rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 31 iulie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

În drum spre Vama Veche

Taximetru, oprit în trafic pentru un control de rutină: pasagerul era BURDUŞIT cu DROGURI

Un taximetru ce se deplasa către Vama Veche a fost oprit de poliţişti. La percheziţia vehiculului au fost găsite 126 de pliculeţe cu droguri ascunse sub banchetă, însă cel ce le transporta a precizat că nu voia să le vândă. Nu, nicidecum! Erau pentru consum propriu. Întâmplarea a făcut să dea peste o super ofertă – după cum a spus el. Chiar şi aşa, pedeapsa este incredibil de mică: 4 luni cu suspendare. Dar este pus să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 zile în cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa sau Căminului pentru Persoane Vârstnice Constanţa.

La unul din termenele de judecată, Ezgean Regep a declarat: „Sunt consumator de substanţe etnobotanice de aproximativ 1 an. Cele 14,88 grame fragmente vegetale, despre care am înţeles că ar conţine substanţa psihoactivă 5F-AKB48, au ajuns în posesia mea în următoarele împrejurări: la data de 13.08.2014, în jurul orelor 19:00 - 20:00 mă aflam în Satul de Vacanţă din Constanţa, ocazie cu care am văzut un individ şi mi-am dat seama că fuma o ţigară în care erau substanţe pe care şi eu le consum. Mi-am dat seama după miros că el consuma etnobotanice şi l-am rugat să-mi dea şi mie, însă acesta mi-a spus că are la el mai multe plicuri cu astfel de substanţe etnobotanice şi că vrea să mi le vândă cu suma de 200 lei. Eu nu ştiu câte pliculeţe erau. Eu am dat suma de 200 lei acelui individ, iar el mi-a dat în schimb mai multe pliculeţe conţinând o substanţă vegetală mărunţită. Nu-l văzusem niciodată pe acel individ, nu ştiu cum se numeşte, însă pot să precizez că era înalt, cu părul creţ, brunet şi avea un cercel în sprânceană. L-am sumat pe vărul meu Ozben M., care este taximetrist, şi l-am rugat să mă ducă în Vama Veche unde era un concert la care vroiam să particip. Acesta a venit cu taxiul lui, iar eu m-am urcat pe bancheta din spate. Pe drum l-am văzut şi pe vărul nostru Ialcin M., pe care l-am rugat să urce în taxiul nostru, invitându-l să participe cu noi la concertul din Vama Veche. Acesta s-a urcat pe bancheta din partea dreaptă faţă. O maşină de poliţie ne-a făcut semnale luminoase, solicitându-ne să oprim. Eu m-am speriat şi am băgat sub bancheta din spate, unde eu stăteam, pliculeţe pe care le cumpărasem. Am fost conduşi la secţia de poliţie din localitatea 2 Mai, unde sub banchetă au fost găsite cele 126 pliculeţe. Cei doi nu aveau cunoştinţă despre faptul că eu aveam a supra mea cele 126 de pliculeţe pe care lucrătorii de poliţie le-au găsit sub bancheta unde eu le băgasem. Nu voiam să le vând…”, potrivit datelor de pe portalul de Jurisprudenţă Românească (rolii.ro). Inculpatul şi-a recunoscut vina parţial, nu şi partea că ar fi vrut să le vândă. Astfel, individul a fost condamnat la 4 luni cu suspendare şi obligat să depună o muncă în folosul comunităţii. Chiar şi aşa, de observat este că pedepsele sunt incredibil de mici, şi asta pentru că beneficiază de reducerea lor întrucât cei vizați îşi recunosc vina.

Liliana CHIRU

marţi, 17 ianuarie 201780
STEP PROJECT, servicii de prelucrări metalice de precizie
Comentarii

