REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.1° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
8.1° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Tătaru: Luăm în calcul măsuri de izolare a persoanelor în vârstă cel puţin pentru 10-14 săptămâni

Tătaru: Luăm în calcul măsuri de izolare a persoanelor în vârstă cel puţin pentru 10-14 săptămâni

Replica API 13 aprilie 2020 | 00:00 1106

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a afirmat că se ia în calcul prelungirea măsurilor de izolare a persoanelor în vârstă, cel puţin pentru 10-14 săptămâni, în funcţie de evoluţia pandemiei COVID-19 în România, scrie Agerpres.

"Da, luăm în calcul şi această măsură la nivelul Comitetului ştiinţific, Institutului Naţional de Sănătate, grupului de lucru din cadrul Ministerului Sănătăţii, luăm inclusiv decizia cel puţin pentru început să ne gândim la 10-14 săptămâni în care să izolăm aceste persoane, având în vedere şi evoluţia ulterioară, dar ne adaptăm la evoluţia pe care pandemia o va avea în România", a declarat, duminică, Nelu Tătaru la Realitatea Tv, întrebat dacă se ia în calcul măsura izolării persoanelor în vârstă tot anul, după declaraţiile preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Tătaru a transmis că măsurile de izolare şi de restricţii trebuie respectate.

"Vreau ca toată lumea să înţeleagă că mai avem trei-patru săptămâni grele, aceste săptămâni trebuie să le gestionăm în comun, şi noi, corpul medical, dar şi populaţia de rând, ajutată de autorităţile locale, care trebuie să vegheze la această izolare şi la această distanţare socială. (...) Viaţa noastră va reveni la normal peste o lună, o lună şi jumătate, după ce vedem că acel vârf începe să scadă, încă nu am ajuns la acel vârf", a adăugat Tătaru.

Şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a declarat încrezătoare - într-un interviu acordat ediţiei duminicale a cotidianului german Bild - că până la sfârşitul anului va putea fi produs un vaccin împotriva coronavirusului, informează dpa şi AFP.

Pe de altă parte, şefa Comisiei Europene a anticipat că restricţiile impuse persoanelor în vârstă - mai ales în cazul celor care trăiesc în cămine de bătrâni - vor trebui să rămână în vigoare cel puţin până la sfârşitul anului din cauza pandemiei de coronavirus.

"În lipsa unui vaccin, contactele cetăţenilor în vârstă vor trebui restricţionate cât mai mult cu putinţă. Ştiu că este greu şi că singurătatea este o povară. Dar este o chestiune de viaţă şi de moarte. Trebuie să rămânem disciplinaţi şi să avem foarte multă răbdare", a avertizat ea. "Trebuie să învăţăm să trăim cu virusul pentru multe luni, probabil până anul viitor", a mai spus şefa executivului european.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Nea, Tataru o luna si cu inca 3 jumate nu e cam mult , sau voi vreti sa scapati de ei.Bai nebunule, pai Romania are 360 de decese, intr-o luna si ceva de laprimul deces, iar Italia, Franta, Spania, au cate 15000 de caciula si aia treg la treaba , incep sa relanseze, economia,iar voi cretinilor ii incuiati pastia in casa pana la tomana, incompetentilor, bai daca nu ne apucam de treaba acum repede, intram intr-o criza de dracul ne ia si atunci sa va vad.
0
0
Am 65 ani,lucez,nu ma opreste nimeni sa merg la munca,dar ma opreste sa merg la cumparaturi in afara orelor stabilite.Ce sa mai zic?!
1
0
Doi pensionari care locuiesc la bloc, au o casuta in apropiere de Constanta, care apartine copiilor, stabiliti in alta tara. De peste o luna, nu mai pot merge acolo, si interdictia continua. Plantele din curte si din casa sau ofilit, ciinele o fi murit, iar ei nu pot ajunge acolo, decit daca platesc o taxa grasa statului.
0
0
Este si asta un mod de exterminare,mascat in "grija" pentru batrani. Din case, mergem direct la cimitir,cu bilet doar dus.
0
0
nu mai luati asta in calcul, ca atunci cind le dati drumul pe strazi, ii ducem direct la balamuc!
0
0
Cred ca sint in stare se ne bage in containere si sa ne gazeze sau directia Marea Neagra
2
1

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614