REPLICA ONLINE CONSTANTA

4.2° Constanța Mar., 19 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6673
4.2° Constanța Marți, 19 Martie 2024 Anul XX Nr. 6673
 

Tăriceanu, la DNA: Tot acest dosar pleacă de la o serie de premise false, eronate şi aberante

Tăriceanu, la DNA: Tot acest dosar pleacă de la o serie de premise false, eronate şi aberante

Replica API 16 ianuarie 2021 | 00:00 1340

Fostul preşedinte al Senatului Călin Popescu-Tăriceanu a declarat, vineri, la ieşirea de la Direcţia Naţională Anticorupţie, că i s-a adus la cunoştinţă calitatea de suspect, adăugând că dosarul în care este cercetat "pleacă de la o serie de premise false, eronate şi aberante".

"Am fost chemat la DNA pentru a mi se aduce la cunoştinţă calitatea de suspect într-un dosar în care sunt acuzat de obţinerea unor foloase indirect, de mită. Dar, ceea ce vreau să precizez este că tot acest dosar pleacă de la o serie de premise false, eronate şi aberante. Şi anume: în perioada în care am condus Guvernul României, Guvernul a emis o serie de hotărâri de Guvern care să favorizeze o anumită companie. Prim-ministrul nu dă, aşa, din pixul lui hotărâri de Guvern cum îşi imaginează poate unii, ele sigur că parcurg o întreagă procedură administrativă, sunt avizate din punct de vedere legal şi, de aici, toată construcţia care a fost făcută de procurori este pe o bază falsă", a declarat Tăriceanu, scrie Agerpres.

El a precizat că a cerut timpul necesar pentru studierea probelor suplimentare despre care procurorii spun că le-au depus la dosar şi va urma procedurile prevăzute în cadrul procesului.

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a transmis miercuri procurorului general Gabriela Scutea cererea de urmărire penală încuviinţată de preşedintele Klaus Iohannis privind începerea urmăririi penale a lui Călin Popescu-Tăriceanu.

"Ministrul Justiţiei i-a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cererea de urmărire penală formulată de preşedintele României privindu-l pe Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu, fost prim-ministru, pentru faptele ce fac obiectul dosarului nr. 668/P/2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie. Cererea a fost transmisă în temeiul art. 109 alin. 2 teza întâi din Constituţia României, republicată, precum şi al art. 12, art. 18 şi art. 19 din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, cu modificările şi completările ulterioare", informa Ministerul Justiţiei.

DNA a cerut luni Parchetului General sesizarea şefului statului pentru începerea urmăririi penale a lui Popescu-Tăriceanu pentru luare de mită, pe vremea când acesta ocupa funcţia de prim-ministru.

Potrivit DNA, solicitarea a avut în vedere că există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă că Tăriceanu ar fi primit, în mod indirect, în perioada 2007 - 2008, de la reprezentanţii unei companii austriece, foloase materiale în valoare de 800.000 de dolari, constând în plata unor servicii de consultanţă.

"În schimb, acesta şi-ar fi exercitat atribuţiile astfel încât să fie adoptate o serie de hotărâri de guvern în favoarea companiei. Suma de 800.000 de dolari, reprezentând un comision din valoarea plăţilor făcute de statul român către companie, ar fi fost folosită în beneficiul demnitarului, pentru acoperirea unor cheltuieli de campanie electorală, fiind transferată în baza unor contracte fictive încheiate cu mai multe companii offshore", susţin anchetatorii.

Dosarul a fost constituit în 2018, în urma reunirii a trei dosare penale, dintre care unul a fost preluat la cererea autorităţilor judiciare austriece, indică DNA.

"La data de 7 noiembrie 2018, la solicitarea DNA, a fost sesizat Senatul României să încuviinţeze efectuarea urmăririi penale faţă de aceeaşi persoană (la acea dată având funcţia de senator), pentru săvârşirea unei infracţiuni de luare de mită, iar la data de 3 iunie 2019 Senatul a respins cererea de începere a urmăririi penale a persoanei respective", explică procurorii.

Ulterior, au fost efectuate acte de urmărire penală cu privire la fapte şi alte persoane, între care un om de afaceri trimis în judecată.

"Ca urmare a administrării unor probe suplimentare, au rezultat elemente de noutate care au conturat starea de fapt sus menţionată cu referire la fostul demnitar", arată DNA.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Trebuie impuscat direct pt ce a facut! Se pierde timp pretios cu procesul!
0
0
bagati tradatorul tarii in pirnaie odata!!!
0
0
curvele mariei,cu economia Romaniei se tzine... baga tare cat mai tzine....
0
0
Taci dreacu de idiot securist, hot imputit care n ai facut nimic pt tara, doar ai inghitit bani din scaunul de parlamentar si ai schimbat vreo 6 neveste. Nu ti e rusine sa mai iesi la TV dupa 30 de ani de incompetenta si hotie?
1
0
"Saracul"Tariceanu alti au luat spaga dupa care i-au bagat lui actele sub nas si el a semnat ca primarul adica fara sa citeasca ce semneaza,pai spune-l ma Tari pe directorul ala din minister care ti-a bagat actul sub nas si care a luat spaga asta pentru care tu ai cazut de papagal si scapi de condamnare,ce este chiar atat de greu pentru ca nu ai semnat pe vorbe ci pe acte care au fost intocmite si semnate de altcineva inainte sa dai tu aprobarea finala.
1
0
lasa fomeile, taica! Fomeile costa si datorita posetelor lor ai renuntat la Fundatia Gojdu si la Platoul Continentall!
1
0
La puscarieeeee, da te n rasa ma tii de gunoi, zdreanta si scursura care esti !
8
1
nu uitati de manipularea bursei,vinzarea petromidia pe nimic,vinzarea subsolului romaniei,subminarea economiei nationale!luati.i banii si in pirnaie cu el pina moare!!!k
6
0
Mai hotule tu ai multe la activul tau.DNA trebue sa te scuture bine.Sa iasa bani si averile furate.
9
0

REPLICA

LOTO

6/49
294439101410
5/49
31213917-03-20243 0 1 5 5 7 6
joker
371118333920