00Iulia(18 ian 14:50)
In ce lume traim
01nae(17 ian 20:53)
o singura chestiune nu-mi da pace,cand l-au prins pe traficant,acuma sau in 2014,si apoi ca-i suspendat, pina cand
02Pont(17 ian 15:59)
Sugerez sa initiati o rubrica speciala pt turnatori!
13Kafa(17 ian 15:10)
Iasar bekir traficant de tigari si droguri de mare risc
13yani(17 ian 14:17)
Sunt george despina.sunt gay si consum droguri
19Vecina(17 ian 08:57)
Ezgean Regep continua sa vanda droguri, verificati! Este in combinatie cu unul din Navodari!!!!!!!!!!!!!!!
016Radu(17 ian 08:37)
Control de rutina pe dracu! A fost turnat clar!
17mana in mana(17 ian 07:40)
la ce pedepse mici sunt ....nu cred ca ne indreptam spre ceva bun domnilor
28Navodari(17 ian 07:03)
Cine vinde in navodari? Ca este plin si pe aici de minti sucite
111Mangalia(17 ian 03:09)
Mangalia este plina nu se iau masuri
29Don Cristoceaaaa(17 ian 01:26)
Don Cristocea ma gasiti si pe Facebook vand droguri de mare risc prin cluburi
26Jean(17 ian 00:44)
Ce v am zis ca stia rup droguril3 si curvelw.
011Don Cristocea(17 ian 00:32)
Don Cristocea vinde droguri in Constanta
mai mult...Replica
31 iul 00:59ReplicaPUD-ul pentru un IMOBIL cu 42 etaje de pe Valea Portului a fost REVOCAT

Pe vremea PSD, au fost aprobate PUZ-uri și PUD-uri care au ”îngenuncheat” Constanța și stațiunea Mamaia. Tot pe...1446

31 iul 00:58ReplicaAdministratorul firmei care REABILITEAZĂ Piața OVIDIU are SECHESTRU pe BUNURI1122
31 iul 23:33ReplicaStelian GIMA: Ministerul Transporturilor NU consideră IMPORTANTĂ Varianta Techirghiol! Video556
31 iul 00:50ReplicaPrimăria REABILITEAZĂ CASA fostului primar BĂNESCU, DISTRUSĂ de afaceristul BECIU

Casa care îi poartă fostului primar al Constanței, Ion Bănescu, trebuia să rămână un simbol al orașului, așa...752

31 iul 23:32ReplicaCurtea de Apel Constanța DECIDE dacă începe judecata în cel mai nou dosar al lui RADU MAZĂRE619
31 iul 23:31ReplicaAPELUL fostului PRIMAR din AGIGEA, Ion Ioniță, s-a AMÂNAT pentru IANUARIE 2022!289
31 iul 23:30ReplicaStila GOȘU scoate BANI din BUZUNAR… după ce a PLĂTIT tarife SUBDIMENSIONATE pentru obținerea AUTORIZAȚIILOR de CONSTRUIRE

Stila Goșu trebuie să scoată bani din buzunar, și nu puțini, pentru a-i achita Primăriei Constanța, reprezentând...761

31 iul 23:31ReplicaIRIDEX execută Spitalul din EFORIE pentru… 160 de lei401
31 iul 00:45ReplicaUn HOȚ VIOLENT care acționa în GARA din CONSTANȚA, trimis în judecată!424
31 iul 00:39ReplicaPrimăria CONSTANȚA a LANSAT ACHIZIȚIA pentru INCUBATORUL DE AFACERI

Primăria Municipiului Constanța a lansat procedurile privind achiziționarea de lucrări de construcții în cadrul...281

31 iul 00:26ReplicaGARDA de COASTĂ a DESCOPERIT SUTE de NEREGULI și ILEGALITĂȚI, în primele șase luni372
31 iul 00:21ReplicaRaed Arafat clarifică măsurile pentru persoanele care se întorc în România din zona roșie578
Vremea
23.4°23.4° - 27.1° sâmbătă, 31 iulie 2021
ConstanțaUmiditate: 62%
Vânt: 3.06 m/s
Presiune: 1011 milibari

Loto
6/4923482026638
5/404212093311
joker2113434310
Horoscop
mai mult...SPSportRT
31 iul 00:00SportFotbal: SUA şi Mexic, în finala Gold Cup

Echipele de fotbal ale Statelor Unite şi Mexicului se vor înfrunta în finala Gold Cup, campionatul ţărilor din zona...76

31 iul 00:00SportJO 2020 - Canotaj: România, locul 6 în finala probei de opt plus unu feminin la Tokyo

România (Magdalena Rusu, Viviana Bejinariu, Georgiana Dedu, Maria Tivodariu, Ioana Vrînceanu, Amalia Bereş,...80

