REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
12.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Tenis: Cîrstea şi Begu au pierdut în turul al treilea la Indian Wells

Tenis: Cîrstea şi Begu au pierdut în turul al treilea la Indian Wells

Replica API 13 octombrie 2021 | 23:53 634

Jucătoarele române de tenis Sorana Cîrstea şi Irina Begu au pierdut duminică în runda a treia a turneului WTA 1.000 de la Indian Wells (California), dotat cu premii totale de 8.150.470 de dolari.

Irina Begu

Cîrstea (31 ani, 40 WTA), cap de serie numărul 32, a fost întrecută dramatic de ucraineanca Elina Svitolina (27 ani, 7 WTA), a patra favorită, cu 4-6, 6-4, 7-6 (3), după două ore şi 32 de minute, scrie Agerpres.

Sorana a câştigat primul set cu 6-4, după ce a luat ultimele trei ghemuri, dar s-a înclinat cu 4-6 în actul secund, în care diferenţa a fost făcută de un break al ucrainencei la scorul de 1-1. În decisiv, românca a condus cu 4-2, dar a fost egalată, 4-4, s-a ajuns în tiebreak, unde erorile Soranei au făcut diferenţa, 7-3 pentru Svitolina.

Românca a încheiat cu 3 aşi şi 2 duble greşeli, fructificând doar 4 din cele 16 mingi de break create. Svitolina a avut 6 aşi şi 3 duble greşeli, diferenţa totală de puncte fiind una mică, 114-108.

Svitolina a câştigat şi primele două meciuri meciurile directe cu Cîrstea, 6-1, 6-3 în 2016, în primul tur la Roland Garros, şi 6-4, 6-4 în 2017 în sferturi la Istanbul.

În alt meci din turul al treilea, Irina Begu (31 ani, 61 WTA) a fost învinsă clar de americanca Shelby Rogers (28 ani, 44 WTA), cu 6-0, 6-2, într-o oră şi 12 minute.

Rogers o mai învinsese pe Begu în 2016, în optimi la Roland Garros, cu 6-3, 6-4.

Cele două românce vor primi cecuri de 51.895 de dolari şi 65 de puncte WTA fiecare.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218