rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 21 iulie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Precizări

Taxa de habitat - nemulţumiri, valoare şi cum puteţi obţine subvenţii

Hotărârile din cadrul şedinţei Consiliului Local Municipal, din data de 21 ianuarie a.c., când s-a decis ca taxele şi impozitele să rămână ca în 2012, singura modificare fiind la cea de habitat, unde subvenţiile se vor aloca în funcţie de venit pe membru de familie, nu bucură constănţenii! Tot mai mulţi au contactat cotidianul "Replica" de Constanţa, după ce au primit înştiinţările de plată, menţionând că nu li se pare normal să plătească taxa de habitat mai mult decât impozitul pe apartament sau pe autoturism.

"Nu mi se pare normal să plătesc 360 de lei gunoiul pe an, pentru trei membri, iar impozitul pe apartament, tot pe an, în jur de 120 de lei, iar pe autoturism 50", ne spune un constănţean. Cazul nu este unul singular, tot mai mulţi contribuabili arătându-se extrem de nemulţumiţi. Despre acest lucru, reprezentanţii Primăriei Constanţa au specificat că taxa de habitat se va plăti în funcţie de venitul net pe membru de familie. Ca atare, cei cu venit net pe membru de familie între 0 şi 310 lei vor plăti 3 lei de persoană, pe lună, între 311 şi 540 lei pe membru de familie vor plăti 4 lei de persoană, pe lună, cu venit între 541 şi 900 lei pe membru de familie vor plăti 5 lei de persoană, pe lună, cu venit între 901 şi 1300 lei pe membru de familie vor plăti 8 lei de persoană, pe lună, pe când cei cu venituri peste 1.300 lei pe membru de familie vor plăti costul întreg, nesubvenţionat - 10 lei de persoană, pe lună. Însă, pentru a beneficia de respectivele subvenţii, constănţenii trebuie să se prezinte la sediile Primăriei pentru a depune cererile respective, în cazul în care nu sunt în evidenţa pentru subvenţiile la căldură. Cât despre nemulţumirea oamenilor, viceprimarul Constanţei, Decebal Făgădău, susţine că sensul hotărârii a fost acela de menţinere a nivelului taxelor şi impozitelor ca în anii trecuţi. "Exact acesta a fost scopul hotărârii, de menţinere a taxelor şi impozitelor locale şi renunţării subvenţionării parţial, eşalonat, în funcţie de nivelul de venituri pe membru de familie în ceea ce priveşte taxa de habitat. Acesta a fost sensul hotărârii", a declarat, pentru "Replica", Decebal Făgădău, care a menţionat şi faptul că oamenii trebuie să se prezinte pentru a depune cerere, asta dacă nu se află în baza de date a subvemţiilor de la căldură. "Colegii de la SPIT se ocupă şi de dosarele de la căldură. Cei care nu apar înregistraţi ca primind ajutor pentru încălzire, au primit, în mod automat, taxa de habitat de 10 lei pe membru de familie. Ei se pot duce să-şi facă declaraţii şi să-şi regleze. Dacă omul are 500 de lei venit pe membru de familie, va plăti o taxă mai mică. Dar noi nu avem de unde să ştim toate aceste lucruri, dacă ei nu vin să declare, să facă cerere", a mai spus Decebal Făgădău.

