REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.5° Constanța Joi, 18 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6703
11.5° Constanța Joi, 18 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6703
 

Tenis: Monica Niculescu, învinsă în primul tur la Australian Open

Tenis: Monica Niculescu, învinsă în primul tur la Australian Open

Replica API 22 ianuarie 2020 | 00:00 342

Monica Niculescu

Jucătoarea română de tenis Monica Niculescu a fost învinsă de franţuzoaica Alize Cornet, cu 5-7, 6-1, 6-0, marţi, la Melbourne, în prima rundă a turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului.

Niculescu (32 ani, 129 WTA) a început excelent meciul dar în cele din urmă a cedat fizic şi s-a înclinat după exact două ore de joc.

Monica a condus cu 4-0 şi 5-1 în primul set, a fost egalată (5-5), dar a reuşit să se impună cu 7-5. Niculescu, venită din calificări, nu a mai putut menţine ritmul în actul secund, şi a cedat total în decisiv, pierzând nu mai puţin de 11 ghemuri la rând în faţa franţuzoaicei Cornet (29 ani, 61 WTA).

Cornet a servit mai bine în acest meci, a avut de aproape două ori mai multe mingi direct câştigătoare (38-20), iar Monica a încheiat cu mai multe erori neforţate (27-20).

Cele două jucătoare sunt la egalitate, 2-2, în meciurile directe, după ce Cornet s-a impus în 2007 în calificări la Wimbledon, cu 3-6, 6-4, 6-2, iar Monica a câştigat în 2012 în primul tur chiar la Melbourne, cu 5-7, 6-0, 6-3, iar apoi în 2014 în finală la Guangzhou.

Niculescu, care va primi 90.000 de dolari australieni şi 50 de puncte WTA, va continua la dublu, unde face pereche cu japoneza Misaki Doi, adversarele din primul tur fiind rusoaica Ana Kalinskaia şi kazaha Iulia Putinţeva.

Tot marţi, Simona Halep, numărul trei mondial a învins-o în primul tur pe americanca Jennifer Brady, cu 7-5 (5), 6-1, iar Irina Begu a fost întrecută de olandeza Kiki Bertens, cap de serie numărul 9, cu 6-1, 6-4. Luni, Sorana Cîrstea s-a calificat în turul al doilea, după 6-2, 7-6 (5) cu cehoaica Barbora Strycova, scrie Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369