REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.4° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
20.4° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Tătaru - mesaj către credincioşi: Să adaptăm acest pelerinaj la pandemie şi nu pandemia la pelerinaj

Tătaru - mesaj către credincioşi: Să adaptăm acest pelerinaj la pandemie şi nu pandemia la pelerinaj

Replica API 11 octombrie 2020 | 17:17 1123

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că persoanele nemulţumite că nu se mai organizează pelerinaj de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva trebuie să înţeleagă că "avem o sărbătoare religioasă într-un context pandemic".

Nelu Tătaru

"Să se gândească că avem o sărbătoare religioasă într-un context pandemic. Tot ceea ce a însemnat acest an a însemnat un an diferit faţă de ceilalţi ani atât ca sărbători pascale, ca Rusalii, vacanţe, început de an, ca şcoală în general. Haideţi să gândim că trebuie să adaptăm acest pelerinaj la pandemie şi nu pandemia la pelerinaj. Să ne gândim totuşi la cei care sunt în spitale, la cei care şi-au pierdut viaţa şi la corpul medical. Suntem acolo, şi noi avem credinţa în suflet, cu toţii o avem, toţi ne rugăm şi la intrarea în schimb şi la ieşirea din schimb şi pentru cei care îi îngrijim", a spus duminică ministrul Sănătăţii, întrebat la Iaşi ce mesaj are pentru cei care au protestat două zile la rând în faţa Mitropoliei Moldovei în legătură cu organizarea pelerinajului.

Ministrul Sănătăţii a precizat că mesajele autorităţilor au fost clare inclusiv în discuţiile cu reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi cei ai Patriarhiei.

"Cred că mesajele noastre au fost destul de clare inclusiv în discuţiile pe care le-am avut cu Patriarhia sau Mitropolia. S-ar părea că evoluţia ar trebui să ne reaşeze pe toţi, să ne respectăm partea noastră de treabă (...). Noi suntem aici, sistemul medical este aici, capacităm numărul de paturi, capacităm numărul de paturi din Terapie Intensivă, după cum aşteptăm ca din partea celor care participă la aceste activităţi să respecte nişte reguli", a arătat ministrul Sănătăţii, scrie Agerpres.

Sfânta Cuvioasă Parascheva, numită în popor Sfânta Vineri, este considerată a fi ocrotitoarea Moldovei.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Putina tamiere si apa sfintita va trebuie in jurul Dvs. si colegilor de partid si presedinte.Va face bine.Sincer.Dar nu stiu daca suportati duhul sfant din ea.Sanatate !
1
0
moarte tataru! moarte arafat! moarte vela! moarte orban! moarte iohanis! moarte tataru! moarte arafat! moarte vela! moarte orban! moarte iohanis! moarte tataru! moarte arafat! moarte vela! moarte orban! moarte iohanis! moarte tataru! moarte arafat! moarte vela! moarte orban! moarte iohanis! moarte tataru! moarte arafat! moarte vela! moarte orban! moarte iohanis! moarte tataru! moarte arafat! moarte vela! moarte orban! moarte iohanis!moarte tataru! moarte arafat! moarte vela! moarte orban! moarte iohanis! moarte tataru! moarte arafat! moarte vela! moarte orban! moarte iohanis!
1
0

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102