Unde se depune cererea şi cine beneficiază de subvenţii

Potrivit Serviciului Public de Taxe şi Impozite Constanţa, taxa de habitat se stabileşte pe baza declaraţiilor de impunere depuse la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale de către contribuabili, în termen de 30 de zile de la data apariţiei oricărei modificări în ceea ce priveşte numărul de persoane care locuiesc în imobil. Impunerea la plata taxei de habitat se face începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care este menţionată în declaraţie. Taxa de habitat este datorată numai de persoane fizic, locuitori ai municipiului Constanţa. Pentru a beneficia de subvenţia la taxa de habitat, condiţiile esenţiale sunt de a avea un venit net mediu pe membru de familie de până la 1300 de lei şi de a nu deţine împreună cu familia în integralitate alte clădiri sau spaţii locative în afara locuinţei de domiciliu. Cuantumul venitului lunar net pe membru de familie se stabileşte pe baza declaraţiilor depuse la sediile Primăriei Municipiului Constanţa, odată cu cererea pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei pentru sezonul rece, la punctul de lucru din City Park Mall - pentru cei care se încălzesc cu gaze naturale, butelii GPL sau energie electrică, la punctul din strada Ecaterina Varga nr. 25 - 27 - pentru cei care se încălzesc cu energie termică de la RADET sau CET şi la punctul de lucru din strada Amzacea numărul 13 - pentru cei care se încălzesc cu lemne de foc. Pentru persoanele fizice care au depus dosare pentru subvenţia la căldură (indiferent de sursa de încălzire), taxa de habitat va fi recalculată în mod automat cu încadrarea în cuantumul aferent venitului net mediu pe membru de familie. Persoanele fizice care nu au depus, până în prezent, dosare pentru subvenţia la încălzire, dar se încadrează în condiţiile respective, pot depune în continuare cereri la sediile Primăriei Municipiului Constanţa, de la adresele sus-amintite, în funcţie de modalitatea de încălzire. Pentru toţi ceilalţi contribuabili care nu se încadrează în condiţiile specificate mai sus, taxa de habitat va fi recalculată în mod automat la 10 lei /pers/lună. Pentru efectuarea oricărei modificări, respectiv pentru declararea sau scoaterea din evidenţă a persoanelor la/de la taxa de habitat, aceste persoane se vor prezenta, ca şi până acum, la agenţiile Serviciului Public de Impozite şi Taxe.

Liliana CHIRU

marţi, 5 februarie 2013465
Comentarii

00constantean(5 feb 19:53)
acum sia facut jocul,a pus mana pe ce voia..lati ales pupatil in cur
00Maquisard(5 feb 19:11)
lasa ca vede seful lu' mazare - porcul al gras de nicusor - la votul pentru regiuni si presedinti de regiuni. Degeaba se viseaza el prezident de euroregiune. O sa si-o ia in gura!
00Nemultumit(5 feb 14:08)
Aveti ce-ati votat. Poate acum este momentul sa va treziti locuitori ai Constantei.
00constantean(5 feb 10:55)
daca nu va convine, de ce stati si scrieti comentarii aiurea si nu iesiti in strada sa protestati impotriva lui mazare???!!!! orasul arata sub orice critica!!!! treziti-va!!!!
00apel(5 feb 09:34)
nu platiti majorarile votate abuziv de mazare si consiliul local pina nu le retrage
00Constantean(5 feb 09:12)
Cred ca a venit timpul sa iasa toata lumea in strada,sa-l maturam pe excrocul asta drogat.Locul lui este la puscarie.
00Constantean(5 feb 04:38)
Mazare, cea mai mare scarba!!! Ne-am saturat e el, nu inteleg cum de-l mai alege lumea pe drogatul asta imbecil!
mai mult...Replica
21 iul 00:51ReplicaBanii de la Sevil Shhaideh, prin PNDL 2, împărţiţi cu două mâini către judeţele conduse de PSD

PSD Constanţa a ţinut să transmită, cu mândrie, că judeţul Constanţa a primit de la “împărăţie”...759

21 iul 00:00ReplicaMetoda Accidentul: un minor a scăpat de arest! A ajutat poliţiştii să prindă doi escroci majori257
21 iul 00:58ReplicaProiectantul Via Verde Cernavodă, angajat după ce s-a oferit să facă lucrarea la mai puţin de jumătate din preţ727
21 iul 00:00ReplicaControalele pe ruta Constanţa - Năvodari continuă! Un poliţist, luat la ture că reţine prea mult microbuzul

Consiliul Judeţean a demarat, în colaborare cu IPJ şi ISCTR, verificări pe rutele de transport în comun, mai cu...522

21 iul 00:00Replica100.000 de ţigarete de contrabandă, ascunse în tomberoanele de gunoi de la bordul navei Antares271
21 iul 01:14ReplicaAlexandru Mezei a preluat conducerea ANR. Ce declară fostul şef al Căpităniei Zonale642
21 iul 00:00ReplicaŞoferii care au condus haotic în Constanţa, amendaţi

La data de 20.07.2017, în intervalul orar 10.00 - 12.00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Constanța au...310

21 iul 00:00ReplicaReglare de conturi la Medgidia!305
21 iul 00:00ReplicaBărbatul acuzat de CRIMA din autobuz a fost arestat420
21 iul 00:56ReplicaUnitatea 2 de la Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Naţional

SN Nuclearelectrica SA anunță că Unitatea 2 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic...577

