rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 14 decembrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Proiect ambiţios al administraţiei locale:

Techirghiol mizează pe dezvoltarea infrastructurii şi a turismului balnear

Oraşul Techirghiol mizează pe dezvoltarea turismului şi impulsionarea segmentului balnear. Administraţia locală a depus un proiect complex în acest sens: „Dezvoltarea infrastructurii pentru turismul balnear şi a activităţilor recreative în staţiunea balneară Techirghiol” - „Dezvoltarea infrastructurii pentru turismul balnear şi a activităţilor recreative în staţiunea balneară Techirghiol”, pe axa de dezvoltare 7, însemând diversificarea economiilor locale prin dezvoltarea durabilă a turismului. În afară de dezvoltarea turismului, respectiv 7.1. – „Sprijinirea unei creşteri favorabile ocupării forţei de muncă, prin dezvoltarea potenţialului endogen ca parte a unei strategii teritoriale pentru anumite zone, care să includă reconversia regiunilor industriale aflate în declin, precumm şi sporirea accesibilităţii şi dezvoltarea resurselor naturale şi culturale specifice (investiţii în infrastructura de turism). Proiectul investiţional propus vizează dezvoltarea infrastructurii suport, de interes public, pentru maximizarea potenţialului turistic al staţiunii balneare Techirghiol. Din punct de vedere turistic, elementul definitoriu pentru oraşul Techirghiol este lacul Techirghiol, renumit pentru nămolul său vindecător. În ultimii ani, staţiunea balneară Techirghiol, renumită pentru tratamentele cu nămol, stimulent pentru refacerea sănătăţii turiştilor, a cunoscut o dezvoltare accelerată, devenind o componentă de creştere a economiei locale, graţie ascensiunii numărului de turişti atraşi (în medie, aproximativ 13000 persoane anual). Potrivit iniţiatorilor, necesitatea şi oportunitatea implementării proiectului este justificată de problemeleidentificate la nivelul infrastructurii suport, de utilitate publică, în contextul disponibilităţii unui potenţial turistic ridicat al staţiunii Techirghiol, care poate determina beneficii economice majore asupra revigorării economiei locale, în perspectiva unei valorificări durabile a resurselor turistice locale. Mai mult, investiţiile în dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii suport, de utilitate publică, pentru creşterea gradului de exploatare a avantajelor turistice competitive ale staţiunii, îşi vor aduce contribuţia la creşterea încasărilor obţinute din turism, cu impact pozitiv asupra îmbunătăţirii nivelului de trai al comunităţii şi al gradului de ocupare a forţei de muncă. Principalele intervenţii şi activităţi vizate prin proiectul de investiţii propus sunt: reabilitarea/ modernizarea infrastructurii rutiere de circulaţie: Alexandru Ioan Cuza, Alexandru Vlahuţă, Ana Ipătescu, Bekir Cobanzade, Câmpinei, Gheorghe Şincai, Ion Creangă, Lupeni, Maior Şontu, Plantelor, Vasile Lupu, Dr. Victor Climescu, Pictor I. Tuculescu, reabilitarea de trotuare (străzile Mihai Eminescu, Alexandru Puşkin); crearea de facilităţide recreere/ agrement precum zone de sport; dotarea zonelor de interes turistic cu mobilier urban şi sistem Wi-Fi; realizarea de materiale şi acţiuni de promovare în vederea creşterii vizibilităţii, notorietăţii şi atractivităţii staţiunii balneare.

Activităţi:

reabilitare 13 strazi,

reabilitare trotuare aferente a 2 strazi,

instalare sistem WI –FI,

dotare cu mobilier urban: banci parc - 120 buc,

cosuri stradale colectare selectiva – 50 buc,

amenajare zona fitness, inclusiv pentru persoane cu dizabilitati

dotare cu toalete ecologice, inclusiv pentru persoane cu dizabilitati.

Mobilier urban: Parcul va fi dotat cu mobilier urban. Vor fi amplasate 120 de banci din lemn cu schelet din fonta ductila si 50 de cosuri din metal si lemn pentru colectarea gunoiului menajer.

Toaleta publica semiautomata: Sunt modulare si se vor monta: o toaleta dubla si una simpla.

