REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.3° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
10.3° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Tenis: Djokovic şi Nadal şi-au aflat adversarii din primul tur la Wimbledon

Tenis: Djokovic şi Nadal şi-au aflat adversarii din primul tur la Wimbledon

Replica API 25 iunie 2022 | 00:00 916

Tenismanul sârb Novak Djokovic, deţinătorul trofeului şi favoritul numărul unu, îl va înfrunta pe sud-coreeanul Sonwoo Kwon (locul 75 ATP) în meciul de debut la turneul de Grand Slam de la Wimbledon, potrivit tragerii la sorţi desfăşurate vineri la Londra.

Novak Djokovic

Djokovic, fostul lider al clasamentului mondial, aflat în prezent pe poziţia a treia, l-ar putea întâlni în sferturile de finală pe spaniolul Carlos Alcaraz, revelaţia actualului sezon din tenisul profesionist, care va începe campania de la All England Club împotriva germanului Jan-Lennard Struff (158 ATP).

Spaniolul Rafael Nadal, campion la Roland Garros luna aceasta şi deţinătorul recordului de trofee în Marele Şlem (22), îl va avea ca adversar în primul tur pe argentinianul Francisco Cerundolo (42 ATP), scrie Agerpres.

Rafael Nadal

Nadal, numărul doi pe lista favoriţilor, ar putea da în optimile de finală peste croatul Marin Cilic, în timp ce în sferturi l-ar putea întâlni pe canadianul Felix Auger-Aliassime, cap de serie numărul 6.

Un mult aşteptat duel între Novak Djokovic şi Rafael Nadal nu va putea avea loc decât în finală la Wimbledon, în cazul în care cele două mari vedete vor reuşi să acceadă în ultimul act al competiţiei.

Conform tragerii la sorţi, norvegianul Casper Ruud, favoritul numărul 3, îl va avea ca adversar în primul tur pe spaniolul Albert Ramos-Vinales (41 ATP), în timp ce grecul Stefanos Tsitsipas (nr. 4) va juca în meciul său de debut împotriva elveţianului Alexander Ritschard (192 ATP), venit din calificări.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614