REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Taximetrele au intrat în „vizorul” poliţiştilor

Taximetrele au intrat în „vizorul” poliţiştilor

Replica API 1 iunie 2015 | 00:00 179

Sancţiuni

Sancţiuni

sursa foto: redesteptarea.ro

Poliţia Română a acţionat zilele trecute în zona aeroporturilor internaţionale pentru verificarea legalităţii activităţii de taximetrie. Poliţiştii au aplicat 70 de sancţiuni contravenţionale şi au retras 13 certificate de înmatriculare. Într-o singură zi, 34 de poliţişti de la transporturi şi de la rutieră au verificat aproape 300 de taximetre, iar în urma neregulilor constatate au aplicat 70 de sancţiuni contravenţionale.

Dintre sancţiunile aplicate, 57 au fost pentru abateri prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi 8 pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 38/2003, privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere. De asemenea, pe parcursul activităţilor desfăşurate, poliţiştii au reţinut un permis de conducere şi au retras 13 certificate de înmatriculare.

Alexandra VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218