Zona de sport - Pentru zona de sport se vor fi montate doisprezece module de aparatura fitness de exterior, patru fiind special pentru persoanele cu dizabilitati, respectiv:

- Aparat impingere picioare

- Aparat dezvoltare muschi pectoral

- Aparat intarire brate

- Aparat extensie piciaore

- Aparat vaslire

- Aparat rotire brate

- Aparat dezvoltare muschi dorsali

- Bicicleta

- Echipamente de fitness pentru persoane cu disabilitati:

- Aparat tonifiere/ dezvoltare bust

- Aparat tonifiere/ intarire brate

- Aparat intarire flexibilitate ligamente

- Bicicleta

Sistem wireless access internet

Sistemul wireless de access internet are ca scop asigurarea accesului la internet pentru turistii care se plimba pe faleza din jurul lacului Techirghiol, inclusiv in parcul de pe malul lacului, precum si a celor aflati la tratament in Baza de Tratament Baile Reci.

6.2. Obiective propuse

Obiectivele vizate a fi atinse ca urmare a implementării proiectului investițional sunt:

Obiectiv propus

VII. GRUPUL ȚINTĂ AL PROIECTULUI

Numărul de turiști sosiți în structurile de cazare din orașul Techirghiol -

13334 persoane, conform Institutului Național de Statistică, Sosiri ale turiștilor în

structurile de primire turistică pe tipuri de structuri, pe județe și localități, anul 2015.

Populația orașului Techirghiol – 7695 persoane conform Recensământului din anul 2011 pe grupe de vârstă, sexe, județe și localități.

VIII. STADIUL ACTUAL AL PROIECTULUI

Proiectul a fost depus la ADR-SE Braila în data de 05.12.2016.

IX. PERIOADA DE IMPLEMENTARE

Perioada estimată de implementare a proiectului:36 luni.

X. VALOAREA PROIECTULUI

Valoarea proiectului este de 15.649.958,40 lei (inclusiv TVA), din care contribuţia proprie de 2% din valoarea eligibilă a proiectului este de 397.553,57 lei.

Proiectul de investiții a fost supus consultării publice de către orașul Techirghiol pentru untermen de 30 de zile, începând cu data de 21.10.2016 și până la data de 21.11.2016.

Pentru informații suplimentare, persoanade contact este dl. Arhitect ȘefJifcu Marius, iar datele de contact sunt tel. 0241/735622, e-mail: apl@primariatechirghiol.ro, tekir.primaria@gmail.com.

PRIMAR,

SOCEANU IULIAN CONSTANTIN

miercuri, 14 decembrie 2016503
mai mult...Actualitate
13 dec 00:15ActualitateACCIDENT RUTIER cu 4 maşini implicate, pe pod la Medgidia! VIDEO

Trafic dat peste cap la Medgidia, pe pod! Patru maşini au intrat în coliziune, trei persoane fiind rănite, între...2267

13 dec 01:57ActualitateTârgul de Crăciun din Piața Ovidiu SE ÎNCHIDE înainte de sărbători!3808
11 dec 03:13ActualitateRevenire de SENZAȚIE pentru România la Campionatul European de handbal feminin527
10 dec 00:06ActualitateFCSB - FC Viitorul: 2-0

FCSB a învins-o pe FC Viitorul Constanţa cu scorul de 2-0 (1-0), luni seara, pe teren propriu, la Piteşti, într-un...285

10 dec 00:41ActualitateSe știe PRIMA echipă calificată în semifinalele Europenelor de handbal: A fost UMILITĂ la București440
10 dec 08:47ActualitateDECLARAŢIILE BĂRBATULUI CARE ŞI-A OMORÂT AMICUL, L-A TRANŞAT ŞI I-A DAT FOC! VIDEO4627
9 dec 00:36ActualitateRomânia, înfrângere usturătoare în fața Olandei: situația se complică la Campionatul European

Naţionala de handbal feminin a României a suferit duminică, la Nancy, prima înfrângere la CE din Franţa, scor...392

9 dec 00:36ActualitateFotbal - Liga I: Meciul FCSB / FC Viitorul, amânat cu o oră din cauza ceţii373
9 dec 18:00ActualitateO persoană a murit în urma unei avalanșe în Bucegi!309
6 dec 23:59ActualitatePolițiștii constănțeni protestează la Mangalia! La sediul IPJ s-au analizat neregulile semnalate

Oamenii legii din cadrul Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual au protestat în fața...3768

5 dec 19:54ActualitateAccident rutier la Poarta Albă: pieton rănit504
5 dec 00:31ActualitateBOMBĂ în DOSARUL COLONELULUI DRAGOMIR: Curtea de Apel București a sesizat Secția pentru investigarea magistraților2025
Vremea
2° - 4.5° vineri, 14 decembrie 2018
ploaie ușoarăUmiditate: 100%
Vânt: 2.76 m/s din NNE
Presiune: 1033.26 milibari

