REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Mar., 23 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6708
11.4° Constanța Marți, 23 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6708
 

Techirghiol a primit statutul de staţiune balneoclimaterică

Techirghiol a primit statutul de staţiune balneoclimaterică

Replica API 14 octombrie 2011 | 00:00 271

Primarul Adrian Stan: "Ne onorează acest lucru"

Primarul Adrian Stan: "Ne onorează acest lucru"

În sfârşit, Techirghiolul a primit titlul de staţiune balneoclimatică. Noul statut a mai fost acordat şi altor staţiuni din ţară, care dispun de factori naturali de cură, respectiv Băile Olăneşti, Covasna, Băile Felix, Sovata, Techirghiol, Amara, Băile Herculane, Băile Govora, Călimăneşti-Căciulata şi Ocna Sibiului. La baza acestei decizii stă faptul că toate staţiunile vizate sunt situate în zone cu factori climatici benefici, cu condiţii pentru asigurarea menţinerii şi ameliorării sănătăţii şi/sau a capacităţii de muncă, precum şi a odihnei şi reconfortării. Staţiunea de la malul mării a intrat pe lista celor zece având în vedere potenţialul teribil pe care-l are şi care trebuie exploatat. De precizat că Băile de la Techirghiol reprezintă o alternativă pentru cei care vor să-şi trateze diferite probleme de sănătate, dar şi pentru cei care vor pur şi simplu să se relaxeze. De asemenea, în toate zonele enumerate există numeroase unităţi sanitare cu specific de recuperare. Mai mult decât atât pot fi tratate boli neurologice, boli ginecologice, boli profesionale, boli endocrine, boli metabolice şi de nutriţie, boli ale aparatului locomotor, afecţiuni respiratorii, afecţiuni ORL, afecţiuni reumatismale, afecţiuni cronice, degenerative şi abarticulare, afecţiuni cardiovasculare, afecţiuni dermatologice, afecţiuni hepatobiliare. Referitor la acest lucru, primarul Adrian Stan a spus că este o onoare pentru el ca Techirghiolul să primească acest titlu. "Ne onorează acest lucru. Techirghiolul este una dintre cele mai vechi staţiuni balneo-climaterice din ţară şi era normal ca ea să se regăsească pe listă, alături de celelalte nouă staţiuni. Acum, nu ne mai rămâne decât să ridicăm standardele, condiţiile de cazare, pentru a putea atrage cât mai multă lume", a precizat edilul. El a mai spus că Techirghiolul va arăta peste un an, doi, mult mai bine ca acum. "Asociaţia Avocaţilor va construi pe viitor aici un nou sanatoriu. Apoi, ne vom strădui să avem piscine, plaje, să le oferim turiştilor şi nu numai tot ce e mai bun", a concluzionat primarul. Pentru a atrage cât mai multă lume, pe viitor se intenţioneză atât reabilitarea Băilor Reci, cât şi a Teatrului de Vară şi a altor străzi, în afara celor reabilitate anul acestea, respectiv Traian, Ovidiu şi bulevardul dr. V. Climescu. Aici, pe lângă modernizarea drumurilor, a fost construită şi o staţie de pompare, reţele de canalizare, dar şi o reţea de alimentare cu apă potabilă.

Mirabela PANFIL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218