REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.8° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
20.8° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Tenis: Simona Halep a câştigat turneul WTA de la Roma

Tenis: Simona Halep a câştigat turneul WTA de la Roma

Replica API 23 septembrie 2020 | 23:53 1334

Jucătoarea de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, a câştigat, turneul WTA de la Roma, dotat cu premii totale de 2.098.290 dolari, după ce adversara sa din finală, Karolina Pliskova (Cehia), a abandonat la scorul de 6-0, 2-1 pentru româncă.

Simona Halep

Halep (28 ani) a reuşit să câştige primul său titlu la Roma, după două finale pierdute în faţa ucrainencei Elina Svitolina (2017, 2018), scrie Agerpres.

Simona Halep a fost declarată învingătoare după 32 de minute în faţa campioanei en titre, Pliskova (28 ani, 4 WTA) abandonând din cauza unor probleme la spate.

Simona Halep şi-a egalat luni cea mai lungă serie a sa de victorii, 14, care data din 2015. Ultimul eşec al constănţencei a fost în semifinale la Australian Open anul acesta, când Garbine Muguruza s-a impus cu 7-6 (8), 7-5. De atunci, Halep a fost neînvinsă la simplu, câştigând trei titluri consecutive, la Dubai, Praga şi Roma.

Meciul a fost unul fără istoric, Halep reuşind să ia primul set în doar 21 de minute. Simona a început şi actul secund cu break, dar apoi Pliskova a câştigat singurul său ghem, după două duble greşeli făcute de Halep.

Halep are acum 8-4 în meciurile directe cu Pliskova, după ce jucătoarea cehă se impusese la precedentele două dueluri, anul trecut, la Miami şi Turneul Campioanelor.

Simona Halep va primi un cec de 205.190 de euro şi 900 de puncte WTA, iar Pliskova se va alege cu 150.000 de euro şi 585 puncte WTA.

Halep a beneficiat şi în sferturi de retragerea unei adversare, kazaha Iulia Putinţeva abandonând la scorul de 6-2, 2-0 pentru Simona. Celelalte jucătoare învinse de Halep la Roma au fost italianca Jasmine Paolini în turul al doilea, cu 6-3, 6-4, ucraineanca Daiana Iastremska în optimi, cu 7-5, 6-4, şi spaniola Garbine Muguruza în semifinale, cu 6-3, 4-6, 6-4.

Simona Halep a ajuns la 22 de titluri cucerite în carieră.

Halep a cucerit primele sale titluri în 2013 (6), la Nurnberg, 's-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova şi Sofia, în 2014 (2) s-a impus la Doha şi Bucureşti, în 2015 a cucerit alte trei titluri, la Shenzhen, Dubai şi Indian Wells, au urmat alte trei titluri în 2016, la Madrid, Bucureşti şi Montreal, în 2017 a câştigat doar la Madrid, în 2018 a obţinut titluri la Shenzhen, Roland Garros şi Montreal, în 2017 a câştigat la Wimbledon, iar în 2020 la Dubai, Praga şi Roma.

Halep are şi 17 finale pierdute, în 2010 şi 2011 la Fes (Maroc), în 2012 la Bruxelles, în 2014 la Madrid, Roland Garros şi Turneul Campioanelor, în 2015 la Toronto şi Cincinnati, în 2017 a pierdut nu mai puţin de patru finale, la Roma, Roland Garros, Cincinnati şi Beijing, în 2018 a pierdut la Australian Open, Roma şi Cincinnati, iar în 2019 la Doha şi Madrid.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Ce ai ma cu fata,a castigat pe merit da sau ai uitat cate meciuri a pierdut si Simona pentru ca o durea ceva sau altceva;poate ca a mai si mintit cateodata caci de cele multe ori dupa ce pierdea o partida declara ca o doare nu stiu ce cand era intrebata dece a pierdut.
1
0
Iar a castigat oaia bezmetica pe merit, nu-i asa?
2
0

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367