21 iul 23:31ReplicaCentrul Cardioscan de la Spitalul Judeţean Constanţa, preluat de italienii de la Monza!1210
21 iul 01:00ReplicaÎn cel mai scurt timp, punctele de trecere a frontierei de la Dobromir şi Lipniţa vor deveni funcţionale1052
Vremea
26°20° - 26.7° vineri, 21 iulie 2017
cer seninUmiditate: 81%
Vânt: 1.76 m/s din
Presiune: 1025.57 milibari

Loto
6/494714274445
5/4021722313334
joker6141521278
Horoscop
mai mult...SPSportRT
20 iul 00:00SportChelsea a dat lovitura pe piața transferurilor

Campioana Angliei a reușit să își asigure serviciile unuia dintre cei mai curtați atacanți din această vară....269

20 iul 00:00SportJun Hoong Cheong, campioană mondială la platformă 10m

Sportiva malaeziană Jun Hoong Cheong a cucerit titlul de campioană mondială la sărituri în apă de la platformă 10...105

20 iul 01:24Sport''Dubla'' lui Keșeru, decisivă pentru calificarea formației Ludogoreț în turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor

''Dubla'' reușită de atacantul român Claudiu Keșeru, miercuri seara, s-a dovedit a fi decisivă pentru calificarea...326

20 iul 00:00SportHalep, tot mai aproape de primul loc WTA

US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului (28 august - 10 septembrie), îi poate îndeplini visul Simonei Halep....570

Local
21 iul 01:27LocalAU TRECUT LA TREABĂ! Tencuiala care a căzut de pe un bloc din Năvodari i-a scos din amorţeală

În Năvodari, norocul a făcut ca o persoană să nu treacă printr-o zonă intens circulată în dimineaţa zilei de...962

21 iul 01:04LocalFestivalul Mamaia Fairytale, nopţi de poveşti despre teatru, muzică şi comedie

După ce v-aţi delectat cu „Balul Vienez“, Horaţiu Mălăele, Vunk şi un show exploziv pentru copii, acum...312

21 iul 01:03LocalMurfatlar: O angajată a căzut în gol, în scara liftului

În data de 20.07.2017, la ora 06:00, la SC PROFI ROM FOOD SRL – MAGAZIN 2602 MURFATLAR a avut loc un eveniment soldat...1234

21 iul 23:34LocalStart-up farm, work-shop organizat la Murfatlar. Elevii, familiarizaţi cu mediul de afaceri!

Primăria oraşului Murfatlar şi Şcoala Gimnazială, „Adrian V. Rădulescu“ au organizat, miercuri, la Casa de...196

21 iul 23:34LocalBăuți și fără permis, pe străzile constănțene

La data de 19.07.2017, ora 17.30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Constanța l-au depistat pe Gheorghe Preșa,...215

21 iul 23:32LocalTânăr din Ovidiu, escortat la Poarta Albă

La data de 19.07.2017, polițiștii din cadrul Poliției orașului Ovidiu l-au depistat pe Lucian Dumitru, în vârstă...1696

21 iul 23:32LocalPericol în autobuz! Trapa motorului era DESCHISĂ

Mai mulți constănțeni s-au speriat zilele trecute, când într-unul din autobuzele de pe linia RATC 2-43 au observat...665

21 iul 01:22LocalIată firma care va asigura RCA-ul autobuzelor RATC

În urma procedurii simplificate nr. 407895 desfășurate în SEAP contractul privind „Servicii asigurare RCA” a...567

21 iul 01:31LocalCătălin Botezatu îşi prezintă la Eforie noua colecţie de modă

Cătălin Botezatu vine la Eforie Aqua Park, vineri, 21 iulie, pentru o prezentare de modă. Turiştii şi nu numai sunt...604

21 iul 01:31LocalBăuți și fără permis, prinşi la volan

Jale în județ! La data de 18.07.2017, ora 18.40, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier l-au depistat pe S.A.-I.,...318

Politică
21 iul 00:00PoliticăMembrii Guvernului vor avea un Cod de conduită

Executivul a aprobat, joi, prin memorandum, Codul de conduită al membrilor Guvernului României, document care...50

21 iul 00:00PoliticăPonta: Liviu Dragnea merge mai departe neabătut, păcat de PSD

Fostul premier Victor Ponta a comentat, joi, pe Facebook, desemnarea secretarului de stat de la Educație Petru Andea...66