Loto
6/4911925324143
5/4041220273435
joker6242532426
Horoscop
mai mult...SPSportRT
14 dec 00:00SportSurpriză uriașă în Europa League! AC Milan ELIMINATĂ după o înfrângere rușinoasă în Grecia. Toate echipele calificate

Joi seară s-au stabilit cele 24 de formații care vor merge în ”șaisprezecimile” Europa League. Marea surpriză a...407

14 dec 00:00SportFotbalul e pe goluri, nu pe ochi frumoși! PAOK-ul lui Lucescu a fost cu posesia și cu ratările, BATE cu calificarea în primăvara EL

...222

14 dec 00:00SportSimona Halep a fost desemnată în premieră campioană mondială de ITF

Simona Halep a primit încă un premiu după sezonul de vis 2018. Federaţia Internaţională de Tenis a anunţat că...280

14 dec 00:00SportFederer și Nadal vor juca împreună la dublu în 2019! Roger a făcut anunțul: ”Va fi ceva special!”

Roger Federer și Rafael Nadal vor forma din nou echipă în 2019! Anunțul a fost făcut chiar de tenismanul elvețian,...215

Local
14 dec 04:04LocalElevii Liceului Teoretic Lucian Blaga au împărtășit magia sărbătorilor de iarnă!

Joi, 13 decembrie, toți elevii Liceului Teoretic ,,Lucian Blaga’’ Constanța împreună cu învățătorii,...614

14 dec 04:02LocalA accidentat un bărbat pe trecere și a FUGIT! A fost prins în trafic

Un bărbat în vârstă de 41 de ani, în data de 12.12.2018, ora 12.25, a condus un autoturism pe bulevardul Mamaia,...1791

14 dec 04:01LocalCondamnat pentru tăinuire, prins de polițiștii constănțeni

Polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Eforie, la data 13 decembrie a.c., în jurul orei 13.30, au depistat un...454

14 dec 03:25LocalUn șofer BEAT a LOVIT o bornă rutieră, s-a RĂSTURNAT, iar mașina a luat FOC!

Un bărbat de 25 de ani din Tulcea, în noaptea de 12 spre 13 decembrie a.c., în timp ce conducea un autoturism pe DN...1117

14 dec 04:00LocalAccident rutier cu persoană încarcerată, la Constanța: a fost rănit și un copil!

Un accident rutier a avut loc în Constanța, joi, 13 decembrie, pe strada Călărași, colț cu Mihai Viteazu, o...2358

14 dec 03:59LocalContainer sosit din China, controlat de polițiști în portul Constanța

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în data de 12.12.2018, s-au sesizat din oficiu cu privire la...470

14 dec 03:32LocalParfumuri susceptibile a fi contrafăcute, confiscate de către polițiști

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vama Veche, județul Constanța, în data de...371

14 dec 03:30LocalTrei șoferi prinși la volan sub influența băuturilor alcoolice

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, la data de 12 decembrie a.c., în jurul orei 15.00, au depistat un bărbat,...361

14 dec 03:29LocalTânăr din Murfatlar, condamnat pentru tâlhărie și furt

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Murfatlar, la data 12 decembrie a.c., au depistat un tânăr, în vârstă...1158

14 dec 03:27LocalÎn zona Eden - Bişniţar amendat de poliţiştii locali pentru comerţul cu ţigări netimbrate

Polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța au depistat, în cursul zilei de 12...534

Politică
14 dec 03:57PoliticăAdministraţia locală pune la cale o TAXĂ de emitere a avizului de oportunitate pentru PUZ-uri

Consilierii locali municipali constănţeni vor dezbate, în şedinţa care va avea loc la finele aceste luni, o serie...296

14 dec 00:00PoliticăIMPOZITE majorate şi cu 500% pentru clădirile lăsate în paragină la Constanţa - iată lista discutată de consilieri

Consilierii locali au primit, în avansul şedinţei care va fi convocată de primarul Decebal Făgădău la sfârşitul...337

14 dec 00:00PoliticăŞedinţă a Consiliului Local Municipal: autobuzele Isuzu vor ajunge în administrarea RATC

În şedinţa Consiliului Local Municipal Constanţa care va avea loc la finele acestei luni, pe ordinea de zi va figura...329

14 dec 04:04PoliticăOficial, proiectele discutate şi aprobate în şedinţa de Guvern! Decizie şi în privinţa subprefectului de Constanţa!

