat foarte bine preşedintele Senatului, domnul Călin Popescu Tăriceanu, care a spus foarte clar că parlamentarii, ca şi alte categorii speciale de bugetari au un număr important de restricţii, exceptând activitatea didactică, nu au dreptul să fie în consiliul de administraţie, să fie administrator, ca şi judecătorii. Porbabil că asta a fost raţiunea. E o formulă care se propune şi o să vedem dacă va fi aprobată", a adăugat Dumitrescu.

Comisia pentru Statut a avizat favorabil proiectul privind pensiile speciale pentru parlamentari care modifică în acest sens Statutul deputaţilor şi senatorilor, iar raportul comisiei urmează să fie discutat marţi în plenul Parlamentului.

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, care prevede pensiile speciale ale parlamentarilor, depusă la Camera Deputaţilor, avea semnăturile a 255 de deputaţi şi senatori, dar parlamentarii PNL, cu o excepţie, şi-au retras semnăturile.

Potrivit proiectului, deputaţii şi senatorii vor avea dreptul, după exercitarea mandatului, la cerere, la împlinirea vârstei standard, la o indemnizaţie lunară pentru activitatea de parlamentar, de indemnizaţie urmând să beneficieze doar cei care nu mai au calitatea de parlamentar. Calculul acestei pensii se va face prin înmulţirea 0,55% din indemnizaţia brută lunară de parlamentar cu numărul mandatelor, iar pensia se va actualiza ori de câte ori se va majora sau indexa indemnizaţia parlamentarilor şi se va cumula cu orice tip de pensie din sistemul public de pensii.

În comisia de Statut s-a introdus un amendament care prevede că parlamentarii care au fost condamnaţi penal nu beneficiază de aceste pensii.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614