31 iul 00:00SportFotbal: Reghecampf, U Craiova: Toţi suntem dezamăgiţi, dar aici am ajuns, acesta e nivelul

Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Laurenţiu Reghecampf, a declarat, joi seara, după egalul, scor...126

31 iul 00:00SportGigi Becali, FCSB: Este cea mai ruşinoasă înfrângere din fotbalul românesc

Finanţatorul clubului FCSB, Gigi Becali, a declarat după eliminarea formaţiei sale din Europa Conference League de...160

Local
31 iul 23:52LocalLinia estivală City Tour, DEVIATĂ. VEZI pe ce RUTĂ!

CT BUS anunță publicul călător că sâmbătă, 31 iulie 2021, respectiv duminică, 01 august 2021, autobuzele...313

31 iul 23:52LocalȘEDINȚĂ de Consiliu Local, la Medgidia. Vezi ce proiecte s-au aprobat!

Joi, 29 iulie 2021, s-a desfășurat ședința ordinară a lunii iulie în cadrul Consiliului Local Municipal Medgidia....314

31 iul 23:53LocalRAEDPP scoate la LICITAȚIE trei AUTOTURISME

727

31 iul 23:51LocalSă înceapă distracția: Weekend plin de evenimente la Constanța!

Se anunță un weekend bogat în evenimente. De sâmbătă dimineață și până duminică, la ora 23:00, bulevardul...1362

31 iul 23:51LocalUn CONTAINER s-a DESPRINS și a AVARIAT o MAȘINĂ, între Castelu și Murfatlar!

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că traficul rutier este întrerupt,...1037

31 iul 23:52LocalPERCHEZIȚII DIICOT: Un individ prins în MAMAIA!

La data de 29.07.2021, procurorii DIICOT – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din...808

31 iul 23:53LocalO MAȘINĂ s-a RĂSTURNAT și a ajuns în ȘANȚ, la HÂRȘOVA! ȘOFERUL era MORT de BEAT

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați în noaptea de joi spre vineri, 29 spre 30 iulie a.c., să...466

31 iul 23:53LocalALARMĂ FALSĂ! Pompierii au fost sesizați că e INCENDIU la CELCO!

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați în noaptea de joi spre vineri, 29 spre 30 iulie a.c., să...606

31 iul 23:53LocalIncendiu în spatele blocurilor de garsoniere din Năvodari

403

Politică
31 iul 00:13PoliticăCioloș: Nu renunţăm la alegerea primarilor în două tururi

Copreşedintele USR PLUS, europarlamentarul Dacian Cioloş a declarat, vineri, la Teleorman, că formaţiunea sa...137

31 iul 00:15PoliticăRăsăuțeanu îl atacă pe Caragheorghe: „De ce jucați teatru?”

Ședința de Consiliu Local Municipal nu se putea desfășura nici de această dată în liniște și prietenește....338

31 iul 00:16PoliticăBăsescu tună și fulgeră: Drulă trebuie să demisioneze!

506

31 iul 00:16PoliticăBarna execută ordinul lui Cîțu: Va fi primit în audiență de Patriarhul României

Dan Barna i-a cerut lui Florin Cîțu să implice mai mult Biserica Ortodoxă Română în campania de vaccinare...309

31 iul 00:18PoliticăMinistrul Muncii anunță noi ajutoare: banii merg către românii lăsați fără avuții de inundații

Ministrul Muncii Raluca Turcan a anunţat că 82 de familii şi persoane singure din şapte judeţe vor primi ajutoare...173

31 iul 00:19PoliticăBarna: Problema este viteza reformelor. Intenţie de schimbare există la toate partidele din coaliţie

231

Interviuri
24 iul 00:31InterviuriȘEFA DSP, Cristina SCHIPOR, ne spune de ce VIRUSUL Delta este mult mai VIOLENT! Video

Cristina Schipor, directorul DSP Constanța, a făcut față cu brio pandemiei de coronavirus, chiar dacă, la fel ca...2006

19 iul 00:32InterviuriViorel CATARAMĂ: În MAMAIA se mănâncă mai BINE ca la CANNES sau MONACO! Video

De când a început sezonul estival, litoralul a devenit a doua casă pentru afaceristul și omul politic Viorel...11396