Iată proiectele de acte normative adoptate sau de care Guvernul a luat act în ședința Guvernului României din 13...955

14 dec 04:03PoliticăDăncilă: „Pensiile se plătesc înainte de Sărbători”

Bugetarii vor avea liber și pe 24 şi 31 decembrie. Executivul a anunțat că cele două zile de luni vor fi libere,...376

14 dec 04:01PoliticăDecebal Făgădău a primit colindători. Holul Primăriei Constanța a răsunat de glasurile copiilor!

Holul instituției a răsunat de glasurile copiilor de la școlile și grădinițele din oraș. Recitalul a fost deschis...424

14 dec 03:22PoliticăConsilierii județeni, convocați în ședință. Vezi ordinea de zi!

În conformitate cu dispoziţiile art. 94 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale,...328

14 dec 03:24PoliticăDoi consilieri locali constănțeni s-au implicat într-o acțiune caritabilă. Sute de copii necăjiți vor avea sărbători fericite!

Sărbătorile de iarnă sunt așteptate, cu mare drag, de toți românii, pentru a marca nașterea lui Isus cum se...313

14 dec 03:30PoliticăUn fost ministru de Interne a fost eliberat din închisoare

Fostul ministru de Interne, Gabriel Berca, condamnat în decembrie 2017 la doi ani de închisoare cu executare, a fost...431

14 dec 03:27PoliticăO sută de ani de pescărie românească, celebrați la Constanța

Secretarul de stat Daniel Dumitru Botănoiu a participat, în data de 12 decembrie 2018, la conferința intitulată "100...479

Monden
14 dec 00:00MondenFostul soţ al Elenei Băsescu este din nou singur? Maria Grigoriu a şters pozele cu el de pe Instagram

În primăvara acestui an, Bogdan Ionescu, fostul soţ al Elenei Băsescu, şi noua lui iubită, Maria Grigoriu, au...240

14 dec 19:11MondenCleopatra Stratan, în cea mai scurtă rochiță. Se face din ce în ce mai frumoasă

Cântă de la trei ani, învață dintotdeauna foarte bine și la 16 ani s-a transformat dintr-o fetiță adorabilă,...338

14 dec 19:12MondenRuby a rămas în India, după filmările la „Asia Express“

Cele două luni petrecute în India şi în Sri Lanka la filmările pentru reality-show-ul „Asia Express” (Antena 1)...225

14 dec 19:12MondenToni Grecu revine cu Divertis la TVR 1

Revenire spectaculoasă în grila de programe a postului TVR 1! După şapte ani de la demisia din PRO TV, Tony Grecu...268

14 dec 19:12MondenMama lui Kevin din „Singur acasă“ este de nerecunoscut! Cum arată actriţa Catherine O'Hara la 64 de ani

A făcut furori în anii ’90, odată cu lansarea mondială, însă în România este în continuare unul dintre cele...345

14 dec 19:13MondenDublura Millei Jovovich vrea 2,5 milioane dolari că şi-a pierdut mâna în timpul filmărilor

Olivia Jackson, de 37 de ani a suferit un accident îngrozitor, la filmări, în timpul unei cascadorii cu motocicleta,...264

14 dec 00:00MondenKeira Knightley va primi titlul de Ofiţer al Ordinului Imperiului Britanic la Palatul Buckingham

Actriţa Keira Knightley va primi titlul de Ofiţer al Ordinului Imperiului Britanic (OBE) pentru servicii deosebite...149

14 dec 00:00MondenFestivalul de Film de la Berlin a anunţat primele filme din competiţie

Cele mai recente filme semnate de regizorii germani Fatih Akin şi Angela Schanelec precum şi de cineastul francez...117

14 dec 00:00MondenThe Cure, Radiohead şi Janet Jackson, incluşi în Rock & Roll Hall of Fame în 2019

Trupele britanice The Cure şi Radiohead precum şi cântăreaţa americană Janet Jackson vor intra în Rock & Roll...118

14 dec 00:00MondenAvril Lavigne va lansa un nou album de studio pe 5 februarie 2019

Cântăreaţa Avril Lavigne a anunţat miercuri că va lansa în luna februarie un nou album de studio, primul material...124

Mapamond
14 dec 00:00MapamondCancelarul Angela Merkel va cere la summitul UE prelungirea sancţiunilor împotriva Rusiei

Cancelarul german Angela Merkel a declarat miercuri că va cere la summitul UE de săptămâna aceasta prelungirea...122

14 dec 00:00MapamondTheresa May câştigă votul de încredere din partea Partidului Conservator cu 200 de voturi contra 117

Premierul Theresa May a câştigat miercuri noaptea votul de încredere din partea Partidului său Conservator, dar 117...123

14 dec 00:00MapamondConvorbire a preşedintelui Trump cu omologul său mexican privind migraţia

Preşedintele american Donald Trump şi omologul său mexican Andres Manuel Lopez Obrador au avut miercuri o convorbire...125

14 dec 00:00MapamondVotul parlamentului britanic asupra acordului privind Brexit-ul, stabilit pentru ianuarie

Parlamentul britanic se va pronunţa în ianuarie asupra acordului privind Brexit-ul încheiat de premierul Theresa May...118

14 dec 00:00MapamondCăpitanii navelor ucrainene sechestrate de Rusia refuză să depună mărturie, conform avocaţilor lor

Căpitanii a două dintre vasele ucrainene sechestrate de Rusia, aflaţi în arest la Moscova, au refuzat să depună...151

14 dec 00:00MapamondAccident de tren în Turcia: 9 morţi şi 47 de răniţi, potrivit unui bilanţ actualizat

Cel puţin 9 persoane au murit şi 47 au fost rănite joi într-un accident în care a fost implicat un tren de mare...134

14 dec 00:00MapamondPapa Francisc va vizita Bulgaria şi Macedonia în mai 2019

Papa Francisc va efectua o vizită în Bulgaria şi Macedonia în perioada 5-7 mai anul viitor, a anunţat joi...120

14 dec 18:07MapamondAtac armat la Strasbourg: Trei morţi şi 13 răniţi - nou bilanţ

Atentatul comis marţi la Târgul de Crăciun de la Strasbourg a făcut trei morţi şi treisprezece răniţi, dintre...119

14 dec 00:00MapamondUn comitet de experţi a dat undă verde canabisului în scop medicinal în Franţa

Comitetul de experţi înfiinţat de Agenţia franceză pentru Siguranţa Medicamentelor (ANSM) consideră ''pertinentă...135

14 dec 00:00MapamondPapa Francisc va oficia prima liturghie a unui suveran pontif în Peninsula Arabă

Papa Francisc va oficia prima liturghie a unui suveran pontif în Peninsula Arabă în luna februarie şi va vizita una...132

Sănătate
13 dec 03:45SănătateTratament salvator pentru pacienții cu accident vascular cerebral, la Spitalul Județean Constanța

Medicii din cadrul Secției de Neurologie au participat zilele trecute la o simulare națională, desfășurată sub...1221

12 dec 03:27SănătateVor fi livrate ambulanţe în toată ţara. Vin şi la Constanţa

Primele 300 de ambulanţe, achiziţionate prin Programul POIM 2014 - 2020, vor fi livrate începând de marţi, anunţă...448

12 dec 01:20SănătateAJUTAŢI-L PE VLĂDUŢ! Apel umanitar: Un băieţel de 6 ani, diagnosticat cu neuroblastom POATE FI SALVAT

Un băieţel de 6 ani poate fi salvat cu ajutorul dumneavoastră. Vlăduţ Cîrciu, copilul colegului nostru Sorin, a...343

7 dec 00:16SănătateCardurile naţionale de sănătate expirate, valabile încă doi ani de la data expirării

Casa Județeană de Asigurări de Sănătate anunță furnizorii de servicii medicale aflaţi în contract cu...794

1 dec 10:57SănătateDupă cazul de la Giuleşti, este aşteptat un control şi la Maternitatea Spitalului Judeţean Constanţa

Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti a solicitat Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie "Prof. Dr. Panait...1534

30 noi 00:36SănătatePoliclinicile 1 și 2 ale Spitalului Județean Constanța, ÎNCHISE în minivacanța de Ziua Marii Uniri

Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța aduce la cunoștința...662

29 noi 00:31SănătateSpitalul din Medgidia caută medic nefrolog

Ne confruntăm cu un deficit de medici nefrologi la nivelul întregii ţări. Potrivit dr. Liliana Tuță, președintele...1015

27 noi 00:48SănătateChemoembolizări în Spitalul Județean Constanța

Patru ședințe de chemoembolizare au fost efectuate, cu succes, la sfârșitul săptămânii trecute. Doi dintre...1361

24 noi 04:34SănătateSăptămână Europeană a Testării. Constănțenii, chemați să se testeze pentru hepatită și HIV!

Fundaţia Baylor Marea Neagră se alătură organizaţiilor neguvernamentale, instituţiilor şi liderilor de opinie din...875

21 noi 01:19SănătatePacienții constănțeni care suferă de HIV, fără tratament! Nu există contract de achiziție pentru medicamente

Pacienţii români care suferă de HIV au rămas fără tratament, probleme majore cu lipsa medicaţiei fiind...845