REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
12.4° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Tatăl viceprimarului din Limanu, amendat pentru crâşma construită pe plajă

Tatăl viceprimarului din Limanu, amendat pentru crâşma construită pe plajă

Replica API 23 februarie 2013 | 00:00 124

Construcţia pe nisip a început să deranjeze

Construcţia pe nisip a început să deranjeze

În urma sesizării reprezentanţilor Partidului Verde, privind realizarea în zona limitrofă plajei din localitatea 2 Mai, a investiţiilor Restaurant - terasă P+1 şi Bungalow-uri P, făcute de către firma SC Tina 2 Mai SRL, Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa a sancţionat contravenţional societatea în cauză, pentru nerespectarea condiţiilor referitoare la execuţia de construcţii şi instalaţii pe plajă. Facem precizarea că sesizarea "verzilor" vine ca urmare a articolului publicat de cotidianul "Replica", în care se face referire la construcţiile demarate de tatăl viceprimarului din Limanu, patron al firmei SC Tina 2 Mai SRL. Viceprimarul din Limanu, Marius Dumitru, care a fost implicat în cursul zilei de ieri într-un accident rutier fără victime, nu a dorit să comenteze în vreun fel situaţia. Anterior, el declara: "Nu este firma mea, este o societate care are campingul în administrare din 1993, se numeşte Tina 2 Mai. Că acum din dosare este a tatălui meu, eu în 1993 aveam 11 ani de zile, deci nu este vina mea că în 2004 eu am ajuns la primărie, iar tatăl meu a tot avut contracte acolo. Au obţinut avizele necesare, nu este pe plajă. În 1998 s-a făcut o delimitare între Apele Române şi consiliile locale, nu doar Consiliul Local Limanu, ci toate consiliile locale care au deschidere la mare. Adică şi între Eforie Nord şi Eforie Sud avem aceeaşi problemă, avem o grămadă de viluţe, te uiţi şi ai impresia că sunt pe plajă, dar nu sunt pe plajă. Nu este vina mea că protocolul ăla s-a făcut. Şi în Eforie Nord avem, şi în Vama Veche, şi în Costineşti şi peste tot unde primăriile au deschidere la litoral. Peste tot există un protocol din 1998, în acel protocol s-a făcut clar o delimitare cu nişte popici metalici şi o sârmă fier beton, care de multe ori se împiedicau şi turiştii de ea. Între timp a dispărut, au furat-o hoţii, nu ştiu, eu însă din partea primăriei o să fac din nou solicitări, să se facă din nou delimitarea asta, ca să nu se mai inducă în eroare unde-i plaja şi unde e zona adiacentă plaje", preciza Marius Dumitru despre construcţia de pe nisip.

Sorin HULUBEI

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218