26 iun 23:09InterviuriCRISTINA RIZEA, USR: Constanța NU a avut proiecte MATURE pe Sănătate, care să intre în PNNR! Video

1440

25 iun 23:17InterviuriSeptimiu BOURCEANU, despre PSD Constanța: NU pot să-i contrazic că au fost INCOMPETENȚI! Video

Preşedintele Organizaţiei municipale a PNL Constanţa, senatorul Septimiu Bourceanu, a venit în studioul Replica,...2200

25 iun 23:14InterviuriPetre ENCIU, USR: Dacă problemele din Coaliție nu se rezolvă, IEȘIM de la guvernarea LOCALĂ!

De aproximativ opt luni, de când se află la conducerea Consiliului Județean, vicepreședintele USR, Petre Enciu a...2695

24 iun 23:15InterviuriANTONIADIS: Ai fost la PUTERE și acum spui că NU e nimic bine... mie mi-ar fi RUȘINE. VIDEO

3506

Monden
31 iul 00:00MondenActorul Bob Odenkirk se află "în stare stabilă", după ce a leşinat în timpul filmărilor pentru un serial TV

Actorul american Bob Odenkirk se afla în stare stabilă miercuri într-un spital în care a fost internat de urgenţă...75

31 iul 00:00MondenSerialul de animaţie pentru copii „Arthur“ se va încheia după 25 de ani de difuzare

Serialul ''Arthur'', cel mai longeviv serial de animaţie pentru copii din Statele Unite, se va încheia după 25 de ani...66

31 iul 00:00MondenCântăreţul Johnny Ventura, vedetă a stilului merengue, a decedat la 81 de ani

73

Mapamond
31 iul 00:00MapamondUn oraş polonez pierde fonduri europene şi norvegiene pentru că s-a declarat „zonă liberă de LGBT“

Oraşul Swidnik, din estul Poloniei, nu va mai putea obţine fonduri europene şi norvegiene în valoare totală de 8,8...75

31 iul 00:00MapamondGermania: Bilanţul exploziei din uzina de tratare a deşeurilor din Leverkusen a crescut la cinci morţi

Trei cadavre au fost descoperite în ruinele incineratorului de deşeuri care a fost distrus în această săptămână...62

31 iul 00:00MapamondCoronavirus: ECDC avertizează împotriva călătoriilor în insulele elene din sudul Mării Egee

68

Sănătate
31 iul 00:00SănătateTerapia comportamentală online, eficientă pentru copii și adolescenți cu tulburare obsesiv-compulsivă

Potrivit unui studiu al Institutului Karolinska din Suedia, terapia cognitv-comportamentală online poate fi la fel de...62

31 iul 21:17SănătateExfolierea buzelor: ce ingrediente naturale poți folosi?

Află în cele ce urmează de ce e bine să-ți exfoliezi regulat buzele, cum procedezi și ce ingrediente naturale...62

31 iul 21:15SănătateCum îți afectează perna tenul și părul și ce poți face în acest sens

72

30 iul 10:05SănătateMINISTRUL SĂNĂTĂȚII: Ne așteptăm la un număr MARE de INFECȚII cu tulpina DELTA!

Tulpina Delta începe să devină dominantă, iar România s-ar putea aștepta un o creștere importantă a numărului...658

31 iul 00:00SănătateNutrienți esentiali pentru dezvoltarea copilului

Pentru a crește și a se dezvolta sănătos, un copil are nevoie de proteine, carbohidrați și grăsimi, dar și de...66

31 iul 00:00SănătateActivități de vacanță care îi mențin pe copii curioși și le îmbunătățesc atenția

Vacanța de vara poate fi un adevărat paradis pentru copii când vine vorba de învățare și educație, dacă știi...65

31 iul 21:12SănătateGazpacho și tarator: rețete de supe reci de vară

În zilele caniculare, când vrei să scapi de căldura de la aragaz, apelează cu încredere la supele reci de vară,...69

31 iul 00:00SănătateMuzica în căști pentru alergare te ajută să fii mai motivat

Cercetările arată că persoanele care preferă să aibă muzică în căști pentru momentele de alergare se simt mai...73

31 iul 00:00SănătateCe beneficii au îmbrățișările pentru sănătate?

70

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT