REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.2° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
18.2° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Tarom: Dante Stein a fost ales preşedintele Consiliului de Administraţie

Tarom: Dante Stein a fost ales preşedintele Consiliului de Administraţie

Replica API 16 noiembrie 2013 | 00:00 169

Dante Stein, consilier onorific al premierului, a fost ales preşedintele Consiliului de Administraţie al Tarom, iar Manuel Donescu, secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor, va ocupa funcţia de vicepreşedinte, a anunţat, vineri, compania. Deciziile au fost luate joi, când a avut loc prima şedinţă a noului CA al companiei. "În cadrul şedinţei s-a decis invalidarea reducerii contractuale a duratei mandatului directorului executiv, Christian Heinzmann, de la 4 ani la 1 an ca fiind contrară prevederilor statutare şi s-au discutat aspecte aferente demarării procesului de evaluare a acestuia, conform celor dispuse de AGA", se arată într-un comunicat Tarom. Anularea de către Consiliul de Administraţie a actului adiţional prin care durata mandatului lui Heinzmann a fost scurtată de la 4 ani la 1 an a fost anunţată marţi de către ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, la Mediafax Talks about Aviation. Administratorii au mai stabilit şi primele comitete de lucru, respectiv cele de Guvernanţă Corporativă, Nominalizare şi Remunerare şi de Audit. Ministerul Transporturilor a revocat recent întreg Consiliul de Administraţie al Tarom, în contextul conflictului dintre membrii acestei structuri de conducere şi Heinzmann. Noul Consiliu de Administraţie numit de AGA este alcătuit din Dante Stein, Manuel Donescu, Florin Luca - consultant strategie bancară, Bogdan Speteanu - director general BCR Leasing şi Răzvan Filipescu - preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism. Anterior, Consiliul de Administraţie a fost format din Dan Pascariu (preşedinte), Valentin Macec (vicepreşedinte), Ciprian Lăduncă (membru), Marius Ghenea (membru) şi Dumitru Prunariu (membru). "Apreciez faptul că Tarom, fiind o companie majoritar deţinută de stat, prezintă un interes ridicat pentru public, dar mi-aş dori ca de acum încolo să fie purtate mai puţine dezbateri în presă şi să ne concentrăm, în schimb, asupra rezolvării problemelor companiei. Tarom are o poziţie strategică, de ambasador al României. Vrem să o relansăm ca să poată ocupa astfel locul pe care îl merită", a declarat Dante Stein, în comunicat. Dante Stein este fiul fostului proprietar al companiei AutoItalia, Herbert Stein. Tarom a fost înfiinţată în 1954 şi este deţinută de stat, prin Ministerul Transporturilor.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218