REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.9° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
11.9° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Taxa specială de promovare a stațiunii Mangalia, atacată în instanță de prefect

Taxa specială de promovare a stațiunii Mangalia, atacată în instanță de prefect

Replica API 23 ianuarie 2019 | 01:29 522

Agenții economici din Mangalia care au achitat taxa specială de dezvoltare și promovare turistică, în baza hotărârii 167/20.12.2017 a Consiliului Local, vor primi banii înapoi. Asta, dacă instanța va admite acțiunea formulată de Prefectura județului Constanța. Însă, nu vorbim despre toți agenții, doar cei care desfășoară activități de comerț cu bunuri și servicii, respectiv produse alimentare/nealimentare. Reprezentantul Guvernului în teritoriu consideră că anumite aspecte din actul administrativ sunt nelegale. Acțiunea a fost formulată în urmă cu câteva zile, dar nu a fost stabilit un prim termen de judecată. De precizat faptul că aceeași taxă este valabilă și pentru anul 2019, hotărârea fiind aprobată în ședința din 20 decembrie 2018.

Consilierii locali din Mangalia au aprobat, în ședința din 20 decembrie 2017, proiectul de hotărâre ce vizează instituirea taxei speciale de dezvoltare și promovare turistică, începând cu 1 ianuarie 2018. Taxa este necesară, se arată în hotărâre, pentru inițierea și realizarea programelor de dezvoltare și promovare precum și de direcționare a destinației turistice către zona de sud a litoralului. Constituie venit cu destinație specială la bugetul local și a fost încasată de la toate persoanele juridice, inclusiv PFA, indiferent de forma de organizate. Documentul prevede că, pentru persoanele juridice care desfășoară activități de cazare turistică, taxa este de 15 lei/spațiu de cazare, iar hotelierilor li se aplică o taxă de 25 lei/spațiu cazare, indiferent de clasificare. Cei care desfășoară activități de alimentație publică plătesc astfel: pentru restaurant-2000 lei/unitate, pentru bar-1000 lei, pentru beach bar-1000 lei, iar pentru cofetării, patiserii, unități fast food-1000 lei. Pentru cei care desfășoară activități de agrement-1500 lei/punct de lucru, iar pentru cei care închiriează șezlonguri-1000 lei. Aceeași taxă se aplică în cazul transportatorilor de persoane, inclusiv minicare. Pentru agenții economici care desfășoară activități de comerț cu bunuri și servicii, taxa a fost stabilită astfel: pentru supermarket, hipermarket-15.000/unitate, unități de vânzare produse alimentare, tarabe, chișcuri: 6000 lei(cu suprafața până-n 50 mp), 75000 lei(cu suprafața mai mare, până-n 100 mp), cu suprafața peste 101 până-n 200 mp-9000 lei, iar mai mare de 200 mp-11.000 lei. Pentru unități nealimentare: spații cu suprafața până-n 50 mp-500 lei, 7500 lei(cu suprafața mai mare, până-n 100 mp), cu suprafața peste 101, până-n 200 mp-1000 lei, iar mai mare de 200 mp-1500 lei.

Subprefectul Ionuț Done: ”N-ar trebui aplicată decât hotelierilor și celor cu restaurante”

Subprefectul județului Constanța, Ionuț Done, consideră că agenții economici care desfășoară activități de comerț cu bunuri și servicii nu ar trebui să plătască această taxă, întrucât nu au nevoie de promovare. Cei care au nevoie sunt operatorii cu activități de cazare turistică și alimentație publică. ”Am atacat hotărârea din 2017 decembrie, care vizează taxa specială de promovare, aplicată în 2018. Serviciul juridic s-a mișcat cam greu, într-adevăr, și am atacat-o abia acum, la începutul anului. Numai că, taxa fiind aplicată pe 2018, am convenit acum să completăm acțiunea, să solicităm instanței, în cazul în care admite acțiunea, să o anuleze cu data aplicării ei, astfel încât oamenii să poată să-și primească banii înapoi, să se returneze banii. Nu s-a stabilit un prim termen de judecată, așa că o vom completa. Se presupene că atacăm hotărârile în timp util, a tfel încât să fie suspendată odată cu atacarea și să nu se mai plătească. Dar am întârziat un an de zile, am depus acțiunea și o vom completa”, a declarat, pentru Replica, subprefectul Ionuț Done. Concret, acesta explică ce aspect este nelegal din hotărârea mai sus menționată. ”Taxa este încasată și de către comerciați și transportatori, n-ar trebui aplicată decât hotelierilor și celor cu restaurante, ei sunt cei care ar trebui promovați. Nu promovăm o alimentară”, a explicat Done.

Hotărârea privind taxele și impozitele pe 2019, în atenția juriștilor

Este important de specificat faptul că taxa se va aplica și în 2019, proiectul fiind votat în decembrie 2018. Hotărârea de consiliu a ajuns, recent, pe masa prefectului, iar, în acest moment se află în lucru la Serviciul Juridic. Se ia în calcul o nouă acțiune în instanță. ”Ne întâlnim în grup de lucru să vedem dacă e ilegală, nu e legală. Cea care urmează ne-a parvenit este aproximativ la fel, doar că este un pic schimbată, din ce am înțeles, ar fi promovată numai pentru stațiuni, n-ar mai fi și pentru Mangalia. Atunci, luăm în considerare și faptul că hipermarketurile din stațiuni și toate celelalte contribuie la acea taxă. Ar promova stațiunea. Se analizează și urmează să se ia o decizie. Avem șase luni la dispoziție, dar e mult timp pentru această acțiune”, a încheiat Done.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Asta de dedesubt esti cam prost. Astia de la PSD-ALDE sunt sunt aia care voteaza impotriva primarului. Toate talhariile le face cu votul alora de la PNL si UNPR. Inclusiv taxa asta a atacat-o prefectul din cauza ca astia de la ALDE au depus o petitie in care au semnalat ilegalitatile. Oti avea voi creierul spalat cu Dragnea dar faceti diferenta cand e cazul. Nu doare sa gandesti putin si singur.
1
1
radu Cristian, primar vopsit PNL dar in realitate joaca ptr. PSD-ALDE, intotdeauna a umblat asa vopsit doar a fost inscaunat de mazare & comp.psd., sa-si aduca aminte de campania electorala inaite de a fi ales, cum promitea el ca va moderniza garajele din Mangalia pe care acum le demoleaza de-avalma! De doi ani in locul garajelor demolate vedem in Mangalia mizerie ca la groapa de gunoi. NIMIC realizat, doar mizerie,paragina, ruine si mii de masini in strada! Oras condus de oameni INCONSTIENTI si CORUPTI.
2
2
dragi ziaristi,de ce va legati de un primar penelist si cu vederi de dreapta ,majoritatea este tot peneleprista si astia vor la guvernare !!!!! Unde este alias pensionar, sau muie lui europeanu, ce comentati javrelor, mai vreti la putere?
3
1

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218