21 iul 01:29PoliticăŞeful Antifraudă A FOST DEMIS

Şeful ANAF, Marin Marius Florea, a fost demis de premier! Florea fusese numit pe funcţie în luna martie a acestui an,...1680

21 iul 01:01PoliticăPSD Constanţa dă raportul: câţi bani şi pentru ce primeşte judeţul de la ministerul lui Sevil Shhaideh

Organizația județeană a PSD Constanța informează că suma totală a finanțării obiectivelor și proiectelor...969

21 iul 01:06PoliticăȘedință de îndată la Consiliul Local din Mangalia

Consiliul Local al orașului Mangalia se reunește joi, 20 iulie a.c., în ședință de îndată, în sala de ședințe...485

20 iul 00:00PoliticăMai multe sesizări depuse cu privire la Drepturile de Autor. Ce spune un deputat de Constanța

Deputatul UDMR de Constanța a punctat în cadrul unei conferințe de presă, susținută pe 19 iulie la Constanța...267

20 iul 00:11PoliticăConsultare publică la Tuzla: cetăţenii nu vor conducta Transgaz aşa aproape de mare

În cursul zilei de marţi, a avut loc o consultare publică cu privire la proiectul „Conductă Ţărmul Mării Negre...232

20 iul 00:00PoliticăCCR: Kovesi poate fi audiată în comisia Parlamentară

Judecătorii CCR au dat publicităţii motivarea deciziei lor privind faptul că atât Laura Codruţa Kovesi, cât şi...201

20 iul 00:00PoliticăShhaideh: Rectificarea bugetară va avea loc cel târziu în august

Vicepremierul Sevil Shhaideh, ministru al Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, a...197

20 iul 17:01PoliticăSC Utilităţi Publice Cernavodă angajează contabil!

SC Utilităţi Publice Cernavodă SRL organizează în perioada 16-17 august 2017 selecţie în vederea ocupării...270

Monden
21 iul 00:00MondenMădălina Ghenea își plimbă fiica prin lume din primele luni de viață

Mădălina Ghenea s-a numărat printre cele mai norocoase gravide. În afara faptului că nu s-a îngrășat pe perioada...53

21 iul 00:00MondenMisha și-a schimbat coafura. Nimeni nu se aștepta să o vadă așa pe soția lui Connect-R

...52

21 iul 00:00MondenDe ce a născut Elena Gheorghe înainte de termen. Cântăreața a explicat în amănunt

Elena Gheorghe a explicat care a fost motivul pentru care a născut cel de-al doilea copil înainte de termen, scrie...56

21 iul 00:00MondenCe restricții are Monica Anghel după operație. Trebuie să stea 16 ore pe zi în pat

...80

21 iul 00:00MondenO cântăreță franceză a murit pe scenă, în timpul concertului

Cântăreața franceză Barbara Weldens, în vârstă de 35 de ani, a murit pe scenă în timp ce susținea un concert....73

21 iul 00:00MondenLili Sandu e decisă să se așeze la casa ei. „Îmi doresc o familie, îmi doresc un copil!”

...64

21 iul 00:00MondenJessica Alba, „cu burtica la soare”. Actrița este însărcinată cu al treilea copil

Jessica Alba a anunțat în urmă cu doar câteva zile că este însărcinată cu al treilea copil, printr-un video pe...53

21 iul 16:54MondenFetița Biancăi Drăgușanu face furori pe internet. Fanii sunt topiți după Sofia Natalia

Sofia Natalia, fiica Biancăi Drăgușanu și a lui Victor Slav, este pe zi ce trece mai simpatică și cucerește...69

21 iul 00:00MondenBotezatu lansează colecția vestimentară medicală concepută pentru UMF Târgu Mureș

Designerul Cătălin Botezatu își lansează, în data de 27 iulie, colecția de articole vestimentare medicale și...54

21 iul 00:00MondenRadiohead a concertat la Tel Aviv, ignorând apelurile la boicot

Trupa rock britanică Radiohead a concertat miercuri în fața a zeci de mii de fani la Tel Aviv, ignorând apelurile de...47

Mapamond
21 iul 00:00MapamondParlamentul Republicii Moldova a votat sistemul electoral mixt în lectură finală

Parlamentul Republicii Moldova a votat joi proiectul privind sistemul electoral mixt în lectura a doua, finală, cu 74...49

21 iul 16:39MapamondLiderul dalit Ram Nath Kovind este noul președinte al Indiei

Avocatul Ram Nath Kovind, în vârstă de 71 de ani, a fost ales joi președinte al Indiei, devenind al doilea șef de...58

