REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Joi, 18 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6703
13.4° Constanța Joi, 18 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6703
 

Tavitian nu susţine proiectul lui Cernea: "Cei care s-au implicat în politică s-au lăsat înconjuraţi de profitori, linguşitori, parveniţi"

Tavitian nu susţine proiectul lui Cernea: "Cei care s-au implicat în politică s-au lăsat înconjuraţi de profitori, linguşitori, parveniţi"

Replica API 18 ianuarie 2014 | 00:00 274

Scindarea "poporului protestatar"

Scindarea "poporului protestatar"

Protestele vor fi reluate şi anul acesta. O confirmă unul dintre liderii constănţeni, o prezenţă aproape constantă a protestelor care s-au desfăşurat în a doua jumătate a anului trecut, Harry Tavitian. Potrivit artistului, protestele au fost reluate deja la Bucureşti şi localitatea vasluiană care beneficiază de o "zonă specială", Pungeşti, însă, la Constanţa, evenimentele ar putea degenera, ca urmare a intenţiei Chevron de a începe explorările gazelor de şist, după cum a declarat Tavitian, pentru Replica de Constanţa. "Protestele vor continua şi anul acesta, cu aceeaşi tematică şi în funcţie de evoluţiile evenimentelor, ale societăţii, ale guvernanţilor. În principiu, protestele vor fi centrate aşa cum au început, pe problema această gravă a gazelor de şist, a explorării şi exploatării, cu atât mai mult pentru noi, pentru că ce a fost anul trecut la Pungeşti, acum se apropie către noi. Vor începe, probabil, aceleaşi evenimente, pentru că avem în Dobrogea perimetrele de la Mangalia - Vama Veche - Costineşti - Adamclisi şi, din câte ştim noi, vor începe şi aici explorările. Desigur, este şi problema Roşiei Montane, legea minelor, despre care am înţeles că iarăşi va fi introdusă în Parlament, în luna februarie. De altfel, evenimentele sunt în desfăşurare. Sâmbătă, duminică, la Bucureşti, la Pungeşti din nou, aşa că nu e exclus să avem amploare tot mai mare, în funcţie de agravarea situaţiei", a declarat Tavitian. Pe de altă parte, miercuri, deputatul Remus Cernea a prezentat la Constanţa o serie de proiecte, în privinţa alegerilor europarlamentare şi prezidenţiale din acest an. El va candida pentru ambele funcţii ca independent şi a declarat că intenţionează, dacă va fi ales, să formeze un proiect politic, care să reprezinte interesele ecologiştilor la cel mai înalt nivel politic. Tavitian a confirmat necesitatea implicării politicului în astfel de tematici, însă s-a declarat reticent în ceea ce priveşte eficienţa completă a acestui demers şi continuă să mizeze pe activismul civic şi social. "O parte dintre protestatari pun accent mai mare pe aspectul politic şi pe implicarea politică, alţii sunt pentru implicare cât mai mare pe plan social, civic. Noi suntem pentru implicarea preponderent social-civică şi în măsura strict necesară politic. Bineînţeles, lobby politic şi aşa mai departe pe lângă parlamentari, pentru a li se aduce la cunoştinţă adevărata stare de lucruri şi de fapte din rândul poporului şi, mai ales, dorinţele de care nu se ţine cont, primând interesele externe ale marilor corporaţii, care influenţează şi îi obligă pe guvernanţii. Se ajunge la anomalii, cum este situaţia la Pungeşti, cu zona specială. Vorbim de lucruri inadmisibile, chiar şi de trădare naţională. Conducătorii noştri nu mai sunt cu poporul. Noi suntem pentru activism civic. Sigur că şi cel politic ar fi bun, dar experienţa noastră de până acum, din 1990, dovedeşte că fundaţii, asociaţii s-au transformat în partide. Din acel moment, au început tot jocul şi toată sarabanda politică, toţi parveniţii, linguşitorii, profitorii, să se agaţe în jurul unor personalităţi care, iniţial, porniseră cu gânduri bune şi sincere faţă de interesul naţional şi care, în scurt timp, au fost acaparate de această lume a profitorilor şi toate exemplele de acest gen au sfârşit lamentabil. Din această cauză, suntem pentru militantismul civic, social. Eu, ca artist, timp de peste 40 de ani, am avut de-a face şi am în continuare cu lumea, cu poporul, cu publicul meu, cu oamenii care vin la concertele mele. Am contact cu oamenii şi fac tot posibilul ca să păstrez acest contact şi să nu mă îndepărtez de poporul protestatar, de lumea de jos, lumea reală, cea care ştie cu adevărat ce vrea şi este mai departe de interese şi de jocuri politice sau interese comerciale şi aşa mai departe", a declarat Tavitian.

Marius Florian VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369