REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.6° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
11.6° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Taxele sunt necesare pentru a finanța sistemul de sănătate; nu se vor introduce altele noi

Taxele sunt necesare pentru a finanța sistemul de sănătate; nu se vor introduce altele noi

Replica API 20 octombrie 2017 | 00:00 331

Ionuț Mișa:

Ionuț Mișa:

Ionuț Mișa

Taxele sunt necesare pentru a finanța sistemul de sănătate, dar nu se vor introduce unele noi, a declarat, joi, Ionuț Mișa, ministrul Finanțelor Publice, în cadrul Health Forum, scrie Agerpres.

"În Programul de Guvernare sunt priorități în domeniul sănătății legate de medici și de asistenții medicali. Sănătatea este domeniul care în legea salarizării are creștere programată. Știți că era o creștere etapizată a salariilor până în 2022. Sănătatea este unul dintre puținele domenii la care aceste creșteri vor fi realizate în 2018. Anul acesta, numai la nivelul fondului de salarii pentru a susține medicii să rămână în România, pentru a-i încuraja să ofere un act medical cât mai bun, pentru asistenții medicali, de asemenea, vor fi creșteri salariale. Fondul de salarii va crește față de anul acesta în 2018 cu 2,9 miliarde (lei n.r.). Suma cred că este foarte consistentă", a spus Mișa.

El a precizat că este un efort bugetar care, indiscutabil, își găsește motivația.

"Sper ca el să răspundă la o parte din solicitările personalului medical. Pe lângă aceste măsuri, s-au alocat 600 milioane euro pentru serviciile de urgență și încercăm să îmbunătățim condițiile în care se acordă serviciile medicale. Este în plan să se achiziționeze computere tomograf și mai multe echipamente medicale, să fie cel puțin unul la nivelul unui județ, chiar două. De asemenea, vor fi achiziționate 2.200 ambulanțe noi pentru a oferi servicii medicale de calitate. (...) Trebuie să ținem cont și de partea de taxe care sunt necesare pentru a finanța acest sistem, fără a lua în calcul, ca să nu se speculeze, că se vor introduce noi taxe. Este exclus", a mai arătat ministrul Finanțelor Publice.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
ce bani de sanatate ce tacse luati mina de pe banii sanatatii desfiintati casa de asigurari de sanatate si puneti banii intro banca asa trebuie reformat sistemul sanitar fara acces la banii sanatatii
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614