21 iul 00:00MapamondGermania îi avertizează pe cetățenii săi care călătoresc în Turcia în legătură cu riscul de a fi arestați

Germania i-a avertizat joi pe cetățenii săi care călătoresc în Turcia în legătură cu riscul de a fi arestați,...60

21 iul 00:00MapamondPreședintele polonez refuză să se întâlnească cu Tusk pentru a discuta despre reformele judiciare din Polonia

Președintele conservator polonez Andrzej Duda a refuzat să se întâlnească cu șeful Consiliului European, Donald...54

21 iul 00:00MapamondControalele de securitate, întărite în trei gări internaționale din Belgia

La aproape doi ani de la o tentativă de atentat jihadist împotriva unui tren de mare viteză Thalys, autoritățile...53

21 iul 00:00MapamondSenatorul american John McCain suferă de o tumoare la creier

Senatorul american John McCain, fost candidat republican la alegerile prezidențiale din 2008 și figură remarcabilă a...48

21 iul 00:00MapamondO agenție de presă turcă a dezvăluit localizarea trupelor americane și franceze în Siria

Agenția de presă turcă Anadolu a dezvăluit luni localizarea forțelor speciale americane și franceze în nordul...55

21 iul 00:00MapamondSenatul îl va audia pe fiul lui Donald Trump săptămâna viitoare

Fiul cel mare al lui Donald Trump și fostul său director de campanie, Paul Manafort, vor fi audiați săptămâna...52

21 iul 00:00MapamondSalarii astronomice, locuri de muncă în sistemul public și ajutoare - măsurile Chinei de a-și aduce acasă talentele

Autoritățile chineze au reușit - cu ajutorul salariilor astronomice, a locurilor de muncă în sistemul public și al...54

21 iul 00:00MapamondTrump le cere senatorilor republicani să nu plece în vacanță fără să avanseze cu legea sistemului de sănătate

Președintele american Donald Trump le-a cerut miercuri senatorilor republicani să-și reglementeze divergențele și...49

Sănătate
13 iul 00:00SănătateȘi Germania vrea să găzduiască Agenția Europeană pentru Medicamente

Guvernul german a propus miercuri candidatura orașului Bonn pentru a găzdui Agenția Europeană pentru Medicamente...596

11 iul 00:48SănătateChimicalele din crenvurștii pentru copii

...1094

9 iul 22:34SănătateŞtii care este procentul de carne din sandvişul tău cu salam?

Asociația Pro Consumatori (fostă Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România - APC România) membră a...941

9 mai 00:22SănătatePensionarii mai pot aplica pentru o serie de bilete de tratament pe 2017

Pentru cea de-a VI- a serie de bilete de tratament din anul 2017, cu data de prezentare în stațiune 23 mai 2017,...3659

9 mai 00:22SănătateMinisterul Sănătăţii: Comisia Europeană a avizat suspendarea temporară a exportului intracomunitar pentru vaccinul împotriva rujeolei

Comisia Europeană a avizat favorabil, în procedură de urgenţă, decizia de suspendare temporară a exportului...2074

9 mai 00:00SănătatePudra de talc de la Johnson & Johnson ar fi CANCERIGENĂ!

Compania Johnson & Johnson este bună de plată. Un tribunal american a condamnat gigantul farmaceutic la achitarea unor...2428

3 mai 00:00SănătateConsumul de măsline înnegrite artificial crește riscul apariției cancerului gastric!

Studiul privind calitatea măslinelor face parte din Campania Națională de Informare și Educare: ”Să învățăm...3161

27 apr 02:04SănătateANUNŢ IMPORTANT! Spitalul Mangalia are nevoie de medici

Spitalul Municipal Mangalia va scoate la concurs, în perioada următoare, mai multe posturi de medici în domeniile:...3895

22 apr 01:15SănătateEpidemia de rujeolă înregistrează 4.881 de cazuri, dintre care 22 de decese

Epidemia de rujeolă, care a debutat la sfârşitul lunii septembrie 2016, a ajuns, vineri, la 4.881 de cazuri, dintre...19883

16 apr 00:12SănătatePRODUCĂTORII SĂRBĂTORESC! Țări UE, șantajate cu prețul medicamentelor pentru cancer

Email-uri interne de la una dintre cele mai mari companii farmaceutice din lume au fost „scurse” în presă....2606