Tenis: Franţa nu-i va permite lui Novak Djokovic să participe la turneul de la Roland Garros
Guvernul francez, care în urmă cu zece zile susţinea că tenismanul sârb Novak Djokovic ar putea participa la turneul de la Roland Garros, chiar dacă nu era vaccinat împotriva Covid-19, a revenit asupra acestei decizii şi a precizat că toţi jucătorii care vor concura la turneul de Mare Şlem de la Paris vor trebui să aibă schema completă de vaccinare, informează agenţia spaniolă EFE, citată de Agerpres.
Novak Djokovic
Rectificarea a venit de la ministrul Sporturilor din Franţa, Roxana Mărăcineanu, în noaptea de duminică spre luni, la câteva ore după ce Parlamentul a adoptat definitiv proiectul de lege care impune un certificat de vaccinare pentru multe activităţi ale vieţii sociale, inclusiv asistarea la competiţiile sportive.
Într-un mesaj publicat pe contul său de Twitter, demnitarul francez de origine română a afirmat că odată cu adoptarea acestui certificat sanitar, "în forma în care a fost promulgat, el va fi obligatoriu pentru a intra în spaţiile deja supuse paşaportului sanitar (stadioane, teatre sau săli), atât pentru spectatori, sportivi, profesionişti, francezi sau străini".
Mărăcineanu a profitat de această ocazie pentru a mulţumi mişcării sportive în ansamblul ei pentru acţiunea "de condamnare a ultimilor nevaccinaţi" şi a insistat că toţi trebuie să colaboreze pentru "păstrarea competiţiilor" şi promovarea paşaportului de vaccinare la "nivel internaţional".
Tot Mărăcineanu afirmase pe 7 ianuarie, în plină dispută politică şi de legalitate în Australia, legată de prezenţa lui Djokovic, că jucătorul sârb ar putea participa la Roland Garros, turneu programat între finele lui mai şi începutul lui iunie.
Pe 5 ianuarie, la sosirea în Australia, Novak Djokovic a fost reţinut pe aeroportul din Melbourne, iar viza sa de intrare, obţinută în urma unei scutiri medicale de la vaccinarea obligatorie impusă de autorităţile australiene, a fost revocată.
Cinci zile mai târziu, pe 10 ianuarie, campionul sârb a obţinut în justiţie anularea deciziei de revocare a vizei. El a recunoscut a comis o "eroare umană, cu certitudine nu intenţionată" în declaraţia sa de călătorie făcută în faţa autorităţilor australiene, completată de o persoană din staff, care a bifat caseta greşită în legătură cu călătoriile sale anterioare sosirii în Australia.
Viza de Australia a lui Djokovic a fost anulată definitiv vineri, ''din motive de sănătate şi ordine, pe baza faptului că este în interesul public o astfel de măsură'', după cum a explicat ministrul Imigraţiei, Alex Hawke.

Hey Isus, We arem supposed to surrender our human rights for the greater good. We are supposed to give up our ability to govern our own body because the people who are already vaccinated are still terrified of the virus that the vaccination supposedly protects them against. Go fuck yourself
este de vina ca e sanatos si nu are nevoie de vaccin!Hai sictir !
Tasu lu NOYE asta e cam ZGUBILITYK-SIFYLYTYK
Daca esti cimpanzeu nevaccinat e treaba ta dar respecta legile in plm de idiot cu tasu ala schizofrenic
Toti sunt niste slugi daca nu ii permit sa intre in tarile lor

Formaţia CFR Cluj a învins, duminică seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-0), echipa Universitatea Craiova,...313
FRF a anunţat, duminică, după disputarea ultimelor meciuri din play-off-ul Ligii 2 Casa Pariurilor, că la baraj...310
Echipa de fotbal Lech Poznan şi-a asigurat optulea titlu de campioană a Poloniei din istoria sa, după victoria...280
Jucătoarea tunisiană de tenis Ons Jabeur s-a calificat în finala turneului WTA de la Roma, după ce a salvat o minge...542


ConstanțaUmiditate: 74%
Vânt: 2.1 m/s
Presiune: 1019 milibari
Frații Mazăre au primit permisiunea de a participa la înmormântarea mamei lor, decedată vineri, 13 mai, la doar...3993
Fostul consilier local și deputat PSD George Vișan a ajuns în conducerea Portului Constanța. Mai exact,...1271
Prefectul județului Constanța, Silviu Coșa a venit se află în studioul REPLICA pentru a discuta despre situaţia...239
Avocatul Gheorghe Piperea îi îndeamnă românii să nu se autorecenzeze, fiind de părere că, în acest caz,...4859


Membri ai clanului Mustafa din Mangalia, respectiv Osgian, Iunuzbei, Tamer și Emuran dar și Cocâlea Elvis au fost...4841
Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, sâmbătă, 14 mai, în Tortomanu, vizavi de...522
Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină în Mangalia, zona gării, acolo unde a avut loc un...1002
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben valabil în intervalul 14 mai, ora 12 - 15...5794
Încet încet se apropie anul electoral 2024 atunci când vom avea în ordine - alegeri europarlamentare, alegeri...480
Ambasada României la Kiev și-a reluat sâmbătă activitatea, a anunțat ministrul de Externe, Bogdan Aurescu. „Mă...453
România are la îndemână nu doar banii europeni care vin prin PNRR, programul creat special pentru a relansa economia...511
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a declarat, vineri seară, că realitatea din momentul...460
Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, s-a aflat în studioul Replica de Constanța, unde a vorbit...3407
Centrele pentru adulți din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța sunt...2242
Disconfort, haos, nervi în trafic, șantiere peste șantiere… sunt aspecte cunoscute de către administrația locală...11336
Gheorghe Haleț este unul dintre cei mai apreciați oameni de televiziune și cultură din Constanța. A cochetat și cu...5012
Catalogul muzical al trupei rock britanice Pink Floyd face obiectul unor propuneri de cumpărare lansate de Warner Music...158
Britney Spears a anunţat sâmbătă că a pierdut sarcina printr-o postare pe Instagram alături de logodnicul său,...319
WRS a reuşit să se claseze pe locul 18 în finala Eurovision 2022, desfăşurată sâmbătă seara în Italia, la...1643
Ucraina este câştigătoarea Eurovision 2022. Kalush Orchestra, cu melodia "Stefania" . Piesa a luat cele mai multe...392
În Germania au fost înregistraţi până acum peste 700.000 de refugiaţi din Ucraina, arată date ale ministerului de...364
Șeful serviciilor de informații militare ucrainene Kyrylo Budanov a declarat că este în desfășurare o lovitură de...949
Serviciul secret ucrainean SBU a decretat, de la începutul războiului, interdicţie de intrare pentru 13 jurnalişti...410
Israelul a lansat vineri lovituri în centrul Siriei, făcând cinci morţi, printre care un civil, a informat agenţia...388
Termenul privind organizarea şi funcţionarea structurilor care acordă asistenţă medicală şi îngrijirea...144
Specialiștii susțin că epidemia de COVID-19 din Coreea de Nord ar putea provoca o criză sanitară majoră. Virusul...186
Numărul de persoane cu COVID internate este de 803, cu 72 mai puţine faţă de ziua anterioară, a informat Ministerul...155
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat sâmbătă, la Oradea, că infecţia cu noul coronavirus se...320
legea e lege indiferent cine esti! Respect Franta! Multa mooie nevaccinatilor care inca se mai considera oameni liberi si necondusi! vai de capetele voastre!